Joi, Martie 29, 2007, 11:18 AM 

Liiceanu
     media: 2.00 din 1 vot

...Liiceanu, despre „cum sa dai cu Heidegger in geamul lui Basescu“...

Se implineste o luna de cind ziarul „Ziua“ il supune pe Gabriel Liiceanu unei campanii continue de denigrare. Ea a inceput cu doua pagini de ziar al caror titlu - „Liicheanu“ - a fost scos si pe prima pagina, cu poza si cu subtitluri incendiare, din care rezulta ca Liiceanu „a furat din Heidegger“, ca „si-a inventat disidenta“, ca „si-a cosmetizat opera antedecembrista“ si ca, „in general, are mari probleme de morala“. Doua saptamini mai tirziu, unghiul de atac a fost schimbat: s-a trecut de la terfelirea persoanei la terfelirea institutiei de care e legat numele sau, la Humanitas: privatizari profitabile, esalonari vinovate, datorii curente la bugetul de stat...

Domnule Liiceanu, pentru inceput, vreau sa va pun urmatoarea intrebare. A doua zi dupa dezlantuirea atacului din „Ziua“, spuneat i, in ziarul „Romania libera“, ca ati citit toate acuzele de acolo „cu amuzament“, intrucit vi se pareau enorme si, pentru orice om cu scaun la cap, total neverosimile si ilare. Continuati sa credeti acest lucru si dupa acest „foc continuu“ de aproape o luna? Nu credeti ca lumea va incepe sa gindeasca asa: „Dom’le, n-o fi totul adevarat din ce-i pun omului asta in spate, dar ceva-ceva pina la urma tot este“? Nu va temeti de acest „ceva-ceva“? Si, in fond, domnule Liiceanu, chiar nu e nimic adevarat din ce spun acuzatorii dvs. de la „Ziua“?

M-am amuzat, ce-i drept, copios citind primele pagini din „Ziua“, cele publicate sub titlul „Liicheanu“. Razbatea din ele atita rea-credinta, ura, frustrare, mirsavie, incultura etc., incit acest „prea mult“ facea ca lucrurile sa vireze spre comic si derizoriu, ticalosia raminind intacta. Si un copil de gradinita simtea ca „domnii aia erau rai“. Era, in proiectantii montajului si in executantii lui, un amestec straniu de raceala in calcularea raului si patima in realizarea lui. Nu m-am putut impiedica sa ma intreb ce anume din persoana mea si din faptele mele poate sa-i scoata din minti in asemenea masura.
Faptul, se pare, ca ati semnat (sau chiar ati scris) un apel care s-a dovedit extrem de bine tintit si care „a scos din minti“ si o parte a clasei politice din Romania sau, mai precis, pe cei care erau „anti-Basescu“. Nimic, totusi, nu putea, la prima vedere, sa justifice o asemenea violenta si o asemenea punere in scena. Ba da. Faptul ca v-ati transformat, cu vremea, intr-un fel de „reper“, in ceva extrem de credibil prin tinuta publica si prin capacitatea de a exprima in mod simplu, clar si transant ceea ce foarte multi oameni simt la un moment dat. De-asta trebuia sa fiti murdarit, tavalit putin prin noroi. Sa fiti facut necredibil. Ziceati ca nu v-a afectat. Chiar deloc? Si repet intrebarea: nu va simtiti vulnerabil in nici unul din punctele in care ati fost atacat?

„Sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu“

La inceput, singurul lucru care m-a afectat a fost soarta lui Heidegger in Romania, gindul ca unul dintre cei mai rasati ginditori ai lumii a putut fi tras intr-o mizerabila reglare de conturi romaneasca. E ca si cum regina Angliei ar fi fost violata intr-un parc de niste boschetari. Un prieten, Vlad Zografi, care are un umor nebun, imi spune zilele trecute: „Mai, zice, formidabil! Cind te gindesti ca Heidegger e folosit pe post de piatra de spart geamu’ lui Basescu. Auzi, sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu!“.Asta a fost la inceput. Pe urma, lucrurile au luat alta turnura. Dupa prima reactie de amuzament - am sa rezolv totul la tribunal, mi-am zis - au urmat indignarea si revolta in fata a ceea ce se petrecea.

Ce se petrecea, in fond?

Se petrecea o substituire de imagine. Este o tehnica cu mult mai evoluata decit aceea a lui „calomniati, calomniati, pina la urma tot ramine ceva“. Comunistii au descoperit tehnica grosolana si radicala, dar extrem de eficienta, a rasturnarii imaginii. Ea este bazata pe minciuna 100%. E ca si cum ti s-ar confectiona alt trup, ca si cum ai deveni altul. Tu insuti trebuie sa ajungi sa nu te mai recunosti in imaginea care pina atunci era a ta si sa incepi sa crezi ca arati ca in noua imagine, cea confectionata cu gindul de a fi distrus. Aceasta tehnica merge pe practicarea minciunii necredibile si uriase, dar care, tocmai pentru ca e necredibila si uriasa, devine credibila: prin enormitate si prin repetitie. Tehnica e simpla, ba chiar puerila. Se stie despre cineva ca este onest? Atunci trebuie sa afirmi in gura mare ca de fapt este bandit, hot si veros. Se stie despre cineva ca e bun, generos etc.? Incepind de miine vom spune despre el ca e zgircit si rau ca o fiara. Despre sfinte vei spune ca sint tirfe, despre un tata iubitor vei spune ca si-a abandonat copiii etc.
Si de ce ar fi eficace o asemenea tehnica de murdarire, de vreme ce toata lumea stie ca nu e asa?
Asta e foarte usor de facut in societatile mari. Nu o poti aplica intr-un sat, de pilda, in care „toata lumea stie ca nu e asa“, dar o poti aplica la scara unei tari (unde nu toata lumea „te stie“ personal) si cind afirmatia pe care o faci are prestigiul lucrului scris (ziarul) sau al imaginii (televiziunea). Si cind o faci sistematic, sub forma unei campanii. Se gasesc apoi oricind doi-trei oameni dispusi sa intre in acest scenariu al defaimarii care, urindu-te, vor spune despre tine orice. Iar lumea nu poate sa creada ca albul poate fi transformat in negru si invers fara nici un temei. De fapt, asta e slabiciunea plamezii umane: nu accepta ca poate fi radical mintita.

E vorba, de fapt, despre o tehnica a schimbarii semnelor.

Intocmai. Daca, de pilda, despre Liiceanu se stie ca e un profesionist respectat in domeniul lui si ca a introdus in cultura romana pe unul dintre cei mai importanti ginditori ai lumii, tu vei spune despre el nu ca a tradus aproape 2.000 de pagini din ginditorul acela, ci ca e un plagiator si ca l-a plagiat pe insusi autorul caruia i-a dedicat o parte din viata. Daca Liiceanu pare un om nepatat social, care si inainte de ’90, si dupa aceea a incercat sa traverseze o perioada grea a istoriei evitind anumite gesturi compromitatoare, tu vei spune despre el ca a fost un profitor al tuturor regimurilor. Daca despre Liiceanu „toata lumea stie“ ca a transformat vechea Editura Politica a PCR intr-una dintre cele mai luminoase institutii de cultura din Romania si ca aceasta institutie are un comportament fiscal impecabil, atunci „toata lumea“ trebuie sa stie ca succesul lui Humanitas se explica prin „conturile fabuloase“ ale vechii edituri de partid si ca Humanitas e plina de datorii la bugetul de stat. Asta e tehnica „schimbarii semnelor“ de care vorbeati dvs. sau cea a „rasturnarii de imagine“ de care vorbeam eu: o imagine (a mea) trebuie inlocuita cu o alta, opusa primeia, si care totodata sa-i ia locul. Dintr-o imagine a binelui trebuie sa faci una a raului.

Sint mai usor de manipulat oamenii blazati

Si de ce e nevoie de asta?

Pentru ca sint mai usor de manipulat oamenii blazati, scirbiti, care nu mai cred in nimic, care nu mai au repere, care si-au pierdut speranta. Oamenii trebuie sa ajunga sa creada ca nu mai e nimic sfint pe lumea asta si ca, deci, totul e cu putinta si totul e permis. Pentru asta trebuie sa dispara exemplele de oameni care, cum spuneati, ar putea deveni repere. Oamenii trebuie sa ajunga sa spuna: „Aoleu, m-am inselat. Nici in asta nu pot sa am incredere“. Iar de la „nici asta, nici asta“ la „toti sint lichele, corupti etc.“ mai e doar un pas. Cei de la „Ziua“ cu asta se ocupa: „Mai exista vreun om in Romania cu un capital public-moral intact? Daca exista, atunci sa trecem sa-l demolam“. Lichelele nu functioneaza bine cu adevarat decit atunci cind nu au termen de comparatie care sa-i dea de gol ca lichele. Ei trebuie sa-i faca pe oameni sa creada ca toata lumea e asa, ca ei. Toti trebuie trasi in mocirla lor.

Acceptati, deci, ca faceti parte dintre acesti oameni care „merita“ sa fie demolati?

Nu am pretins niciodata ca sint un inger. Dar am tinut sa am o anumita impecabilitate sociala. Nu e usor sa traiesti in comunism, sa fii scriitor si sa nu-ti prostituezi niciodata cuvintele. Nu e usor sa traiesti intr-o societate draceasca si sa refuzi aranjamente cu diavolul.

Inainte de a-mi raspunde la ce v-am intrebat la inceput, spuneti-mi, considerati ca pina in 1990 ati fost disident? In „Ziua“ ati fost acuzat ca v-ati confectionat un asemenea destin cind, de fapt, ati fost un „profitor“

M-am ferit tot timpul sa-mi fac un titlu de glorie din refuzurile sistematice de care va vorbeam si, deopotriva, din ce am „patit“ inainte. Nu am facut gesturi enorme, care sa ma situeze in virful vreunei disidente. Dar m-am incapatinat sa am un mod de viata pe care, daca l-am fi avut mai multi, poate ca nu am fi ajuns astazi sa traim intr-o societate care se tiriie la nesfirsit pe drumul tranzitiei, de fapt al „ambiguitat ii“. Pentru ca ma provocati, am sa descriu totusi cum arata acea viata de „profitor“ de care vorbesc ziaristii de la „Ziua“. Am refuzat (fara sa-i judec pe cei care au acceptat) sa intru „in partid“. Am vrut sa ma port, intr-un institut ideologic cum era Institutul de Filosofie, ca un om liber. Am fost dat afara. Apoi am fost dat afara de la Institutul de Istoria Artei pentru ca nu eram membru de partid. (Am fost reprimit dupa o vreme). Am ramas pina in 1990 cercetator stiintific de gradul III, desi aveam doua facultati, doctorat si destule lucrari de specialitate. Banii imi ajungeau atit cit sa traiesc de la o luna la alta. Nefiind membru de partid, nu am avut dreptul sa tin cursuri universitare. Fiind considerat „necorespunzator ideologic“, am fost „demascat“ si condamnat in sedinte publice, mi s-au facut (exact ca astazi! metodele lor au ramas aceleasi) inscenari de plagiat (insa, atunci, in 1974, ii plagiam pe Noica si Biblia, nu ca astazi, pe Heidegger), mi s-a deschis dosar de urma rire, iar incepind cu 1971 mi s-au montat in casa (a se vedea „Dosarul de urmarire informativa“ nr. 907) microfoane. Mi s-au facut, in absenta, perchezitii in casa si mi-am regasit in „Dosar“ fotografii dragi mie, refotografiate si arhivate in „Anexe“. „Lucratorii“ Securitatii luau periodic informatii despre mine de la vecinii din bloc, iar unii dintre ei ma supravegheau continuu. Dosarul meu de urmarire pe primii cinci ani, doar, contine sute de pagini de „turnatorie“ si, la orice schimbare a „liniei Partidului“, el se putea transforma intr-unul de condamnare, cu incadrarea, deja existenta in dosar, de „element ostil regimului“.Cel mai mare beneficiu al vietii mele in acei ani a fost faimoasa bursa Humboldt, bursa a statului german, pe care o obtineau, dupa un concurs de acte ce avea loc la Bonn, cercetatori academici din toata lumea. Nu as fi putut beneficia de ea, o data ce-am cistigat-o, fara sprijinul rectorului de la Institutul de Arte Plastice, profesorul Vasile Dragut. Am primit initial o viza pentru 80 de zile o data cu mesajul ca, la o adica, „pot sa fac treaba si pe alte meridiane ale lumii“. M-am intors, asa cum s-a intors si Plesu, spre stupoarea multora. Ei, da, au existat si „imbecili“ ca noi, care am crezut tot timpul ca viata noastra este legata de acest loc si ca asta e si tara noastra, nu numai „a lor“. Am trait, daca vreti, un „patriotism de contracarare“, iar dupa 1990 - structurile si personajele dinainte raminind active - el a ramas valabil, insotindu-se de asta data si cu unul, oarecum eroic prin efortul pe care-l presupune, „de reconstructie“. Si cu asta, daca acceptati, trecem la „povestea Humanitas“.

In Romania, un om onorabil devine un pericol pentru toate lichelele

Sa inteleg totusi ca dupa „amuzamentul“ initial, mai ales cind s-a ajuns la povestea cu Humanitas, ati simtit ca statutul dvs. de onorabilitate este pus in pericol si atunci de-abia v-ati hotarit sa reactionati. Pentru ca eu v-am propus un interviu inca din prima clipa a campaniei.

Asa e. Vedeti, adevarul e ca am muncit tare mult in viata mea. Am muncit cu pasiune si cu o obsesie a lucrului impecabil facut. De la inceput am aflat ca la noi, la romani, alaturi de iubirea, admiratia sau recunostinta pentru stradania ta, venite din partea multora, un semn infailibil al reusitei - iar acesta devine extraordinar de vizibil - este cantitatea de ura pe care o stirnesti in jur. Numai ca invidia si ura, care intr-o masura insotesc pesemne orice reusite de pe lumea asta, au la noi o calitate aparte: sint salbatice, „necultivate“, grosolane. Si, lucru de necrezut, uneori sint „impersonale“, vin din partea unor oameni pe care nu-i cunosti, cu care nu te-ai intilnit niciodata si care nu ar avea ce sa aiba cu tine. Si care, totusi, ar vrea sa te sfisie. E o ura care are inca amprenta aia teribila a urii de clasa si de rasa, in care un om e ucis nu pentru ce e el ca individ, ci pur si simplu pentru ca apartine unei categorii damnate. In acest caz, statutul de onorabilitate, de excelenta, de impecabilitate trebuie atacat. Cind cineva dobindeste acest statut, el devine, dupa cum va spuneam, o jignire si un pericol pentru toate lichelele. El trebuie urgent maculat. Ajungind sa fiu maculat in felul acesta, trebuie sa deduc ca sint pe cale sa dobindesc un asemenea statut. Iar daca e asa, sint totodata foarte hotarit sa-l apar. Cind e vorba de calambururi oligofrene de tip „Liicheanu“ sau „Liigheanu“, lucrurile se pot rezolva, cum va spuneam, intr-un tribunal. Cind insa calomnia ia forme aritmetice, cind e imbracata in cifre, ea capata alura. Cifrele au prestigiu. Nu sint „vorbe goale“. Si atunci merita sa raspunzi. Pentru ca, in acest caz, esti tras pe terenul pungasiilor si al coruptiei care ne maninca viata. Drept pentru care va asigur ca am sa raspund, am sa raspund pe intelesul tuturor si folosind, la rindul meu, cifre.
Partea a doua a interviului va aparea in editia de miine a ziarului.
http://www.ziare.ro/articol.php?id=1175137723

Joi, Martie 29, 2007, 11:01 AM 

Interviu
     media: 0.00 din 0 voturi

...Loredana Groza...publicat pe 29 Martie 2007

Loredana - Adevarul despre dragoste, ciini si pisici
Loredana incearca sa se scuture de zgura birfelor nemeritate din ultima vreme. In citeva ceasuri de relaxare si onestitate, ne-a lasat sa-i descoperim povestile adevarate.
Sub impletitura ei de prea multa iubire si talent neobosit, poti descoperi o femeie cind fragila, cind surprinzatoare, cind agresiva, cind insinuanta, cind gata de atac, cind lipsita de orice sansa de aparare. Si intotdeauna superba. Asa cum sint animalele care au insotit-o in aventura declansata de Tango.

Casatorie vs. Concubinaj
E o mare diferenta intre casatorie si concubinaj. Am auzit-o si am spus-o si eu de multe ori, inainte sa ma casatoresc: "noi ne iubim oricum, ce conteaza o hirtie?". Dar nu-i asa. Am fost si in partea cealalta si sint, acum, si aici. si pot sa spun din toata inima ca e mult mai bine sa fii casatorita.
E bestial sa fii maritata! Esti protejata, esti in siguranta, esti in echilibru! Esti mult mai putin prada agresiunii sexuale venite din partea celor care incearca sa-si faca relatii. Cind esti casatorita, 90% dintre aceste intimplari dispar. Inca mai exista un respect fata de o femeie casatorita. Verigheta inca iti mai ofera o anumita prestanta.

Despre despartire
Despartirile nu sint usoare nici atunci cind esti intr-un cuplu oficial, nici atunci cind n-a fost o casatorie la mijloc. E greu sa te rupi, sa ai curajul s-o iei de la capat, sa renunti la obisnuinta. Pe mine faptul ca l-am cunoscut pe Andrei m-a ajutat si mi-a dat putere sa ma rup de lucrurile care ma trageau inapoi. Si mi-a dat energia sa infloresc, sa invat viata din nou, s-o redescopar. Pentru ca asta e dragostea, iti deschide poarta catre o lume pe care nici nu o banuiai.

Barbatul - mintea luminata pentru femeie
Casatoria mea e pentru toata viata. Asa o vad acum, cu toate ca stiu ca orice e posibil si sint convinsa ca oamenii trebuie sa accepte schimbarea. Dar te poti schimba chiar mai usor intr-un cuplu, decit de unul singur. Intr-un cuplu e cineva linga tine, barbatul tau, care ti-e mai aproape decit mama, tata, mai aproape decit oricine altcineva pe lume. Un barbat este o minte luminata pentru o femeie. De-asta m-am si maritat.Pentru ca omul asta ma lumineaza, am ce sa invat de la el. Nu e un om de care sa trag eu, sa-l schimb, sa-l tin in spate. Sint multe femei care traiesc asa. Au copii sau n-au, dar le e frica sa ramina singure. in Romania divortul este privit ca un mare esec, iar o femeie divortata e privita foarte prost, de multe ori. E tot mai agresiva si ofensiva barbatilor care incearca sa aiba o partida de o noapte, one night stand. Acestea sint cele mai rentabile pentru ei. Fara obligatii, doar primesc mult, fara sa ofere nimic...

Senzatii dincolo de pamintesc
Sexul intr-un cuplu e mai bun cu timpul. Sexul e ca vinul. Cei care spun ca lucrurile s-au stricat intre ei, ca s-au plictisit, n-au stiut de la inceput cum sa comunice si in pat ca sa ajunga la orgasme infinite. E si asta un sport, pina la urma, iar performanta nu poti face daca schimbi mereu partenerul. E ca si cum ai schimba mereu racheta de tenis. Toti marii jucatori lucreaza cu aceeasi firma, nu fac schimbari. Asa ca va sfatuiesc sa lucrati cu o singura firma! Numai asa veti putea ajunge la senzatii dincolo de pamintesc.

Cea mai mare pedeapsa
Oamenii se tem, le este frica sa spuna ceea ce cred si ce simt. Si cred ca frica asta vine din educatie, in primul rind, din faptul ca am crescut in niste scoli rigide, cu profesori care erau fixati doar pe materie si mai putin pe umanism, pe chestiile legate de comunicare, de expresie personala. Si asta a fost lupta mea, de cind ma stiu. Sa fiu altfel si sa spun ceea ce simt, riscind sa fiu judecata gresit, sa fiu facuta in toate felurile. Dar pentru mine e o eliberare. Faptul ca tii in tine niste lucruri pe care nu poti sa le spui e groaznic. Mi se pare cea mai mare pedeapsa, sa traiesti fara sa spui ce simti si fara sa-ti exprimi dorintele si visurile tale.

Intre viata si moarte
Prima mea revelatie spirituala am avut-o dupa ce am nascut. Momentul a fost extraordinar si, dupa aia, la un an si ceva - eram in luna de miere, ca n-am avut timp dupa nunta - si am luat un virus din apa, in Mexic. Am avut o deshidratare totala, mai rau decit la dizenterie. Nu stiam ce am si, pina m-am intors in tara, am avut un moment in care chiar era sa mor. Si atunci, intre viata si moarte, mi-am dat seama ca intotdeauna esti la limita, in fiecare secunda trebuie sa fii pregatit si impacat cu tine insuti.

Maternitate
Am nascut natural. Maternitatea e o lectie foarte importanta in viata, pentru o femeie. Nu exista placere fara durere. Si Dumnezeu iti da atita cit poti duce si iti da si atit de multe lucruri minunate si coplesitor de frumoase, ca toate se aduna in tine. Asa mi-am dat seama ca trebuie sa ma cunosc, sa ma mintuiesc, ca sa nu ma duc spre intuneric, ci intotdeauna spre lumina.

Lacrimi de eliberare
N-am mai plins de mult, chiar ma bucur pentru asta. Dar am avut o perioada in viata in care am fost foarte nefericita. Chiar mai multe perioade, in care nu ma regaseam. si atunci plingeam, era o eliberare. Plinsul e purificare. Sint oameni care nu pot sa plinga si mi-e mila de ei.

Inca un copil
Imi doresc inca un copil. Chiar daca acum ma gindesc cum ar fi sa ramin insarcinata, ca am programul facut pe sase luni inainte, si mi-e teama, nu mai sint atit de inconstienta ca atunci cind am avut prima sarcina, cind am sarit, am topait pe scena, pina la noua luni. Acum cred ca as lua-o mai cu intelepciune, pentru ca deja am un copil, stiu ce inseamna.

Despre inventatul divort
Toata lumea spunea ca divortez si multe alte minciuni fara acoperire.Iar adevarul, adica faptul ca eu eram cu el, nu interesa pe nimeni. Nu conta ceea ce spuneam: "ca nu divortez, ca il iubesc pe barbatul meu mai presus decit pe orice barbat pe lumea asta. Care-i problema, trebuie sa divortez pentru ca vor altii?" Eram ca intr-o poveste in care altii scriau scenariul.

Taxe de platit
Cei care sint cei mai stricati, mai obsedati si mai perversi, apar in ziare ca fiind cei mai buni. Si exact cei care ar putea fi un model pentru oameni, de a trai viata asa cum trebuie, si frumos, si fara sa faci compromisuri, exact oamenii aia sint tiriti in noroi. Si exact oamenii care fac performante. De ce? De cind ma stiu am primit numai aplauze, ovatii si am vindut milioane de discuri. Si nu existau televiziunile astea, eram numai eu, cu vocea mea si cu talentul meu.
Daca te iei de asta, pai atunci despre personaje despre care se stie ca-si vind trupul "cu ora" si, intre timp, ca sa-si faca imagine, mai fac si putina televiziune, sau muzica, sau filme... despre astea ce zici? Asta ma deranjeaza, lucrurile evidente, contrafacute pentru public. Si totul se bazeaza pe bani, sex, sau alte taxe, pe care eu nu le-am platit si nici nu am de gind sa le platesc vreodata. Ma bazez pe mine. Punct.

Lori si Madonna
Nu vreau sa fiu comparata nici cu Madonna, nici cu nimeni altcineva, pentru ca vreau sa cred ca sint o artista originala... M-am inspirat din radacinile muzicii romanesti, pe care toata lumea a renegat-o si a aruncat-o, si am incercat sa le arat oamenilor ca de fapt muzica romaneasca e o floare foarte rara si ca este exact lucrul care ne diferentiaza de tot restul lumii. si, ca dovada, multi au inceput sa faca la fel.

Stilul Lori
Foarte efervescent, foarte organic, nu-mi place sa merg dupa clisee, cu toate ca imi plac si cunosc stilurile clasice si am studiat costume. Imi place sa-mi aprofundez cunostintele, nu sa merg doar pe cultura strazii, cu toate ca si cultura strazii este extraordinara.
Stau pe strada, de multe ori, ma uit la oameni, si imi place sa descopar diferentele dintre ei. Unii sint amariti, se vede ca n-au bani, dar ii vezi ca au "ceva" si chestia aia ma innebuneste. Oamenii aia imi plac cel mai tare. Nu-mi plac astia imbracati din cap si pina-n picioare in Dior. Ce conteaza? Poate sa fie chiar urita rochia aia de la Dior! Ce conteaza ca ai dat zece mii de dolari pe ea! Sau ca ai poseta de cinci mii! Daca-i urita si e de baba poseta aia si tu la 20 de ani pui o poseta de baba, Hermes, pe mine nu ma impresioneaza ca ai dat cinci mii. O femeie care are stil nu cred ca trebuie sa se preteze la asa ceva. Stilul vine din nuante, nu din pret. Stilul nu poate fi cumparat.
Pentru ca daca ai atitudine, poti sa-ti pui si o zdreanta pe tine. Poti sa arati mai bine intr-o rochie de zece dolari decit intr-una de zece mii, daca stii sa o porti.

Emancipare
In Romania, conditia femeii e mai proasta, pentru ca avem mult mai putine drepturi, in realitate, decit barbatii si uite cit de greu ii e unei femei sa se lupte. Daca eu am scos 14 albume, lumea spune ca le-am scos pentru ca m-am culcat cu barbati, nu pentru ca am cintat, am muncit, n-am dormit nopti, pentru ca am renuntat la multe in viata ca sa fac lucrurile astea. Nu m-am jucat in copilarie ca alti copii, n-am avut o viata normala, nu m-am dus in vacante atit de mult ca altii.
Numar pe degetele de la o mina revelioanele petrecute cu ai mei, am cintat mereu de sarbatori. Tot timpul am sacrificat ceva. Dar auzi numai explicatii pentru succesul unei femei: a, s-a culcat cu ala, i-a dat ala. Misoginismul e in floare.
Mie nu mi-a dat nimeni nimic. Tot ce am cistigat, am cistigat prin munca mea. Nici un barbat din viata mea n-a fost milionar. Se tot scrie despre sotul meu, cum ca "ar cinta si ar compune el" in locul meu. El nu e director in PRO TV, si nici milionar in dolari.
Intimplator am cistigat mai bine decit barbatii din viata mea si asta mi-a dat o libertate in plus. Pentru o femeie, ca sa se emancipeze in ziua de azi, conteaza foarte mult sa aiba o situatie materiala a ei, personala, stabila, si sa nu depinda de un barbat. Pentru ca atunci incep si compromisurile. Mi se pare corect sa fii pe picioarele tale, chiar daca esti casatorita, si sa nu atirni, sa nu fii o povara pentru barbatul tau. Pentru ca atunci cind esti o povara si cind incepi sa emiti tot felul de pretentii, dragostea se transforma in altceva.
Text: Alice Nastase
Sursa Kudika:

http://www.kudika.ro/articol/portret/4015/Loredana-Groza.html


Comentarii forum:
http://www.kudika.ro/comentarii/Loredana-Groza/6674/De-ce-scrieti-articole-numai-despre-nulitati.html
http://www.kudika.ro/comentarii/Loredana-Groza/6672/comentariu.html
http://www.kudika.ro/comentarii/Loredana-Groza/6679/Sa-fie-oare-invidie-la-mijloc.html
http://www.kudika.ro/comentarii/Loredana-Groza/6673/adevar-si-emancipare-la-romance.html

Joi, Martie 22, 2007, 10:08 AM 

Ion Lucian..
     media: 0.00 din 0 voturi

Aseara am vazut Comedie Rosie la National..si pentru ca m-a impresionat Ion Lucian am sa-mi scriu in blog un mic interviu luat acestui mare actor
...............................................................................................................

“ - Maestre Ion Lucian, conduceti Teatrul Excelsior, pe care il recladiti din temelii. In ce stadiu sunt lucrarile?
- Dupa 6 ani de tratative, contractul a fost semnat cu Primaria in 2006. Cladirea apartine Primariei si aceasta a facut un contract cu un trust din strainatate, care s-a oferit sa construiasca teatrul si un numar de etaje pentru recuperarea investitiei. Statul beneficiaza de un teatru nou-nout, dotat in cele mai bune conditii, acesta ramanand, de la inceput pana la sfarsit, proprietatea statului roman. Lucrarile au demarat in octombrie anul trecut, a trebuit sa le suspendam o luna si jumatate, dar acum le continuam, iar cladirea va fi gata in cursul acestui an.

-Care sunt, cu aproximatie, costurile noului edificiu?
- Trustul strain a depus in banca sub forma de asigurare o suma de 210 milioane de dolari. Este vorba despre cel de-al doilea trust de constructii din Israel, cel care a facut Unionul.

- Ce profil va avea noua institutie de spectacol?
- Ideea mea majora, pentru care m-am luptat atat, si este marele meu vis inainte de a incheia, este sa fac acest teatru pentru copii si adolescenti. Evident, insa, ca o asemenea locatie teatrala, moderna si echipata dupa toate regulile profesiei, nu poate sa stea seara goala (spectacolele noastre fiind matinee). Asa ca seara vom gazdui teatre din strainatate care n-au sala in care sa joace, si aici pot sa gaseasca un loc, teatre din provincie care vin la Bucuresti, va fi un centru foarte viu. Insa el este dedicat copiilor si adolescentilor.

- Va faceti planul de bataie pentru primele spectacole?
- Vreau sa deschid cu trei premiere, o piesa romaneasca si doua din literatura mare universala, pentru copii. Cea a noastra va fi ori “Tinerete fara batranete”, ori “Insir’te margarite”, iar din straini, “Micul Print” si “Pasarea albastra”.

- Vom vedea aici actori cunoscuti?
- Bineinteles. Dupa ce vom ajunge, de la o sala de 4/6 metri la una ultramoderna, vom consolida si o schema noua, pe langa faptul ca vom continua cu actori invitati. Vom face apel la cele mai reputate forte artistice, pentru ca spectacolele pentru copii trebuie sa fie ca cele pentru adulti, numai ca mai bune.

- Veti rivaliza cu Teatrul “Ion Creanga”, condus de Cornel Todea?
- Nici o rivalitate. Dimpotriva, chiar. Pentru ca, amandoi la un loc, plus Tandarica, plus alte scene care ne fac ele noua concurenta, tot nu putem acoperi numarul de copii bucuresteni mai mult decat o data pe an. Este o cerere foarte mare si noi vrem sa o acoperim, fiindca de aici incepe, de fapt, dragostea pentru cultura.

- Ce pregatiti pentru scena, marele sau micul ecran?
- Nu stiu nimic inca. Ma bucur ca cele 12 titluri pe care le-am avut in repertoriu le jucam, ca sa nu intrerupem activitatea, fie la Palatul Copiilor, fie la Teatrul Foarte Mic - duminica dimineata, fie la Teatrul Nottara. Dar eu nu joc. Cele doua spectacole in care sunt in distributie nu mai pot fi montate pe scenele pe unde “vagabondam”, dar ma voi afla intr-una din premierele noului teatru, daca ma vor mai tine puterile.

- Unde va poate vedea publicul?
- Joc la Teatrul National, in “Comedie Rosie”. E un spectacol cu totul special. Lumea cam fuge din cauza titlului, gandindu-se: “Iar cu comunistii ceva...”. Cei care au curajul sa vina sau sunt trimisi cu recomandari din alta parte (pentru ca zvonurile despre spectacol sunt extraordinare) pleaca din sala incantati, stand minute in sir in picioare la aplauze, la final. Piesa incepe printr-o comedie foarte agreabila si se termina intr-o tragedie cumplita. Dar este o radiografie a timpului pe care l-am petrecut 50 de ani, fantastica.

- Ati facut foarte multe roluri, in special de teatru. Va mai aduceti aminte numarul lor?
- Nu, imposibil. Acum, ca am inceput sa-mi strang materialul pentru volumul de memorii (am 66 de ani de cariera), am controlat prin arhiva Teatrului National. Si ce stiu este ca in primii 3 ani de National am jucat 74 de roluri...

- Cand ati debutat, si cu ce spectacol?
- Am debutat cu “Coana Chirita”, rolul Gulita, in ‘42.

- Cine era atunci director al Nationalului?
- Rebreanu.

- Ce amintiri pastrati despre Liviu Rebreanu?
- Ii pastrez o amintire vie, a fost un director magnific si o personalitate uriasa.

- Ceva concret?
- Eu am intrat in acest spectacol pe nepusa masa, in 5 minute, fiindca nu venise interpretul. Am intrat, deci, in niste conditii eroice... Succesul a fost asa de mare, incat a doua zi, Rebreanu a dat o decizie interna ca raman definitiv pe rol si mi-a dat o gratificatie care reprezenta leafa mea cam pe 3 luni.

- Ce v-ati cumparat din acesti bani?
- 2 costume de haine. Pentru ca un artist trebuie sa fie foarte bine imbracat.

- Faptul ca iubiti foarte mult copiii se vede din tot ce faceti. Aveti nepotei?
- Nu. Am crescut doi copii. Unul mi-e adjunct aici, si implineste in curand 70 de ani, Victor Radovici, si al doilea e inginer la CFR. Sunt, insa, bunic al catorva mili-oane de copii...

- La varsta dvs., ca o personalitate autentica a Romaniei, va este bine, va este rau?
- Nu regret nimic, nu cred ca ar fi cazul, pentru ca am avut parte de o viata lunga, plina, bogata, si cu momente absolut extraordinare. Doar o stare, putin, de deceptie m-a incercat cand am inceput sa adun materialele pentru “Memorii”. Numai ca, din fericire, in clipa aceea a sosit o veste absolut extraordinara. Dar in Romania s-a trecut intr-o tacere festiva... Am primit, anul trecut, Ordinul “Legiunea de Onoare” conferit de Jacques Chirac, o distinctie pe care foarte putini oameni o au in intreaga lume. La noi in tara, s-a scris mai mult cand a primit-o Scorsese decat cand am luat-o eu, pentru ca probabil e mai important el decat mine... Am cerut sa-mi trimita medalia aici, mi-a acordat-o ambasadorul Frantei, Philippe Etienne, in prezenta oficialitatilor noastre, si acest eveniment mi-a schimbat si metabolismul.
Sa fii recunoscut de Franta, care, totusi, a ramas farul culturii europene, cu cea mai mare distinctie, care nu se da nici pe telefoane, nici pe apartenenta la un partid, mi se pare ca, intr-adevar, innobileaza cariera unui om. "

Luni, Ianuarie 8, 2007, 01:03 PM 

Interviu - Vladimir Socor
     media: 0.00 din 0 voturi

Interviu cu analistul american Vladimir Socor:
Basescu trebuie sa joace tare cu rusii

S-a spus ca actuala putere a adus relatiile cu Rusia in cea mai proasta situatie din ’90 incoace…
Parerea mea este ca nu depinde de nici un guvern roman sa imbunatateasca sau sa inrautateasca relatiile cu Rusia. Politica Rusiei e de asa natura incit contravine intereselor europene si euroatlantice in Europa Centrala si de Rasarit, in zona Marii Negre si in zona Marii Caspice. Din fericire, Romania, astazi, nu mai este vecina Rusiei, este o situatie care a survenit pentru prima data in istoria ei, e cel mai mare avantaj strategic pe care l-a obtinut Romania dupa caderea comunismului si a Uniunii Sovietice. Romania este, poate, geografic, in Europa de Est, dar politic, strategic, face parte din Occidentul extins, din institutiile occidentale: NATO si UE. De aceea, relatia cu Federatia Rusa nu mai este o relatie pur bilaterala, ca in trecut. Romania face parte din relatia NATO cu Rusia si din relatia UE cu Rusia. Tara noastra are pentru prima data o situatie sigura in istoria ei si are o baza solida de pe care sa isi promoveze propriile interese.

Dar unele tari europene, cum ar fi Germania, pastreaza o relatie privilegiata cu Rusia. Credeti ca o relatie oarecum antagonica a Romaniei cu Rusia va fi privita ca un minus adus de Romania in UE?
Eu nu cred ca relatia Romaniei cu Rusia e antagonica, e vorba de faptul ca Rusia are interese contrare celor euroatlantice. Aici, Romania nu are nici o vina! Chiar daca opozitia de interese dintre Rusia si Occident nu e intotdeauna verbalizata de catre Vest, e verbalizata de catre Rusia, toata ziua. De Occident nu e verbalizata, dar e din ce in ce mai mult constientizata. In al doilea rind, eu cred ca a trecut vremea relatiei privilegiate Germania-Rusia, o realitate nefericita pe vremea guvernarii rosii-verzi din Germania. Guvernarea actuala a schimbat aceasta directie, exista elemente in guvernul german care promoveaza o asemenea relatie privilegiata cu Rusia, dar aceste elemente nu mai predomina. In plus, nu cred ca Romania trebuie sa isi calculeze relatiile cu Rusia in functie de relatia bilaterala a altei tari cu Rusia. De cind trebuie Romania sa-si ajusteze pozitia la ideile fostului cancelar Schröder?! Romania are interese nationale specifice, pe care si le promoveaza in cadrul NATO si in cadrul UE, influentind pozitia acestor doua institutii fata de Rusia.

Vorbeati despre verbalizare… Credeti ca presedintele Basescu ar fi trebuit sa fie mai retinut in declaratiile sale fata de Rusia?
Eu admir sinceritatea presedintelui Basescu, e foarte necesar ca dinsul sa spuna astfel de adevaruri. In aceste luari de atitudine, presedintele Basescu este un adevarat om de stat. Oamenilor de stat le revine, printre altele, sarcina de a conduce opinia publica, de a o forma, nu de a se tiri in coada opiniei publice, si domnul Basescu spune adevarurile pe nume, asa cum, de altfel, o spun, foarte firesc, si conducatorii tarilor baltice, si conducerea Poloniei, in ultimul timp si alte state europene, Suedia. Romania, in aceasta zona a Europei, desi nu mai este vecina cu Rusia, din fericire, are o viziune foarte clara asupra scopurilor Rusiei.
(Vladimir Socor, Senior Analyst pentru Europa de Est al prestigioasei fundatii americane Jamestown, explica pentru „Cotidianul“ relatia Romaniei cu Rusia, in context european.)
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=8469&art=22012&cHash=fd790f9cab

Luni, Ianuarie 8, 2007, 12:54 PM 

Interviu cu inocenta
     media: 0.00 din 0 voturi

"Orice om la orice varsta are in suflet o lumina cat de mica din varsta copilariei care-I straluceste puternic toata viata in suflet. In concluzie, orice om este de fapt un copil.
In acest articol vom vorbi despre modul si principiile de viata ale Roxanei, eleva in clasa a – VII – a, din scoala generala nr.1 Bragadiru:

Reporter: Care este scopul tau in viata?
Roxana: Scopul meu in viata… este acela de a avea un viitor fericit si de a-mi trai viata din plin.
Reporter: Cum crezi ca ar trebui tratata scoala in prezent?
Roxana: Cred ca in prezent, scoala ar trebui tratata cu multa seriozitate de catre toti copiii si tinerii.
Reporter: Te simti in largul tau printre colegii de clasa?
Roxana: Uneori da, uneori nu, fiindca in clasa noastra prieteniile sunt legate de grupuri, iar uneori te simti in plus.
Reporter: Tii cont de sfatul unui prieten cand viata te incearca?
Roxana: Cateodata. Este foarte bine sa ai un prieten alaturi. Chiar daca nu tin cont de sfatul sau, deoarece decizia imi apartine, o incurajare imi prinde bine.
Reporter: Ce crezi despre tineretul din ziua de azi?
Roxana: Nu pot sa imi spun exact opinia, deoarece si eu fac parte din generatia asta si cred ca este “in pas cu moda”.
Reporter: Si o ultima intrebare: Ce scopuri ai pentru viitor?
Roxana: Pentru viitor… Am multe planuri, cum ar fi: sa urmez o facultate, sa ma implinesc in viata, si ar mai fi alte cateva, care sunt secrete.
Reporter: Roxana, iti multumesc pentru interviu, iti doresc mult noroc mai departe si sper sa ti se indeplineasca toate visele. La revedere!
Roxana: La revedere "

Luni, Ianuarie 8, 2007, 12:45 PM 

Interviu - Danion Vasile
     media: 0.00 din 0 voturi

- Hristos poate sta şi în sufrageria noastră...
La invitaţia Fundaţiei creştin-ortodoxe ,Pro Filiis" şi a redacţiei ,Argeşului Ortodox", cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Calinic, Joi, 10 martie 2005, orele 18.00, la Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene din Piteşti a avut loc conferinţa cu titlul ,Despre convertire şi convertiţi" a scriitorului, editorului şi publicistului Danion Vasile. Am profitat de această ocazie pentru a-i lua acestuia un interviu.
- Domnule Danion Vasile, sala de conferinţe s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Tineri şi vârstnici deopotrivă, cititori sau nu ai cărţilor Dumneavoastră, au venit să asculte cuvânt ziditor de suflet. Cum aţi caracteriza auditoriul piteştean?
Interesul publicului pentru o astfel de conferinţă arată încă o dată faptul că, deşi mass-media încearcă să sufoce oamenii, inducându-le o mentalitate neopăgână, totuşi interesul acestora faţă de viaţa în Hristos şi de mântuire nu dispare. Chiar dacă se împuţinează, totuşi rămâne pe baricade. Cred că este firesc faptul că multe întrebări s-au referit la probleme practice. Cei care au venit să mă asculte au fost dornici să asculte mărturia cuiva care a cunoscut Biserica după ce ani de zile a stat departe de ea. Avem nevoie şi de mărturii vii, nu ne putem mulţumi numai cu teorii, oricât ar fi ele de frumoase.
- Cum vi s-au părut întrebările din public?
E bine că încă întrebăm, că încă nu ne lăsăm covârşiţi de amorţeală şi avem curajul de a afla lămuriri. Pentru că întrebarea este un act de curaj. Când un tânăr întreabă: ,Ce poziţie are Biserica faţă de păcatul masturbării?", act pe care unii medici modernişti îl consideră cât se poate de firesc, şi căruia nu îi văd urmările negative, ei bine acest tânăr îşi asumă curajul de a purta o povară. Pentru că din clipa în care a aflat că masturbarea e o patimă, el ştie că dacă vrea să fie creştin trebuie să se izbăvească de această patimă. Vai celor căldicei, care se sfiesc să pună întrebări pentru că le este teamă de răspunsuri... Şi, încă ceva: vai celor care pun întrebări celor nepricepuţi. Eu nu pot răspunde la întrebări privitoare la culmile vieţii duhovniceşti. Dacă aşteptăm răspunsuri de la oameni incapabili să răspundă, greşim.
- O tânără prezentă în sala de conferinţe ne-a mărturisit la sfârşit: ,M-am folosit sufleteşte. Am crezut că va fi o expunere tehnică, însă a vorbit din suflet şi pe-nţelesul nostru. Abia aştept să citesc Cartea nunţii". Cum de reuşiţi să vorbiţi pe limba tinerilor, cum de reuşiţi să vă faceţi iubit de această generaţie Pro căreia-i repugnă, în general, învăţătura lui Hristos?
- Simplu. Când vrei să îi convingi pe alţii să te iubească, orice artificii ai face, nu reuşeşti. Dar atunci când începi prin a-i iubi pe ceilalţi, atunci vezi cum ceilalţi răspund iubirii tale. Vorbesc pe limba tinerilor pentru că vreau să fiu înţeles de tineri. Orice demers misionar trebuie să ţină seama de ţinta precisă, inimile celorlalţi, care ascultă numai limbajul sincer, deschis, fără ocolişuri. Nu cred că generaţiei Pro îi repugnă învăţătura lui Hristos, această afirmaţie mi se pare riscantă, ci cred că învăţătura lui Hristos nu prea ajunge la generaţia Pro. Din păcate, unii profesori de religie care fumează dar le spun elevilor să nu fumeze nu fac altceva decât să calce în picioare învăţătura creştină. Sau preoţii care în loc să aibă răbdare să îi ia de mână pe tinerii care vor să se lupte cu păcatul îi ceartă pe tineri cu asprime, oare nu îşi dau seama că demersul lor e greşit? Nu se miră când văd că din bisericile lor lipsesc tinerii? Şi nu sunt rare astfel de cazuri. Nu trebuie ca preotul să facă pogorăminte pentru a trece cu vederea orgiile tinerilor, dar cred că preotul poate să aibă mai multă răbdare şi să îi ajute pe tineri să renunţe singuri la viaţa de păcat. Pentru că nu cred că sunt mulţi oameni care ar fugi de iubirea lui Dumnezeu. Dacă tinerii ar înţelege că viaţa în Hristos nu înseamnă plictiseală, amorţire, făţărnicie, sugrumare a libertăţii, ci împlinire, frumuseţe, iubire, adevărată libertate, nu cred că ar sta departe de Biserică, pentru că Biserica este aşezământul mântuirii şi locul în care învăţăm să iubim şi să cunoaştem iubirea lui Dumnezeu şi a celorlalţi.
- Aţi conferenţiat în mai multe oraşe din ţară. Uneori vorbiţi şi despre experienţele prin care aţi trecut înainte de a cunoaşte credinţa creştină, e vorba despre yoga, spiritism, tantra, desfrâu şi altele. E uşor să vorbeşti despre cele ale inimii şi a mărturisi pe Hristos în faţa lumii fără a avea parte de ispite cumplite?
- Nu e uşor. Dar, având binecuvântarea duhovnicului pentru ceea ce fac, Dumnezeu mă întăreşte. Şi mă întăresc nu numai rugăciunile părinţilor care se roagă pentru mine în România, în Sfântul Munte Athos sau în alte locuri binecuvântate. Mă întăresc şi rugăciunile cititorilor care mă pomenesc, pentru a nu cădea, pentru a nu mă întoarce la păcatele de care m-am lepădat. Cred că fiecare creştin este chemat să îşi dea propria mărturie în faţa acestei lumi. Şi cred că orice creştin adevărat este o carte vie, pe care citind-o ceilalţi, adică văzându-i faptele cele bune, se pot întoarce la Hristos. Cred că e mult mai preţioasă o faptă de iubire jertfelnică decât un volum scris fără convingere, din turnul de fildeş al cugetării lipsite de viaţă. Ispite avem cu toţi, chiar şi căderi. Important este să avem puterea de a ne ridica de fiecare dată. Pentru că noi nu suntem ai noştri, ci ai lui Hristos.
- Nu vă expuneţi oare unui risc?
- Există oare vreun risc mai mare decât acela de a fi creştin? Când cetele diavoleşti fac tot ce le stă în putinţă pentru a ne îndepărta de calea mântuirii, şi noi rezistăm, oare nu ne-am asumat un risc, acela de a cădea? Cu toate astea, noi credem că Hristos ne va da puterea să biruim. E adevărat că există riscul de a fi un dascăl mincinos, de a scrie şi de a vorbi una şi a trăi alta. Dar mă rog ca Dumnezeu să mă ferească de o astfel de cădere. Şi, spovedindu-mă des, cred că duhovnicul meu va şti când anume e cazul să îmi ceară să tac, ca să nu fiu un fariseu care îi minte pe ceilalţi.
-Care sunt reperele după care trebuie să se orienteze o familie creştină a zilelor noastre?
- În primul rând viaţa în Hristos. Să nu Îl privim pe Hristos doar ca pe un Dumnezeu bun pentru rezolvarea problemelor de zi cu zi, pentru înfruntarea bolilor şi a necazurilor. Sau ca pe un Dumnezeu care vrea să mergem duminica la biserică, şi să ne rugăm câteva minute dimineaţa şi seara. Hristos vrea să ne înveţe să pregustăm, încă de pe pământ, bucuriile vieţii veşnice. Să ne dăm seama că Hristos poate să stea şi vrea să stea cu noi zi de zi, clipă de clipă. Că nu e nimic murdar, sau nu ar trebui să fie nimic murdar, în viaţa de familie. Există vreun moment în care soţii ar vrea ca Hristos să nu fie de faţă? Înseamnă că atunci aleg păcatul. Viaţa de familie trebuie să fie o viaţă de dobândire a raiului. Să ne gândim la miile de mucenici mireni, de exemplu. Ei au ales să sufere prigoane şi dureri de nespus pentru că până atunci fugiseră de Hristos? Nu, ci pentru că viaţa lor fusese o viaţă de sfinţenie. Hristos poate sta şi în sufrageria noastră, şi de fapt stă, chiar dacă ne dăm sau nu seama. Hristos poate sta şi în dormitorul şi în bucătăria noastră. Şi chiar stă, chiar dacă nu ne dăm seama. Iar dacă noi nu ştim că e cu noi, dacă e vreun moment în care nu am vrea să fie lângă noi, înseamnă că mergem pe un drum greşit.
- Ce sfaturi aţi da celor căsătoriţi care vor să-şi asume lupta cea bună în viaţa de familie?
- În primul rând să înţeleagă că celălalt, care ni se pare că e mai puţin creştin, nu poate fi forţat să urce pe culmile desăvârşirii în viteza în care îi impunem noi. Să înţelegem că Hristos nu poate fi cunoscut decât în deplină libertate. Şi dacă încerc să îl intoxic pe soţul meu sau să o intoxic pe soţia mea vorbindu-i la nesfârşit despre mântuire, voi stârni efecte contrare. Trebuie să avem o mare delicateţe faţă de celălalt. Trebuie ca soţii să îşi asume împreună calea mântuirii, şi fiecare să aibă răbdare cu celălalt, cu neputinţele celuilalt. Nu să i le treacă cu vederea, ci să îl ajute să le depăşească de bună voie. Cred că esenţial pentru orice familie creştină este să aibă un duhovnic. Dar nu fiecare soţ duhovnicul său, unul hăis şi unul cea, ci amândoi acelaşi duhovnic. Să Îl iubim pe Hristos, să iubim Biserica. Să învăţăm cât de dulce pentru suflet e rugăciunea. Să nu ne rugăm formal, că nu rezolvăm nimic. Să ne rugăm din suflet. Să învăţăm că postul, dacă e făcut cu măsură, ne e de mare ajutor. Să descoperim aurul cărţilor duhovniceşti. Aurul Sfintelor Scripturi, al scrierilor Sfinţilor Părinţi, dar şi aurul din scrierile şi vieţile sfinţilor care au trăit în vremurile noastre. Să rămânem ortodocşi, oricât de mare ar fi ispita de a nega că Biserica cea sobornicească întemeiată de Hristos este Biserica noastră Ortodoxă, care nu a schimbat predaniile Sfinţilor Părinţi. Să ducem luptă împotriva păcatului, oricât s-ar chinui alţii să ne convingă că păcatele nu sunt păcate, că răul e bun şi că binele e rău...
- Cum să ajungă ei la liman când sunt asaltaţi din toate părţile de cele ale lumii?
- Să ajungă la liman tocmai pentru că sunt asaltaţi din toate părţile. Cu cât ispita e mai firavă, mai subtilă, cu atât e mai greu să îi rezişti. Dar când ispita e frontală, când te izbeşte, trebuie să îţi dai seama de gravitatea războiului în care te afli. Dar să ţinem minte că niciodată nu e ispita mai puternică decât putem duce....
Vă mulţumim mult şi vă aşteptăm şi cu alte ocazii în mijlocul nostru!

Sambata, Ianuarie 6, 2007, 02:36 PM 

Interviu - Stelian Tanase
     media: 4.00 din 1 vot

Este scriitor, profesor, om de televiziune, regizor. Adopta un mod eclectic de a fi. Viata lui seamana cu un fel de "stat" Frankenstein care aduna bucati din fiecare arta, potrivite felului sau de a fi. Ca un joc de puzzle in care toate piesele sunt la locul lor.

Ati fost dat afara din patru televiziuni pentru "delict de opinie". Se cheama ca ati facut "cariera" in televiziune …
Nu m-am gandit la viata mea ca la o cariera. De cate ori mi s-a oferit o cariera, am dat inapoi. Am refuzat multe propuneri in planul material al vietii ca, de pilda, sa raman in strainatate cu contract de lucru, ori propunere de casatorie. Cred ca am o natura anarhista, individualista. Mi-a repugnat ideea de a-mi planifica viata, de a accepta o ierarhie. Am fugit de asemenea slujbe. Si asta m-a si salvat. Am ramas viu.

Intrarea in televiziune s-a datorat unui concurs de factori neasteptati. Totdeauna am crezut ca nu am talent pentru televiziune, ca n-am voce, charisma. Adrian Sarbu mi-a propus in ‘98 sa scriu un serial de televiziune despre caderea regimurilor comuniste. Proiectul nu s-a materializat dar eu am inceput sa gust un pic din interior televiziunea; a urmat invitatia de la Antena 1 care mi-a propus, la aceea vreme, o emisiune care sa rivalizeze cu a lui Brucan. Am realizat emisiunea "2 plus 1" care a avut un mare succes de public. Aici audienta e masurata foarte riguros.
Personal, m-am simtit confortabil la emisiunea "Orient Expres". Mi se potrivea bine. M-a motivat faptul ca am avut audienta si am castigat bani, pentru ca nivelul de plata in televiziune e pe masura audientei pe care o aduci. Exista o lege a cererii si ofertei si eu am un pret mare pe piata.

Cred ca televiziunea adevarata este cea in direct, adica in timp real, spontana. Acolo lucrurile se intampla pe viu. E camera pe tine, se uita 1 milion de oameni si orice privire sau gest este de necenzurat. In momentul cand l-ai facut, ajunge instantaneu la public. Mie emotia asta imi place, pe altii ii inhiba. Sunt si riscuri enorme dar este tv de impact, desi eu prefer sa ma uit la filme documentare.

Ce s-a schimbat, in sistemul dvs. de valori, de cand lucrati in televiziune? Credeti ca imaginea dvs. publica corespunde realitatii?
Am inteles mai mult ca oamenii au o imagine privata si una publica, am inteles cu adevarat ce insemna demagogie, ipocrizie, vorbe goale. Te asezi in fata cuiva care incepe sa-ti toarne povesti. Eu trebuie sa-i zambesc politicos, pentru ca nu pot sa-l acuz in fata unui public ca minte chiar cand am probe solide pe masa. Trebuie sa-i vorbesti cu gentilete, sa-l faci sa reflecteze, sa ceri o alta versiune. Sa ai un arsenal de bune maniere.
Mi se intampla des sa am discutii cu oameni care nu spun adevarul, sau in culise imi spun una, iar in direct, cu totul altceva. Altii imi spun joviali dupa emisie, ca de fapt au spus minciuni. Aceasta masca am invatat sa o descifrez mai bine. Pe strada ma trezesc ca stau de vorba cu cineva si ii dau "masca" jos cu usurinta.

Cand lucram la TVR am inteles ca totdeauna e un mare papusar in spatele oricarei televiziuni private ori publice, in spatele unei emisiuni, a unui moderator, a unui program de stiri.
Fiecare dintre noi crede ca e mai bun, mai capabil, mai frumos, mai inteligent decat cred ceilalti. Sunt convins ca am o imagine publica diferita decat ceea ce cred eu ca sunt. Pe de alta parte, imaginea cuiva e o chestiune care se acumuleaza in timp.

Eu sunt un alergator de cursa lunga. Am prieteni care au disparut, s-au evaporat, desi erau mai talentati, mai cititi. Erau oamenii unei "explozii". Au avut momente de glorie dar n-au putut sa continue acel parcurs. Eu nu am facut nimic spectaculos. Viata mea e un sir de fapte mediocre. Dar puse cap la cap am impresia ca incep sa desenez un traseu.
Niciodata nu mi-am pus problema sa fac ceva eroic. Incerc sa scriu cat pot de bine. Am facut numai ce mi-a placut. Mi-a placut asa de mult sa scriu, incat am scris mult. De 39 de ani, imi petrec, zilnic, cel putin cinci ore, adesea saisprezece, in fata foii albe de hartie.

Ati pus deoparte partizanatul in favoarea obiectivitatii. Talkshow-ul de tip britanic ar mai putea insanatosi un strop spectacolul neaos asezat sub deviza "panem et circenses" ?
Eu vin din lumea bibliotecilor si procuparea mea este sa dau o informatie care sa aiba acuratete si rigurozitate. Trasaturile acestea provin din zona academica, stiintifica. Alti moderatori, de formatie actori, il vad ca pe un spectacol. E si acesta un tip real dar nu e genul meu. Noi suntem latini, tentati spre baliverne, spectacol, patetism. In Romania, in politica, demagogia si vorbele goale fac regula.

Lumea s-a obisnuit atat de mult cu ele incat nu mai fac distinctie intre cineva care are ceva de spus si acela care vorbeste ca sa umple un spatiu gol, are zece minute si trebuie sa transmita marele lui mesaj de la partid.
"Vine, la un moment dat un papusar, bate cu pumnul in masa si zice: Tovarasi, jucam dupa alte reguli!"

Au existat replieri, ati vrut sa va desprindeti "de scena"?
Nu trebuie sa fi ca un boxer mereu in ofensiva care incearca sa-si loveasca adversarul. Cum nu cred ca daca adversarul vrea sa te loveasca, trebuie sa dai imediat un pas inapoi. Poti sa faci o eschiva, poti sa parezi. In tv, lucrurile nu se intampla ca intr-un mars fortat, ca un batalion care se misca din orasul A in orasul B. E mai curand un labirint.
In romanul meu "Playback", scris in urma cu 30 de ani, mi-am imaginat viata din televiziune desi nu intrasem in contact cu acest mediu. Ei bine, aceea imagine pe care o avem atunci nu s-a schimbat. Doar ca am inteles mai bine problema instrainarii, a alienarii, a minciunii, a manipularii. E o viata de spectacol si comedie. Sunt multe interese solide in spate care se joaca cu vietile noastre.

Este cineva care trage sforile. Papusarii inteligenti nu se arata niciodata. Este o forta care opereaza dincolo de o redactie si de fiecare individ in parte. Taind bugetul, schimband managerul, vanzand sau cumparand aceea televiziune; se pierd alegerile si atunci se schimba interesele. Si toti oamnii care sunt acolo, cateva zeci, sute, dintr-odata joaca dupa alte reguli. Fara sa-si dea seama.

Ati jucat sah cu frica. Doua dintre romanele dvs. au fost interzise de securitate pentru ca refuzati sa le ciopartiti. Va mentineti aceeasi verticalitate si in prezent?
Atunci eram foarte hotarat sa spun Nu, cu toate ca am fost amenintat si fizic. Mi-era foarte frica cand ma intorceam de la Casa Scriitorilor, noaptea, sa nu ma mutileze derbedeii. Dar, pe de alta parte, frica nu ma indemna sa cedez, dimpotriva, m-a inrait. Nu despre curaj e vorba, asta e o prostie, habar n-am daca am sau nu curaj, ci mi se parea ca mi-ar fi stricat talentul care mi se parea sfant.

Am aceasta vanitate ca sunt un om nascut cu talent la scris. Consider ca e darul cel mai mare de la Dumnezeu, de la mama. Se puteau face compromisuri in alte parti dar nu am putut sa cedez ce aveam mai scump, mai bine de pazit. Desi am purtat asa zise negocieri cu cenzura, totdeauna era un dialog al surzilor. Cand a cazut Ceausescu, eu aveam doua carti refuzate cenzurii. Puteam a doua zi sa public doua romane.

Despre romanul - document "Anatomia Mistificarii" s-a spus ca ar putea deschide un proces al comunismului. Ce soarta a avut acest proces al comunismului si oamenii lui?
Nicaieri nu a existat si nici nu va exista un proces al comunismului. Nu a existat un Nűrenberg rosu. E adevarat, la Sofia a fost judecat Todor Jivkov iar la Berlin, Erich Hőneker. Toate aceste procese s-au terminat neclar, intr-o convivialitete intre fostii lideri. Marcus Wolf, de pilda, candva seful STASI, traieste linistit, e vedeta de televiziune, e consultat in chestiuni legate de razboiul rece, scrie romane.

Nu se poate face un proces al comunismului cata vreme comunismul nu e infrant. Uitati-va ce se intampla in toate tarile foste comuniste unde fostii nomenclaturisti au fost si sunt la putere, ca de pilda presedintele Poloniei, fost ministru in vechiul regim. Ramasitele regimului inca se pastreaza; au revenit la putere foarte repede aceia care au tras in populatie, candva infranti de revolutie. Nici nu stiu cine a castigat revolutia.
"Persoane care au facut comunismul ne invata azi sa facem capitalismul"
M-am intalnit pe Calea Victoriei cu un securist care ma anchetase in anii 80, care imi spune: "Tot noi suntem elita, ce v-ati agitat atata?". Omul tocmai isi cumparase un hotel. Deci cine a pierdut si cine a castigat ?

Mizati pe un anumit public pentru cartile dvs.?
Piata culturala este foarte restransa si fracturata. Pe termen scurt nu exista revigorare. Nu pentru ca am fi saraci in autori talentati. Este o problema a ambientului, a unei societati care a intors spatele acestor procupari. Pentru a avea consumatori ai nevoie de o burghezie, de o clasa mijlocie care are bani, educatie si timp necesar pentru aceste desfatari. Deocamdata intelectualii nu au bani sa consume aceste lucruri si multi isi parasesc preocuparile in favoarea unor ocupatii lucrative.
Ne trebuie inca o generatie. Cand va apare o burghezie, bani, macar pentru ca romanul sa-si poata cumpara cartile pe care si le doreste, pentru a inchide televizorul si a merge la teatru, pentru a se duce la Paris sa vada un muzeu. Una din cauzele unei piete culturale restranse este faptul ca exista putine contacte intre public si autor.

Daca nu exista un feedback, atunci scriitorul trebuie sa-si schimbe meseria sau sa se resemneze cu acesta surzenie a societatii. Sau cu prostul sau autismul.
Daca eu scriu acum un roman extraordinar, el nu va avea mai mult de 500 de cititori. Si atunci nu il scriu. Nu pentru ca nu am suficienti cititori dar nu am suficienta motivatie sa comunic cu un public care nu exista. Nu zeci de mii de oameni, cum am seara la televizor. E vorba de a avea un public de 20 000 de oameni, calificat, care sa citeasca roman romanesc. Pentru ca ai nevoie de o rezonanta. Un creator este un comunicator.

Unii mai scriu si numai pentru un singur cititor. Altii spun ca daca arta lor s-ar vinde nu ar mai putea s-o faca cu asemenea intensitate. Au dreptate?
Am trecut prin experienta asta. Am scris pana in 89 numai pentru mine si pentru prieteni. Pana la 30 de ani am scris romane cu constiinta ca vor citi prietenii si cu teama ca daca unul din ei e delator voi ajunge la securitate si voi fi distrus pe viata. La 50 de ani, vad altfel lucrurile. Exact cum un film nu-l faci decat daca ai sali unde sa vina lumea, si romancierul are nevoie de un public ca sa scrie.

Ce modele existentiale v-au intersectat viata?
Nicu Steinhart, Mihail Sora si Alexandru Paleologu. Mihail Sora a avut o influenta foarte mare asupra mea prin "tacerile" lui extraordinare. Marile lectii de viata in ce priveste slabiciunea umana, iubirea, tradarea le-am primit de la Paleologu care a avut o experienta de viata fabuloasa.

Ce aspect al personalitatii dvs primeaza: scriitorul, omul de tv, sau regizorul?
Scriitura e vocatie iar televiziunea ocupatie. Nu vreau sa ma stabilizez intr-un loc sa fiu numai autor de romane sau de editoriale, numai profesor la universitate sau numai moderator de tv. Vreau sa fiu liber, sa ma pot misca in orice spatiu cred eu ca imi da satisfactie.
Tanti Varvara e numele dat Sigurantei in jargonul militantilor
Nu imi planific nimic in mod special dar am avut cativa ani foarte buni in sensul ca am publicat cateva carti si s-ar putea sa nu scriu altele mai bune vreodata. E vorba de "Anatomia mistificarii", "Miracolul revolutiei", "Acasa se vorbeste in soapta", "Clientii lu' tanti Varvara si starile lor clandestine" care mi-au mancat sapte ani de viata.
Am facut regie pentru ca aveam nevoie de o diversificare a modului de a ma exprima. "Asaltul cerului", e un film documentar cu sase episoade, despre caderea regimului Ceausescu. Apoi am regizat "Struma" care reediteaza povestea tragica a vasului care, in urma cu 60 de ani, pleca din Portul Constanta cu destinatia Palestina, avand la bord 769 de evrei care paraseau o Romanie aliata Germaniei. Vasul s-a scufundat. Nu a existat decat un singur supravietuitor.
Si acum am cateva subiecte de film, vreau sa fac un scenariu de fictiune. Cred ca scriitorul modern nu trebuie sa fie strain nici de computer, nici de condei. Nu exista arta fara ludic. Cred ca ajuta ca un pictor sa fie si muzician, iar un regizor de film sa scrie si romane. Pentru ca experimentezi forme noi, te structurezi mai bine.

Sunteti foarte atasat de mediu citadin. V-ati gandit la o istorie a Bucurestilor?
Unele carti as fi vrut sa nu le scriu, pentru ca trebuia sa nu spun anumite lucruri. Altele trebuia sa le mai tin in sertar sau sa le mai scriu o data sau de doua ori. Altele, le-am publicat prea tarziu. Unul din proiectele mele de mari dimensiuni, pe care nu l-am dus la capat, inca adun materiale, este o "Istorie a Bucurestilor", o fictiune de mari dimensiuni care are ca fundal intreg Bucurestiul. Actiunea se petrece in 300 de ani de istorie bucuresteana (1688 - 1988) si cuprinde istoria unor familii bucurestene cu increngaturile lor. Uneori, merg pe strazi imi imaginez diferite scene sau persoane traind acolo.
Aveti multi dusmani si multi "prieteni buni" care v-au turnat la Securitate. Mai aveti timp sa va impacati cu ei?
Totdeauna am alergie la ideea de a fi dusmanit. Invidia e de neocolit: daca ai o masina noua, vecinul te invidiaza pentru ca a lui e mai veche cu doi ani, cei mai multi te invidiaza pentru ca faci umbra pe pamant. Dar ideea de a dusmani imi repugna, pentru ca eu nu dusmanesc.

Am fost atacat in presa de prieteni foarte buni. In particular, mi-au cerut scuze, mi-au spus ca e o greseala. Desigur nu a aparut nici o erata. Nu i-am dusmanit pentru asta. Desi asa se rup prietenii. Am ramas in relatii amicale si cu cei ce ma turnau la securitate. Aveam prea multe amintiri impreuna si nu pot face ca Stalin care taia din fotografie un prieten pe care l-a ucis. Nu pot sterge din trecutul meu, cu guma, episoade si personaje care fac parte din istoria mea. Nu vreau sa judec pe nimeni, fiecare isi duce crucea. Cu bolovanul in brate se urca pe munte.

Imi vorbiti despre iubirea de carti. As vrea sa va intreb despre celelalte iubiri…
Mi s-a intamplat un lucru foarte dureros, m-am inselat asupra unei persoane pe care o iubeam foarte mult. Cand stai cu cineva, zi de zi, ani buni si la un moment dat iti dai seama ca este un alt personaj decat ai crezut tu ca este, ramai cu o suferinta interioara teribila. Detest usurinta. Pentru ca eu cred foarte mult in onoare. Desi acest lucru m-a condus la dezamagiri, e un risc pe care mi-l asum.
(Interviu Stelian Tanase)

Sambata, Ianuarie 6, 2007, 02:25 PM 

Interviu - Dumitru Gorzo
     media: 0.00 din 0 voturi

- Este unul dintre cei mai apreciati, dar si cei mai controversati artisti ai momentului. O combinatie buna. A reusit sa enerveze mintile pioase cand a facut Catedrala Mantuirii Neamului din bucatele de slanina, cand i-a pus sani lui Stefan cel Mare si a provocat confuzie unor ziaristi cu coconii lipiti prin tot Bucurestiul (ziaristii au crezut ca e vorba despre o secta satanista...). Tot lui ii apartine si "Mister President as a sexual object". In aceasta perioada, puteti vedea o expozitie suta la suta Gorzo pe doua etaje ale MNAC-ului (de notat este faptul ca pentru prima oara un singur artist expune intr-un spatiu atat de mare la MNAC).

Ne aflam la MNAC. Ce ne puteti spune despre expozitia aceasta?
Expozitia a plecat de la o propunere mai veche a Ruxandrei Balaci si s-a concretizat cand a inceput colaborarea mea cu Liviana Dan care este si curatorul acestei expozitii. O parte dintre lucrarile acestea vor merge si la Bruckenthal, doar o parte, pentru ca spatiul nu este atat de mare ca aici. Vor fi expuse cu ocazia deschiderii anului Sibiu 2007 - capitala culturala europeana.
Expozitia e facuta special pentru acest spatiu. In general lucrarile sunt noi, cu exceptia a doua-trei, care sunt mai vechi, restul sunt facute in ultimele trei luni. La proiectul propriu zis lucrez cam de un an. Nu pot sa spun ca am avut clar in minte ce o sa se intample, voiam sa fac o expozitie mai mare in spatiul asta, care sa fie altfel decat proiectele de galerie. Simteam ca am suficienta energie, ca sunt idei, intuiam o directie. Am inceput, lucrurile s-au dezvoltat uneori din aproape in aproape, alteori conceptul si ideea au functionat pe bucati mai mari. Lucrurile s-au legat spre sfarsit, abia in final, in momentul in care expozitia a fost aranjata.In primul rand, e vorba despre pictura. O mare parte dintre lucrari sunt lemn traforat sau cioplit, apoi pictat. Intr-o galerie, fiind limitat de spatiu, nu pot sa fac lucruri la fel de ample ca in MNAC.
La ultimele mele proiecte, modalitatea de citire era urmatoarea: intai vedeai despre ce e vorba, intai ajungea la tine mesajul si dupa aceea vedeai lucrarile. Aici e invers. Intai vezi lucrarile si abia apoi prinzi povestea. E o poveste vizuala, nu neaparat o naratiune, sunt tratate cateva teme. E prezenta moartea, e prezenta sexualitatea, sunt stari de conflict.
Expozitia este structurata pe doua niveluri, atat fizic, ca asezare, cat si tematic. Jos e desfasurat un fel de bestiar personal, cu trimiterile de care vorbeam mai devreme - moarte, un inger, soare, situatii conflictuale, e si autoportret. Aici e partea incarcata cu mai multa fictiune. Sus e lumea, cu bune, cu rele.

Exista un contrast intre cele doua lumi?
Ele merg mana in mana. Una dintre observatiile mele in ceea ce priveste lumea satului este ca exista un soi de echidistanta intre bine si rau, tu esti undeva la jumatate. Raul nu e asa de rau, binele nu e definitiv bun. Lucrurile sunt amestecate si coexista in lume intr-un mod natural, firesc. Asta am incercat sa arat si jos si sus. Am incercat sa le apropii, sa le fac sa functioneze intr-o lume a firescului. E vorba de un anumit ritm, de tensiune, e vorba de mai multe lucrari care, zic eu, arata ca niste pagini de carte. Sunt lucruri diferite, uneori contrastante, dar merg in aceeasi directie si functioneaza ca un intreg.

Lucrarile par la limita dintre realitate si vis…
Sunt doua feluri de vise - cele pe care le visezi noaptea si cele cu ochii deschisi. Mie uneori mi se pare ca ceea ce vad in fata ochilor nu se prea potriveste cu realitatea. Mai e si nevoia de evadare. Am putea sa luam fiecare lucrare si sa ii facem povestea, sa va explic ca alea patru sunt femeile, ca zburatorul e Iosif al Doilea, ca acolo e un inger... etc.

Cum vedeti Maramuresul?
Bine! E Maramures peste tot, si sus, si jos. Vroiam sa fac o expozitie suta la suta Gorzo, si eu ma simt mai mult de acolo decat de aici. Totul se leaga, Maramuresul apare si in bestiarul personal, si in realitate, si intre. Mereu m-am simtit in trecere, oriunde as fi fost. Fiecare are un loc de unde zice ca e. Acasa versus acolo. Daca e sa fac o proiectie, acasa e in alta parte, e locul din care vin.Vorbeati la un moment dat de un sentiment de responsabilitate pentru arta romaneasca, de zonele care lipsesc si pe care incercati cumva sa le acoperiti.
Cred ca fiecare om ar trebui sa se simta responsabil pentru ceea ce face. Cu atat mai mult in arta romaneasca, unde sunt o gramada de lipsuri. Atunci cand lucruri care trebuie sa se intample nu au loc, si nu vorbesc doar de partea sociala. Sunt doua tipuri de implicare sociala, e una teoretica, conceptuala, care lucreaza cu concluzii. O alta forma este atunci cand se lucreaza efectiv intr-o directie sociala si cu alte zone decat cele strict artistice. Se lucreaza cu statistici si se actioneaz ain functie de acestea, se face asistenta sociala..etc.
La mine lucrurile sunt ceva mai simple. Legatura cu socialul avea loc atunci cand se intamplau lucruri grave care trebuiau amendate. Daca ai cat de cat spirit civic, trebuie sa iei atitudine, daca poti. Toata lumea trebuie sa ia atitudine, mai ales intr-un oras ca Bucurestiul, unde se intampla intotdeauna aberatii.
Partea cu arta pornografica nu are insa legatura doar cu faptul ca era o zona nebifata. Ea este o realitate, cu lumea care ne inconjoara, face parte din viata, nu e ca apa calda, dar e ca bordurile lui Videanu. Nu poti sa zici ca e altceva, e prezenta. In primul rand ma interesa. Sunt o gramada de zone artistice neacoperite, nu prea sunt pictori abstracti foarte seriosi, dar n-am facut abstract.

Credeti ca, teoretic vorbind, arta are o datorie de a atrage atentia asupra unor probleme cum a fost Catedrala Mantuirii, sau totul tine de optiunea fiecarui artist in parte?
Asta tine de fiecare. In Romania insa neimplicatul si statul cu fundul pe mamaliga e o stare care, cel putin in arta, era grava. Toti si-au facut turn de fildes si clocesc perle, care uneori sunt negi. Eu nu am un turn de fildes, dar cunosc multi artisti care fac asta. Devine simptomatic si-ti pui intrebari - "bai, e nasol".

Ati fost acuzat de erezie atunci cand ati dat in Stefan cel Mare. De unde vine aceasta sensibilitate pentru miturile nationale, sunt ele fundamentate?
Ele sunt destul de fundamentate. In Romania ca stat, conceptul este destul de nou. 1859-1918 nu tin de un trecut indepartat. Atunci trebuia sa ii convingi pe oameni ca trebuie sa se intample ceva, era necesar, ai nevoie de genul asta de mituri, de figuri istorice. Problema mea apare atunci cand cineva incearca sa exploateze treaba asta in mod nasol. In plina campanie electorala incepi sa bagi un scurt mariaj cu biserica. Tot timpul sunt certati, dar atunci cand sunt alegeri, se imprietenesc brusc si incep sa-si paseze simboluri.
In ceea ce-l priveste pe Stefan cel Mare, s-au pompat destui bani in serbari nationaliste, desi nu e cazul. Oamenilor din zona aia nu le ia nimeni figura lui Stefan, e foarte bine ca se intampla asta, dar de ce sa dea Ministerul Culturii o gramada de bani care puteau merge foarte bine in alta parte unde chiar era nevoie, pentru a face niste serbari cu iz nationalist usor suspect si apoi sa mi le serveasca mie la televizor? E ca un carusel.
E normal ca asta sa fie amendat. Fiecare a spus ce a crezut in acea expozitie. De ce daca avem un sfant trebuie sa fie frumos? In ceea ce ma priveste am facut o lucrare relativ decenta, era un Stefan cel Mare pe un cal relativ mort, el era si blonda, si negru, avea si sani. E o modalitate de a-i face pe privitori sa si-l apropie.
Nu cred ca Stefan cel Mare e sfant, dar daca BOR considera ca trebuie sanctificat, e ok. Nu o sa spun niciunui credincios ca el nu e sfant, nu e treaba mea, pe mine ma intereseaza chestiunile simptomatice. Mai e un detaliu interesant. In timpul expozitiei cu biserica de slanina, legat de toate celelalte actiuni pe care le-am facut, tot timpul niste popi care vorbeau despre chestiunile astea ma caracterizau: "si pictorul pornograf Gorzo". Mi se agata o eticheta care li se parea lor ca ma descalifica. Probabil in mintea dumnealor pornografie egal rau si astfel puteau zice orice.

Dan Popescu, curatorul expozitiei cu Stefan cel Mare, mi-a povestit ca au venit doi politisti la expozitie sa constate daca e vorba sau nu de pornografie. Care era criteriul lor?
Daca e sculata, e pornografie, daca nu, e nud. Pe bune.
Tot asa se spunea ca de fapt s-a discutat gestul, dar nu s-a discutat fondul problemei, de ce a facut acel artist totusi o catedrala din slanina? Ce vrea sa spuna?Asa se intampla mereu. Acestea sunt modalitatile de a muta accentul de pe lucrurile cu adevarat grave. Se genereaza o discutie care pica in paralel, este separata de problema. Intr-adevar, asa suna aiurea - catedrala din slanina, FAQ about Steve the Great. Daca desparti lucrurile, apare ca unii s-au luat de Stefan cel Mare pentru ca ii enerva ca e sfant. Nu am o problema cu asta, ma bucur ca Stefan cel Mare e sfant, mie chiar imi place aceasta figura de domn moldovean, e chiar un om ok, de respectat.

Ce parere aveti de deja celebrul proiect de lege privind legea cultelor si defaimarea religioasa?
Proiectul asta de lege a fost propus de cultul islamic. Eu credeam ca a fost ideea BOR-ului, dar nu. Daca intr-un moment de libertate maxima, lipsit de frane, Vadim a protestat, a cerut sa fim excomunicati din Biserica iar Politia a fost trimisa la galerie, in momentul in care o sa se voteze legea asta va fi foarte nasol, e un mod de a baga pumnul in gura la lume, o sa fim la mana domnilor in sutana. De-abia astept sa vina legea asta, mie personal o sa-mi faca un mare serviciu. As putea spune ca de-abia astept sa fiu persecutat datorita artei pe care o fac, pentru faptul ca imi place libertatea si cred in necesitatea criticii.
Doar si coconii erau satanisti...Da, acolo a fost o neintelegere, s-au prins mai greu. Dar a se vedea totusi ca de la o lucrare nevinovata si pozitiva s-a ajuns la satanism si isterie, atunci cand lucrurile o sa fie clare si indreptate in directia asta, ajutati de o lege cum e cea propusa acum, o sa fie "perfect". Cred ca o sa ne trezim undeva in plina Asie. Suna a fundamentalism si nu e deloc bine.

Cum distingi un obiect de arta? Cum spunem asta-i arta, nu e defaimare, e un obiect artistic?
Satanismul sau defaimarea, asa cum sunt Adevarul, Binele, Frumosul si Viata, pot fi o nuanta a unei lucrari. Nu se separa. Dupa mine sunt lucrari bune si lucrari proaste. Pot sa fie lucrari bune chiar sataniste. Eu sunt crestin, suficient de credincios incat sa nu ma intereseze zona asta, dar ele pot exista. Poate sa fie o lucrare defaimatoare, etc, dar sa fie foarte buna.
Dar accentul se va pune ca uite ce defaimatoare este, nu ce obiect artistic bun avem...Da, asa este, dar asta e intotdeauna. Oamenii nu se uita la asta. Cum zicea reclama aia 5% inteleg arta...2%....

Apropo de mituri, ce parere aveti de clasamente gen Mari Romani?
Ideea de a face un top de genul asta uneori mi se pare aiurea, alteori ok. Pana la urma, e un joc care are de-a face cu un fel de democratie. E o combinatie intre democratie si manipulare. Cine e la butoane. Daca esti un hacker destept sau daca esti provider de internet si si multe ip-uri la dispozitie, poti face multe. Eu cred ca a fost vorba si despre asta. Sau de o minoritate religioasa, ca in cazul lui Wurmbrand. Minoritatile religioase cand se apuca sa faca ceva ce tine de locul lor in lume, sunt foarte serioase. Si cand spun minoritati, as vrea ca asta sa nu fie luata in sens peiorativ. La un moment dat am fost invitat la o emisiune din seria Marilor Romani si nimeni nu stia de acolo cine e Wurmbrand. Era unul singur care avea o idee.
Primii zece nu arata totusi foarte rau, cu niste amendamente, dar mai jos incepe intr-adevar dezastrul. E ok, dar sa desemnezi unul cel mai mare, mie asta mi se pare maximum de stupizenie, este imposibil. Sunt minim 20 de romani pe care pot sa-i pui usor pe primul lor, lucrurile astea nu sunt cuantificabile. Nu am votat, aproape nici unul dintre prietenii mei nu a votat. Nu-mi amintesc sa fi auzit pe cineva care sa fi votat. Am avut un moment in care am fost curios, dar atat. Totusi, am auzit ca lumea s-a implicat, inteleg ca voteaza, se agita, iar asta demonstreaza ca poate era necesar.Mi s-ar parea interesant ca acest top sa mai fie facut o data peste un an, cinci, zece. Dat fiind formatul, nu cred ca permite. Asa ai vedea cum se misca lucrurile. Noi, romanii, nici nu avem obisnuinta de a ne exercita un drept, de a ne implica.

Ce zice lumea de stencil-ul cu "Ceausescu - vin in 5 minute"?
In general place, dar am si prieteni care spun ca ei nu inteleg ce aia, fiind oameni informati din punct de vedere cultural. Pe mine ma distreaza. Eu ma bucur cand merg pe strada si vad lucruri misto, sunt detalii care pot sa ma binedispuna.
Sunt zilele acelea indecise si inca nu ti-e clara daca ti-e nasol sau ti-e bine si, in functie de ce se intampla, se schimba lucrurile. Daca dai cu piciorul intr-o teava ruginita te prost-dispui si incepi sa vezi toate bubele Bucurestiului, daca vezi un ceva mic si ok te poate face sa razi si te binedispune pentru tot restul zilei.

Cum vedeti dumneavoastra, ca artist, Bucurestiul?
Bucurestiul e locul in care traiesc in momentul de fata. De obicei, fata de locurile in care traiesti, ai reactii. Nu stiu daca am o chestie clara "Bucurestiul arata asa sau asa". E in functie de ce mi se intampla. Oricum, e mai mult plus decat minus.
Nu vreau sa-i jignesc pe cei din celelalte orase, dar cel putin din punct de vedere cultural, aici se concetreaza lucrurile. In ceea ce priveste arta, e clar ca e cel mai activ loc. Toata plaja de preocupari umane e foarte bine reprezentata in Bucuresti. Se pot intampla lucruri interesante si in tara, se intampla, poate sa fie un teatru bun, uneori chiar mai bun decat cele din Bucuresti, o revista buna cum e Idea, dar luat per total e cel mai bun si activ loc.

Ce locuri va plac?
Nu am locuri pe care le prefer. De obicei ma atasez de locurile unde am stat, care mi-au fost aproape. Pot sa zic ca aici e frumos, ca sunt case frumoase, sau ca asta e un cartier imputit, dar totusi sa imi placa. Nu au legatura una cu alta. Legatura e cu ce mi se intampla mie, locurile de care m-am legat in vreun fel. N-am o nostalgie a Micului Paris care trebuia sa arate nu stiu cum si sa fie foarte luxos. Sunt ingrozitoare cartierele de blocuri, dar zau daca ma trece vreun frison cand trec pe acolo. Cascatul gurii acolo poate fi la fel de placut ca cel de la sosea. Sunt lucruri diferite, care conform anumitor criterii, pot fi mai sus sau mai jos. Dar aceste criterii nu ma intereseaza foarte mult.

E ceva anume care va enerveaza si ati schimba?
Da, clar! Ca toate orasele Romaniei, Bucurestiul are o gramada de probleme. De exemplu monumentele si statuile. Sunt lucruri care ar merita daramate. Uite teapa. Nici macar nu e inedita, seamana cu alte tepe ale lumii, seamana cu un trofeu al brutarului. E ceva urat, care se mai intampla. Ma enerveaza rau, nu inteleg de ce se intampla. Cineva a vrut acest monument si el s-a facut. Nu conteaza cine se revolta sau cata lume zice ca e urat. E drept ca nu-si da inca nimeni foc pentru asta.Apoi cladirile urate. Se construieste in draci si se construieste rau. Nu exista un plan urbanistic coerent. Legile sunt putine si nu se tine si asa cont de ele. Se construieste prost atat din punct de vedere vizual, dar si calitativ. Vad vile, vilute, blocuri, cladiri, facute cu bani multi din care mai cade cate un geam, cate o bucata de marmura.Bucurestiul e un oras anapoda, aproape ca nu are logica. Aici ar trebui intervenit.

Daca ar fi sa faceti ceva in/despre Bucuresti, ce ar fi?
Nu m-am gandit pana acum la asta. Cred ca ar fi o placinta destul de mare care sa atraga atentia, la fel de mare ca Statuia Libertatii sau Turnul Eiffel, suficient de inedita.
(Interviu – Dumitru Gorzo)

Sambata, Ianuarie 6, 2007, 02:23 PM 

Interviu - Tudor Gheorghe
     media: 0.00 din 0 voturi

Cei ce canta n-apuca sa-njure! - La margine de octombrie, spectacolul cu parfum interbelic Calvarul unei inimi pribege ne plimba prin lumea unui Bucuresti din vremea cand eram europeni. Tudor Gheorghe sapa adanc in lada de zestre a trecutului, ciupindu-si cobza alaturi de o orchestra de estrada, in ritmul refrenelor lui Moscopol si Zavaidoc si ne sopteste: "Cu ochii inainte spre Europa am uitat ca am fost, nu de foarte mult timp, europeni."
[download mp3 Jean Moscopol]
Trubadurul din Podari, satul sau de obarsie, pastreaza in sufletul sau, sub camesa olteneasca cu cusaturi de borangic alb pe alb, jale si umor, filosofie si picanterie, adica tot ce e folclorul. Cu acelasi zambet hatru oltenesc, a primit sa ne vorbeasca cu patima despre cantec si despre dragostea pentru om dar si cu durere despre amintiri ce ar trebui sa ramana, dar se pierd.
[download mp3 Dona Clara] (sursa: Radio3net)

R: Ce a fost mai intai, poezia, muzica sau teatrul?
Tudor Gheorghe: Dupa ce am absolvit Academia de Teatru din Bucuresti in 1966, m-am intors in Craiova, actor la Teatrul National. In loc sa fiu primit cu covor rosu asa cum ma asteptam, am inceput ducand tava, facand figuratie. Eram persiflat usor de actorii mari si a rasarit in mine dorinta de a demonstra regizorilor si colegilor mai in varsta ca altceva exista in copilul care avea atunci 21 de ani. Am vrut initial sa fac un spectacol in care sa recit, pentru ca o mare pasiune a mea a fost poezia, dar nu aveam nici fizicul lui Septimiu Sever, nici glasul lui Vraca.

Atunci a inceput o munca cumplita cu mine insumi. Am gasit aceasta formula extraordinara care a debusolat si inca debusoleaza critica pentru ca nimeni nu stie in ce categorie muzicala sa ma plaseze. Cred ca marii tragedieni, Sofocle, Euripide cantau tragedia, nu o povesteau; de aici am pornit si eu, incercand sa aduc poezia la forma ei primara, poezia - cantec.
Am reusit in primul meu spectacol de poezie intitulat Menestrel la curtile dorului care cuprindea poezia a trei mari poeti: Arghezi, Blaga si Ion Barbu si care a avut un succes absolut fulminat în 1969. Un regizor din acele zile spunea: e un fenomen, un unicat in stare pura, sa nu ne atingem cu nici un deget de el.
Spre surprinderea multora, copilul de atunci isi permisese o nebunie: sa cante Ion Barbu. Dupa aceea mi-am revenit, mi-am dat seama ca am facut un salt prea mare care nu e acoperit. A urmat al doilea concert, dedicat baladelor, care era o reconstituire a sapte mituri fundamentale ale epicului popular romanesc.
Abia dupa 30 de ani am reusit sa transpun ceea ce am facut atunci in plan liric in spectacolul Petrecerea cu taraf care reconstituie un vers pierdut si spiritualitatea satului romanesc ai anilor interbelici. Viata trece, topita in doruri multe al caror glas se face auzit in vers si cantec. Am un cult special pentru lautari si pacat mare, cobza, acest instrument unic, e azi inchis in sertare, uitat. In "Petrecerea cu taraf II", am ajuns la cantece de pe la 1600.

R: Care este Calvarul inimii pribege?
Tudor Gheorghe: Lucrez de foarte mult timp la acest spectacol. Din peste 140 de cantece ale lumii, am ales 20 de melodii care reconstituie un tablou, o fresca a Bucurestiului interbelic, a unui Bucuresti care era atunci. Simplitatea si dulceata acestor cantece mai trebuie gustate. In timp ce noi le-am uitat, aceste slagare erau cantate la Viena si Paris. Calvarul unei inimi pribege este uitarea prea lesne a valorii.
Concertul nu e o insiruire de "refrene eterne" prin frumusetea lor, ci un spectacol in care este evident rafinamentul in exprimare si comportament al romanului acelor ani. M-am gandit ca n-ar strica pentru aceasta generatie de tineri sa le aduc aminte cantecele care se cantau intre cele doua razboaie mondiale. Pentru ca era puritate, era un stil de viata elevat, lipsit de mitocanie, avea stil.

R: "Copilul" Tudor Gheoghe a calatorit cu Diligenta cu papusi?
Tudor Gheorghe: Da, marcat de nostalgii… Cred ca tuturor ne e dor, la un moment dat, sa fim copii. Sunt copil si om si ca orice om am defectele mele, nimeni nu e croit dintr-un aluat perfect. Imi recunosc un orgoliu care nu si-ar avea locul, dar incerc sa mi-l infranez si atunci cind ma surpind pe mine in momente de egoism, incerc sa devin bun, curat, larg la inima. Atunci ma gandesc la copilarie si devin zambitor si iertator.
[dowload mp3 Diligenta cu papusi]
"Diligenta cu Papusi" este un spectacol absolut, care cuprinde poezia pentru si despre copii; din pacate n-a prea preocupat pe multa lume. In schimb, eu am fost comparat cu te miri cine. Nu m-am considerat niciodata concurent cu cineva, m-am intrecut numai cu mine insumi. Daca ma gandesc la ultimii 15 ani, socotesc ca ma aflu acum la mijloc de rau si bun. Una dintre calitatile mele cele mai importante este tenacitatea pe care multi mi-o invidiaza si puterea de munca.
Nu stiu daca am avut cine stie ce mare talent. La inceput, avem chiar un glascior modest; cu munca insa, am reusit sa ajung la performantele profesioniste la care sunt acum. Genul pe care eu il fac nu il face absolut nimeni. Mi s-a spus ca reprezint muzica folk, ethno, dar n-are nici o legatura. Nimeni n-a înteles ca Tudor Gheorghe nu este decat un foarte bun talmacitor a versului romanesc.

R: Sunteti interpret si compozitor deopotriva. Cum priviti muzica, ca pe o arta, sau ca pe o meserie?
Tudor Gheorghe: Exista o carte extraordinara, Arte si meserii care spune ca ele se imbina cu succes, la modul ca, o meserie slefuita si lucrata la miligram, devine arta.

R: Pentru cine cantati, pentru cei buni, pentru cei rai? Arta dvs are o tendinta spre etica si religiozitate…
Tudor Gheorghe: Da, pentru ca muzica daca nu indeamna spre reculegere si sfintenie, nu are nici un sens. Cei ce canta, nu mai apuca sa-njure. Iaca-ta, muzica mea are si o latura de amuzament, de umor dar nu numai. Spun spectatorilor mei cum imbatranesc barbatii in diferite zone ale tarii. E jale, umor si filozofie, adica ce trebuie sa fie cantecul popular. Avem nevoie si de o relaxare interioara cu conditia ca cele doua stari sa se ingemaneze. Poti face un lucru care sa te relaxeze si sa fie de un mare rafinament artistic si emotional.
Dar nu sa faci cantecele si glumite care azi sunt, maine nu sunt si care se vor uita la fel de repede ca si moda. Ce cintareti frumosi au trecut cu chitara in brate dar au imbatranit, s-au scufundat in uitare, pentru ca nu au avut vocatia actului artistic. Au fost pasageri prin spatiul artistic. Din tot ceea ce am facut si ceea ce fac e sa las generatiilor ce vor veni sansa de a ajunge la mari valori poetice pe o cale mult mai simpla. Pentru ca revad un viitor al computerelor in care nu vor mai exista bibliofili.
Aceasta inconstienta, as zice eu agresivitatea mass-media vizuale promoveaza inconstient subcultura care are un efect magic dar nociv, asupra publicului. Ii dezvata sa gandeasca, sa descifreze nuante, crestem o generatie de oameni care nu vor mai avea nuante. Nu vor mai fi tonuri de alb si negru, totul va fi cenusiu, va fi tern. Asta ma ingrijoreaza foarte tare. Acelora crescuti in cultura televiziunii le ofer sansa de a avea acces la poezie printr-o forma mai putin obisnuita dar mai simpla, aceea a poeziei cantate.
[download mp3 Calatorul] (sursa:miscarea.com)

R: Nu sunteti influentat de moda, de ce se vinde si de ce nu se vinde. Ar putea seca, susele de inspiratie?
Tudor Gheorghe: Nu, pentru ca poezia romana e atat de vasta iar temele ei atit de fascinante incat nu-ti ajunge o viata sa le canti. Unii se limiteaza sa cante iubirea si acolo incremenesc. Fie vremea buna, rea, mie-mi curge Dunarea. De 30 de ani, tot ce am prezentat in fata oricarui public, din toata gama vietii sociale, de orice pregatire intelectuala, de la academicieni la delicventi din scoli de corectie, tarani ori muncitori pe platforme intelectuale, receptia a fost aceeasi; pentru ca la marile valori poetice lumea vibreaza.
Fie ca este medic sau maturator de strazi, in clipa in care eu cant despre mama, el reactioneaza firesc, la fel. Mai ales ca versurile pe care le cant eu despre mame sunt foarte impresionante, incepind de la Sorescu la Grigore Vieru, iata, poeti si poeme extraordinare.

R: Ati cantat pentru romanii din diaspora. Ce le-ati daruit din cele lasate acasa carora le duceau dorul?
Tudor Gheorghe: Am fost de nenumarate ori la Paris unde m-am intalnit la Centrul Cultural Roman cu diaspora, si inainte si dupa ‘89. Am gasit romanul din Franta cu totul altfel decat cel pe care il stiam. E de spus o intreaga poveste despre degenerarea spiritului romanesc peste granite.
Oamenii sunt saraci si disperati si crezand ca prind pe Dumnezeu de picior se duc intr-o lume care nu-i primeste cu bratele deschise, ba dimpotriva, sunt supusi la umilinte nemeritate. Asta le este alegerea. Desigur, sunt unii, sa zicem in proportie de 5%, care au reusit.
[download mp3 Dorul calator] (sursa: Radio3net)
Eu nu am stiut sa fac deosebirea intre publicul autohton si cel din diaspora. Cu siguranta, pentru cei din Australia, sentimentul de departare fata de cei de acasa este foarte mare. Altfel e receptat cantecul de acasa, acolo, pentru ca sunt alte distante fata de Europa, de pilda.
Daca eu sunt la Bucuresti si cant Cararuie, cararuie care duci la Bucuresti, Drum ca tine altul nu e, Nici in lumea din povesti nu are nici un impact, e o poezie scrisa de marele actor Ion Manu dar frumoasa si atat... Alte semnificatii capata cand o cant la mii de kilometrii departare, acelor oamenii care, saracii de ei, au pornit cu gindul spre casa. Aici este singura diferenta. In rest, le vorbesc oamenilor despre cum imbatrinesc, despre iubirea de parinti, de departari.

R: Va refugiati in muzica cand e vorba de teatru si in teatru cand e vorba de muzica?
Tudor Gheorghe: Intotdeauna le-am împletit in mod egal. Acum traversez o perioada in care nu mai joc, pentru ca sunt foarte prins sa-mi materializez gandurile care nu-mi dau pace dar mi-e dor sa mai joc teatru si o voi face curand.
Eu sunt actor de profesie si teatrul e oglinda vietii. De la antici si greci se intelegeau marile tragedii ale umanitatii in toate limbile. Sa nu uitam ca japonezii joca "Macbeth" asa cum au incercat sa joace si "O scrisoare pierduta" si, se pare, cu succes la Tokio. Exista un limbaj universal, acela al emotiei care trebuie sa fie prioritara, pentru ca în fata muzicii, teatrul pierde într-un fel.
Muzica si dansul nu au nevoie de cuvinte, se înteleg oricum. Si muzica mea e universala. Dar iata ca prin rostirea simpla a cantului, incarcat de emotie si de o anume stare, comunicarea se face magistral. Mai ales atunci cand cuvantul este imbracat intr-o haina muzicala, asa cum incerc eu.
Atunci granita începe sa se intrerupa si raportul este unul mai direct. Ceea ce ma sustine, ma sprijina, ma proiecteaza ca un arc inainte este de fapt marea poezie populara si culta. Si acest har al meu de a gasi si de a propune spre ascultare si întelegere cele mai frumoase poezii ale literaturii romine.

R: Cum "traiti" numai din bilete vandute, refuzand orice tip de sponsorizare?
Tudor Gheorghe: Prin faptul ca nu i-am mintit niciodata si nu le-am spus niciodata gratuitati. Eu ma cutremur cind intru pe scena de responsabilitatea pe care o am in fata oamenilor care vin acolo, platesc bani, si-si rup de la gura sa vina sa ma vada pe mine.
Spectacolele mele au abandonat usor tenta histrionica si s-au indreptat catre partea educativa marcata de multa discretie, blandete. M-am straduit sa ma fac inteles. Pentru ca degeaba esti un om de o mare cultura daca nu ai aceasta intelegere de a te cobori la nivelul publicului. Nu in sensul de a promova lucruri facile. Din acest punct de vedere nu e bine sa te cobori in strada.
Trebuie mereu sa tii o stacheta ridicata la un anume nivel intelectual. Uite ca publicul meu a facut gestul de a se apropia de stacheta pe care am ridicat-o pentru ca am explicat publicului, pe intelesul lui, nuantele unui vers. Poezia imi este reazem, sprijin ...tot. Eu nu am sponsori. Afisele mele nu s-au umplut niciodata de diverse nume. Niciodata n-am cantat in piete publice, sau festivaluri de bere. Am considerat mereu ca locul unui artist este in sala. Nu voi fi niciodata un artist de cabaret.

R: Ce va mai aduce nou trubadurul din Podari, peste 5, 10 ani?
Tudor Gheorghe: Pe cantaretul din Banie, cel care a interpretat, poezia romana, de la Dosoftei si pana la Sorescu, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru, o sa il descoperiti peste ani si ca poet. Probabil ca nu voi mai face spectacole ci voi sta cu chitara în brate intr-o casa frumoasa din Podari, satul meu natal unde voi scrie si eu versuri. Poate sunt, cum frumos spunea Paunescu, un mare poet care se ignora.
[download mp3 Tudor Gheorghe]
O sa ma iau in serios si ca poet, voi sta cu condeiul in mana sa-mi scriu amintirile de pe drumurile vietii. Am de scris o istorie, o "saga" a satului meu pe care l-am vazut disparand incet, pentru ca aici s-a construit besmetic, de-a valma, un abator, un spital de nebuni. Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in tara asta intr-o perioada foarte zbuciumata. Am vazut cum innebunesc taranii, cum a murit un sat intreg si asta ar trebui sa vada si aceia care maine vor fi cetateni ai Europei.
(interviu - Tudor Gheorghe)

Sambata, Ianuarie 6, 2007, 02:21 PM 

Ghidul războinicului pentru un interviu eficient
     media: 0.00 din 0 voturi

" Interviul este mai mult artă decât ştiinţă, dar, dacă nu uitaţi principiul Inteligent/Duce lucrurile la capăt, sunteţi pe drumul cel bun. Când aveţi ocazia, întrebaţi-vă colegii de birou care sunt întrebările lor preferate şi la ce fel de răspunsuri se aşteaptă. În cantina Clădirii nr. 16 din Redmond, acesta e un subiect inepuizabil de conversaţie.

Angajarea oamenilor potriviţi este de o importanţă absolut covârşitoare pentru Fog Creek Software. În profesia noastră, există trei categorii de oameni. La un capăt al spectrului, sunt masele de nespălaţi, lipsiţi de cele mai elementare noţiuni necesare unui programator. Aceştia sunt uşor de identificat şi eliminat, uneori doar citindu-le CV-ul şi punându-le câteva întrebări rapide. La extrema opusă, avem superstarurile geniale care se distrează scriind compilatoare de Lisp, într-un weekend, folosind Assembler, pe Palm Pilot. Iar la mijloc, se găsesc marea majoritate de "posibili" care dau impresia că, parcă, parcă, ar putea contribui şi ei cu ceva. Partea grea este să deosebeşti superstarurile de "posibili", pentru că la Fog Creek Software se angajează numai superstaruri. Iată câteva tehnici.

În primul şi în primul rând, criteriul fundamental nr. 1 pentru a fi angajat la Fog Creek este:
Inteligent şi…Duce lucrurile la capăt.
Atât. Asta e tot ce căutăm.
Memorizaţi aceste cuvinte. Repetaţi-le în gând seara înainte de culcare. Scopul nostru este să angajăm oameni cu aptitudini, nu cu un anumit pachet de cunoştinţe. Orice pachet de cunoştinţe cu care vine cineva în firmă oricum se va învechi moral în câţiva ani, deci mai bine angajez oameni în stare să înveţe tehnologii noi, decât oameni care, din întâmplare, ştiu programare SQL chiar în acest moment.
Inteligent este ceva greu de definit, dar vom vedea câteva întrebări de interviu care ne ajută să clarificăm lucrurile. Duce lucrurile la capăt este crucial.

Oamenii Inteligenţi dar care nu Duc lucrurile la capăt au adesea doctoratul luat şi lucrează în companii mari unde nu-i bagă nimeni în seamă pentru că nu au absolut nici o valoare practică. Aceştia preferă să despice firul în patru cu discuţii academice decât să livreze produsul la timp. Acest gen de oameni pot fi identificaţi pentru că le place la nebunie să-ţi atragă atenţia asupra similarităţii teoretice dintre două concepte foarte diferite. De exemplu, ei vor spune: "Calculul tabelar este, de fapt, un caz particular de limbaj de programare", iar apoi se vor retrage vreme de o săptămână şi vor scrie o teză extraordinară, absolut strălucită despre caracteristicile teoretice computaţional-lingvistice ale calculului tabelar ca limbaj de programare. Inteligent, dar inutil.

Pe de altă parte, cei ce Duc lucrurile la capăt, dar nu sunt Inteligenţi, vor face lucruri stupide, parcă fără să se gândească, şi va trebui să vină cineva să facă ordine în mizeria lor. Aceştia sunt surse de pierdere pentru firmă – nu numai că nu contribuie cu nimic, dar şi răpesc din timpul altora care se pricep. Ei sunt genul de oameni care copiază bucăţi mari de cod în loc să scrie pur şi simplu o subrutină: asta rezolvă problema, doar că nu în cel mai inteligent mod.

Cea mai importantă regulă a interviului:
Luaţi o decizie

La sfârşitul interviului, trebuie să fiţi gata să luaţi o decizie clară asupra candidatului. Există doar două variante posibile: Angajat sau Respins. Aşezaţi-vă la calculator şi trimiteţi imediat un răspuns şefului de personal. La linia "subiect", treceţi numele candidatului. Prima linie a mesajului să nu conţină altceva decât Angajat sau Respins. Scrieţi apoi un paragraf-două pentru a vă motiva decizia.
Nu există alte răspunsuri posibile. Nu spuneţi niciodată: "Îl angajăm, dar nu în echipa mea". Este un gest lipsit de politeţe: se subînţelege că omul nu e destul de inteligent ca să lucreze cu dvs., dar poate îl duce capul pentru rataţii din cealaltă echipă. Dacă sunteţi tentat să spuneţi: "Îl angajăm, dar nu în echipa mea", aceasta se traduce automat prin "Respins" şi totul e OK. Chiar dacă aveţi un candidat care s-ar descurca nemaipomenit la 1 lucru anume, dar nu ar fi de mare folos în altă echipă, asta înseamnă Respins. Lucrurile se schimbă atât de des, atât de repede, încât avem nevoie de oameni care să facă faţă pretutindeni. Dacă vi se întâmplă să daţi peste un geniu idiot care e foarte, foarte, foarte bun la SQL, dar e complet incapabil să înveţe orice altceva, Respins. Aceşti oameni nu au un viitor la Fog Creek.
Nu spuneţi niciodată "Poate îl angajăm, nu pot să-mi dau seama". Dacă nu vă daţi seama, asta înseamnă Respins. De fapt, e mai uşor decât credeţi. Nu vă daţi seama? Spuneţi nu! Dacă vi se pare că oscilaţi, e simplu: Respins. Nu spuneţi niciodată "Păi, ce să spun, să zicem că îl angajăm, dar sunt puţin îngrijorat în privinţa..." E la fel de simplu: Respins.
Un lucru important de ţinut minte la interviu: mult mai bine este să respingi un candidat bun decât să angajezi unul prost. Un candidat prost va costa o groază de bani şi de efort şi va pierde timpul altora care vor alerga să-i repare programele scrise cu piciorul. Dacă aveţi o îndoială, oricât de mică... Respins.
Când desfăşuraţi un interviu, nu vă faceţi griji că, dacă respingeţi o mulţime de oameni, Fog Creek nu va mai avea pe cine să angajeze. Asta nu e problema dumneavoastră. Este problema şefului de personal, este problema Resurselor Umane, este problema lui Joel, dar nu este problema dumneavoastră. Întrebaţi-vă tot timpul ce este mai rău - să ajungem o firmă de soft mare şi jalnică, plină de gogomani, sau să rămânem o companie mică dar de calitate? Desigur, este important să căutăm candidaţi buni şi ar trebui să fie misiunea fiecăruia din firmă să găsească şi să recruteze oameni inteligenţi care duc lucrurile la capăt. Dar, odată ajuns la interviu, imaginaţi-vă că Fog Creek are candidaţi buni, câtă frunză şi iarbă. Nu vă coborâţi niciodată exigenţele, oricât de greu ar fi să găsiţi candidaţi excepţionali.
Şi totuşi, cum se ia o decizie atât de dificilă? Iată cum: întrebaţi-vă neîncetat în timpul interviului: este o persoană inteligentă? Este o persoană care duce lucrurile la capăt? Ca să clarificaţi aceste lucruri, trebuie să ştiţi ce întrebări să puneţi.
Pentru amuzament, iată cea mai absurdă întrebare de pe planetă: "Care e diferenţa dintre varchar şi varchar2 în Oracle 8i?" Asta da, întrebare inutilă. Nu există nici un fel de legătură, oricât de vagă, între oamenii care ştiu răspunsul exact la această întrebare gen "Ştii şi câştigi" şi oamenii potriviţi pentru Fog Creek. Cui îi pasă care e diferenţa? Dacă-ţi trebuie neapărat, găseşti răspunsul pe Internet în 15 secunde!
De fapt, există unele întrebări şi mai absurde. Discutăm despre ele mai târziu.
Am ajuns, în sfârşit, la partea distractivă: întrebările de interviu. Lista mea cu astfel de întrebări provine de la prima mea angajare, la Microsoft. De fapt, există sute de intrebări celebre puse la interviurile Microsoft. Fiecare reţine câteva întrebări care îi plac cel mai mult. Şi dumneavoastră veţi ajunge să aveţi un anume set de întrebări şi un stil personal de discuţie prin care să puteţi lua decizia Angajat/Respins. Iată câteva din tehnicile mele care s-au dovedit utile.
Înainte de interviu, arunc o privire peste CV-ul candidatului şi schiţez pe o coală de hârtie un plan de interviu – o listă de întrebari pentru persoana respectivă. Iată un plan tipic pentru interviul cu un programator:
1. Introducerea
2. Întrebare despre un proiect recent
3. Întrebarea imposibilă
4. Funcţia C
5. "Sunteţi mulţumit de programul scris?"
6. Întrebarea de proiectare
7. Provocarea
8. "Aveţi întrebări?"
Înaintea interviului, eu personal sunt foarte, foarte atent să evit orice lucru care ar putea să-mi dea vreo idee preconcepută despre candidat. Dacă omul nici nu a intrat bine pe uşă, iar dumneavoastră credeţi deja că e o persoană inteligentă, doar pentru că are doctoratul luat la MIT, nimic din ce va spune el timp de o oră nu va schimba această impresie. Dacă îl credeţi, din capul locului, un pierde-vară, nu contează ce va spune, impresia iniţială va rămâne. Un interviu este ca o balanţă foarte sensibilă – este extrem de greu să apreciezi o persoană după doar 1 oră de interviu; adesea, bunele şi relele se bat cap în cap şi e greu să iei o decizie. În aceste condiţii, dacă ştiţi dinainte ceva despre candidat, este ca şi cum aţi avea o greutate mare apăsând talerul balanţei; interviul devine inutil. O dată, chiar înaintea unui interviu, şefa de personal a intrat la mine în birou. "O să-ţi placă la nebunie tipul ăstă", mi-a zis. Nici nu pot să vă spun CÂT DE MULT m-am enervat. Ar fi trebuit să-i spun: "Dacă eşti atât de sigură că o să-mi placă, ce-ar fi să-l angajezi chiar tu şi să mă scuteşti de pierderea de timp". Dar pe atunci eram tânăr şi naiv, aşa că am susţinut interviul. Când tipul a început să spună lucruri nu-tocmai-deştepte, m-am gândit "măi să fie, e chiar excepţia care confirmă regula". M-am uitat la tot ce spunea prin ochelari roz. În final, am decis "Angajat", deşi era un candidat de doi bani. Şi ştiţi ceva? Toţi ceilalţi care l-au intervievat l-au Respins. Aşa că: nu asculaţi ce spun cei de la personal, nu întrebaţi înainte de interviu ce cred alţii despre candidat şi niciodată, absolut niciodată nu discutaţi despre candidat cu ceilalţi care se ocupă de interviuri, decât după ce aţi luat fiecare, independent, decizia proprie. Nu vă uitaţi la mine, este metoda ştiinţifică!
Scopul Introducerii este să îl relaxeze pe candidat. Obişnuiesc să vorbesc cam 30 de secunde despre cine sunt eu şi cum se va desfăşura interviul. Întotdeauna îl asigur pe candidat că ne interesează cum abordează rezolvarea problemelor, nu răspunsurile în sine. Apropo, în timpul interviului, faceţi aşa încât să nu şedeţi la birou, iar candidatul, de partea opusă. Astfel se creează o barieră formală între voi şi persoana nu se va putea relaxa. Cel mai bine, mutaţi biroul undeva lângă perete, sau ridicaţi-vă de la birou şi treceţi lângă candidat; el se va simţi mai destins. Cu emoţiile cât de cât înlăturate, rezultatul final va fi un interviu mai bun.
Partea a doua este o întrebare despre un proiect recent la care a lucrat candidatul. Când discutaţi cu un proaspăt absolvent, întrebaţi-l despre lucrarea de diplomă, dacă e cazul, sau despre un curs ce a implicat un proiect de lungă durată şi i-a plăcut în mod deosebit. De exemplu, întreb uneori: "Ce curs din ultimul semestru ţi-a plăcut cel mai mult? Nu neapărat legat de calculatoare". Sincer vorbind, prefer mai degrabă să aud verde în faţă că i-a plăcut un curs din alt domeniu. Uneori, te uiţi la foaia lui matricolă şi vezi că a urmat minimul absolut de cursuri de Informatică, dar toate materiile opţionale sunt, într-un fel sau altul, legate de Muzică. Apoi te uiţi la el cum îţi spune că materia lui preferată a fost Baze de Date Orientate pe Obiect. Da-da, cum să nu. M-aş simţi mai bine dacă ar recunoaşte că îi place mai mult muzica decât calculatoarele, în loc să se linguşească.
În cazul candidaţilor cu experienţă, puteţi discuta despre locul de muncă anterior.
Aici, caut să văd un singur lucru: pasiunea.
Când vorbeşte despre un proiect la care a lucrat de curând, toate acestea sunt semne bune:
Omul se entuziasmează brusc; vorbeşte mai repede şi gesticulează. De aici se vede că, dacă îl interesează ceva, îl interesează cu pasiune. Există prea multă lume care lucrează la ceva fără să le pese câtuşi de puţin. Chiar dacă pasiunea candidatului este negativă, tot este un semn bun. "Am vrut să instalez Foo Bar 2.0 pentru fostul meu şef, dar tipul era un idiot fără pereche!" Aceştia sunt candidaţii buni pe care vrem să-i angajăm. Candidaţilor nepotriviţi, pe de altă parte, pur si simplu nu le pasă; ei nu arată nici un dram de entuziasm, cât e interviul de lung. Un semn excelent că persoana e pasionată de ceva: când vorbeşte despre un lucru anume, uită pentru moment că se află la interviu. Uneori, îţi intră un candidat extrem de emoţionat – este un lucru normal, aşa că nu-i acord niciodată atenţie. La un moment dat însă, când ajunge să vorbească despre Arta Digitală Monocromatică, el se umple de entuziasm şi toată nervozitatea dispare ca prin farmec. Foarte bine. Îmi plac oamenii pasionaţi de ceva. (Dacă vreţi să vedeţi un exemplu de Artă Digitală Monocromatică, scoateţi monitorul din priză.)
Omul are grijă să vă explice totul. Am respins unii candidaţi care, vorbind despre un proiect anterior, nu erau în stare să-l explice pe înţelesul unei persoane de rând. Adesea, absolvenţii de inginerie pornesc de la ideea ca toată lumea ştie Teorema lui Bates şi Axiomele lui Peano. Dacă începe să se poarte aşa, opriţi-l pentru o clipă şi spuneţi: "Dacă nu te superi, doar de dragul exerciţiului, încearcă să-mi explici toate acestea în cuvinte care să le înţeleagă şi bunică-mea". În acest moment, mulţi vor continua să folosească jargon ingineresc şi tot nu vor fi în stare să se facă înţeleşi. GONG!
Dacă persoana a fost implicată într-un proiect de echipă, căutaţi semne că şi-a asumat un rol de lider. Candidatul poate să spună: "Toată lumea lucra la X, dar a venit şeful şi a spus Y, iar clientul a spus Z". Aici eu îl întreb: "Şi, tu ce-ai făcut?" Un răspuns bun ar fi "Ne-am adunat cu ceilalţi din echipă şi am redactat o propunere..." Un răspuns prost ar fi "Păi, ce puteam eu să fac? Era o situaţie imposibilă". Nu uitaţi, Inteligent şi Duce lucrurile la capăt. Un mod de a afla dacă persoana Duce lucrurile la capăt este să aflaţi dacă, istoric vorbind, a dus lucrurile la capăt în trecut. De fapt, cereţi-i direct un exemplu recent în care şi-a asumat un rol de lider şi a dus ceva la capăt – de exemplu, a făcut ceva ca să depăşească inerţia instituţională.
OK, la numărul trei pe listă avem întrebarea imposibilă. Aici e distracţie. Ideea este să-i puneţi o întrebare absolut imposibil de răspuns, doar ca să vedeţi cum face faţă. "Câţi oftalmologi sunt în Seattle?" "Câte tone cântăreşte Monumentul lui Washington?" "Câte benzinării există în Los Angeles?" "Câţi instalatori sunt în New York?"
Candidaţii inteligenţi îşi vor da seama că nu e o întrebare legată de cunoştinţe şi vor încerca, plini de entuziasm, să găsească un răspuns aproximativ. "Păi, să vedem, populaţia Los Angeles-ului e în jur de 7 milioane; fiecare persoană are aproximativ 2,5 maşini..." Desigur, e OK dacă nu se apropie câtuşi de puţin de adevăr. Important este că s-au aruncat asupra problemei cu entuziasm. Unii vor încerca să aprecieze capacitatea unei benzinării. "Să zicem, să faci plinul durează 4 minute, o benzinărie are cam 10 pompe şi e deschisă cam 18 ore pe zi..." Sau vor căuta să facă un calcul în funcţie de zonă. Uneori vă vor surprinde cu creativitatea lor sau vă vor cere paginile galbene pentru Los Angeles. Toate sunt semne bune.
Candidaţii mai-puţin-inteligenţi se vor deruta şi enerva. Ei o să caşte ochii la dumneavoastră, de parcă tocmai aţi aterizat de pe Marte. Trebuie să-i ţineţi de mânuţă: "Dacă ai construi un oraş nou de mărimea Los Angeles-ului, câte benzinării ai pune?" Le puteţi da mici indicaţii: "Cât durează să faci un plin?" Şi totuşi, când aveţi de a face cu candidaţi de-a dreptul ne-inteligenţi, va trebui să-i trageţi efectiv după dumneavoastră, în timp ce ei stau pur şi simplu înfipţi şi aşteaptă să fie salvaţi. Aceşti oameni nu rezolvă probleme şi nu au ce căuta la noi.
La capitolul programare, rog de obicei candidatul să scrie o funcţie scurtă în C. Iată câteva probleme tipice:
Inversarea locală a caracterelelor dintr-un şir
Inversarea unei liste înlănţuite
Numărarea biţilor egali cu 1 dintr-un octet
Căutare binară
Găsirea celei mai lungi secvenţe de caractere identice
atoi
itoa (excelent, pentru că e nevoie de o stivă sau de inversarea şirului)
Nu are rost să daţi o problemă ce ocupă mai mult de vreo 5 linii de cod; nu aveţi timp pentru aşa ceva.
Să analizăm mai amănunţit câteva din problemele de mai sus. Nr. 1: inversarea caracterelor dintr-un şir. Toţi candidaţii pe care i-am intervievat în viaţa mea, toţi până la unul, au procedat greşit de prima dată. Fără excepţie, toţi au căutat să aloce memorie suplimentară şi să inverseze şirul în acea memorie. Problema este: cine alocă memoria? Cine o eliberează? Punând această problemă de mai multe ori, am descoperit un lucru interesant. Majoritatea oamenilor care cred că ştiu C nu înţeleg în realitate ce sunt memoria şi pointerii. Pur şi simplu, le scapă cu desăvârşire. Este de neînchipuit că aceşti oamenii lucrează ca programatori, dar aşa este. În cadrul acestei întrebări, iată câteva metode pentru aprecierea candidatului:
Cât de rapidă este funcţia? Observaţi de câte ori se apelează strlen. Am văzut algoritmi de inversare de complexitate O(n^2) în loc de O(n), pentru că strlen este tot apelat şi apelat, din interiorul buclei.
S-au folosit operaţii aritmetice cu pointeri? Este un semn bun. Mulţi "programatori de C" pur şi simplu nu înţeleg cum să aplice operaţii aritmetice asupra pointerilor. Bine, în mod normal, nu aş respinge un candidat doar pentru că îi lipsesc anumite cunoştinţe. Totuşi, am ajuns să constat că înţelegerea pointerilor din C nu este o chestiune de cunoştinţe, ci de aptitudine. La cursul de Informatică din anul întâi, la începutul semestrului, sala se umple cu 200 de puştani care au scris cu toţii jocuri complexe de aventuri în BASIC pe vechile lor Atari 800 încă de pe când aveau 4 ani. Toţi se distrează de minune la facultate învăţând Pascal, până când, într-o bună zi, vine profesorul şi le prezintă pointerii... brusc, ei nu mai înţeleg. Pur şi simplu, nu mai pricep nimic. 90% din grupă se transferă la Ştiinţe Politice, iar prietenilor le spun că s-au mutat pentru că nu existau destule persoane de sexul potrivit în grupele de Informatică. Dintr-un motiv sau altul, majoritatea oamenilor se nasc fără acea parte a creierului care înţelege pointerii. Este o chestiune de aptitudine, nu de cunoştinţe, care necesită o formă complexă de gândire "în dublu sens", de care unii sunt, pur şi simplu, incapabili.
Cu întrebarea nr. 3, vă puteţi da seama cât de bine a învăţat operatorii pe biţi din C... dar aceasta este o chestiune de cunoştinţe, nu de aptitudini, aşa că le puteţi da o mână de ajutor. Partea interesantă este să-i urmăriţi cum scriu o subrutină care numără biţii dintr-un octet, apoi să-i rugaţi să o facă mult, mult mai rapidă. Candidaţii cu adevărat inteligenţi vor crea un tabel (până la urmă, nu există decât 256 de elemente) o singură dată, la începutul programului. Cu un candidat bun, se poate purta o discuţie interesantă despre diversele compromisuri spaţiu/viteză. Forţaţi şi mai mult: spuneţi-i că nu vreţi să pierdeţi timp construind un tabel la iniţializare. Candidaţii străluciţi ar putea chiar să propună un algoritm cache, în care biţii sunt număraţi doar o dată şi păstraţi în tabel pentru data viitoare când intervine acelaşi octet. Candidaţii cu adevărat străluciţi vor căuta să pună la punct un mod de a calcula tabelul printr-o scurtătură ce ţine cont de cine ştie ce secvenţă repetitivă.
Când cineva scrie cod sub ochii dumneavoastră, iată câteva tehnici utile:
Asiguraţi-l de fiecare dată că vă daţi seama cât de greu este să scrii cod fără calculator şi nu e nici o problemă dacă foaia se umple de mâzgăleli. De asemenea, că vă daţi seama cât de greu este să scrii cod corect fără un compilator şi că veţi ţine cont de acest lucru.
Câteva semne ale unui programator bun: programatorii buni au obiceiul sa scrie din start { iar apoi să se ducă direct la sfârşitul paginii, să închidă cu } şi abia dupa aceea să completeze restul. De asemenea, veţi observa că au un fel de convenţie pentru numele de variabile, oricât de primitivă ar fi... Programatorii buni tind să folosească nume foarte scurte pentru contoarele de buclă. Daca variabila de buclă este ContorBuclaPozitieCurentaPagina, e un semn clar că omul nu a programat prea mult la viaţa lui. Uneori, veţi vedea un programator de C scriind ceva de genul if (0==strlen(x)), punând constanta de partea stângă a lui == . Este un semn foarte, foarte bun: individul s-a fript de prea multe ori scriind = în loc de == şi s-a forţat să înveţe o nouă regulă ca să evite astfel de capcane pe viitor.
Programatorii buni planifică înainte să se apuce de scris, mai ales când e vorba de pointeri. De exemplu, dacă le cereţi să inverseze o listă înlănţuită, candidaţii buni vor desena întotdeauna o schemă pe marginea foii, trasând fiecare pointer şi elementul la care indică. Nu au de ales. Este omeneşte imposibil să scrii cod care inversează o listă înlănţuită fără să desenezi mai întâi o grămadă de pătrăţele şi tot felul de săgeţi între ele. Programatorii slabi se vor apuca imediat de scris codul.
Inevitabil, veţi găsi o greşeală în funcţia lor. Aşa ajungem la întrebarea nr. 5: Eşti mulţumit de codul tău? Aţi putea să întrebaţi: "OK, unde e greşeala?" Cea mai de coşmar "întrebare deschisă" din câte există. Toţi programatorii fac greşeli, nu e nimic rău în asta; trebuie doar să le şi găsească. În cazul funcţiilor cu şiruri, aproape toţi uită să termine şirul cu zero. Cu practic orice funcţie, majoritatea greşesc cu o unitate în plus sau în minus. Uneori uită de punct şi virgulă. Funcţia cuiva nu merge cu şiruri de lungime 0, sau duce la GPF dacă malloc eşuează... Foarte, foarte rar, veţi găsi un candidat care scrie cod perfect din prima. Aici, întrebarea e şi mai distractivă. Când îi spuneţi: "Codul tău are o greşeală", el îşi va citi codul cu atenţie, iar dumneavoastră aveţi ocazia să vedeţi dacă individul ştie să fie diplomat şi, în acelaşi timp, ferm, când susţine că programul e impecabil... În general, înainte de a merge mai departe, este bine să întrebaţi candidatul dacă e mulţumit de răspunsul său. Faceţi ca prezentatorul de la Vrei să fii miliardar: "Eşti sigur? Eşti absolut sigur? Acesta e răspunsul tău final?"
Partea a 6-a: întrebarea de proiectare. Cereţi candidatului să proiecteze ceva. Jabe Blumenthal, autorul Excel-ului, obişnuia să roage candidaţii să proiecteze o casă. Jabe povesteşte că unii candidaţi se duceau direct la tablă şi desenau imediat un pătrat. Un pătrat! Aceştia erau Respinşi imediat. Să vedem ce urmăresc întrebările de proiectare.
Candidaţii buni vor căuta să obţină de la dumneavoastră mai multe informaţii legate de problemă. Pentru cine e casa? Politica mea personală este să nu angajez pe cineva care se aruncă în proiectare fără să întrebe pentru cine e casa. Uneori sunt atât de agasat, încât îi dau o lecţie întrerupându-l: "De fapt, ai uitat să întrebi, dar casa e pentru o familie de girafe oarbe de 16 metri înălţime".
Candidaţii nu-tocmai-inteligenţi cred că proiectarea e ca şi desenatul: iei o coală albă şi mâzgăleşti ce vrei pe ea. Candidaţii inteligenţi ştiu că proiectarea e o serie dificilă de compromisuri. O întrebare excelentă: proiectaţi un coş de gunoi pentru un colţ de stradă. Gândiţi-vă câte compromisuri sunt necesare! Coşul trebuie să fie uşor de golit, dar imposibil de furat; să fie uşor să arunci deşeuri în el, dar odată ajunse în interior, ele să nu fie scoase înapoi de vânt; să fie solid, dar ieftin; în unele oraşe, să fie proiectat special ca teroriştii să nu poată ascunde o bombă înăuntru.
Candidaţii creativi vă vor surprinde uneori cu un răspuns interesant, neevident. Una din întrebările mele preferate este Proiectaţi un raft de condimente pentru persoanele nevăzătoare. Inevitabil, candidaţii vor pune inscripţii în Braille pe borcănaşele cu mirodenii, cel mai adesea, pe capace – din diverse motive, pe care le veţi afla după ce aţi pus aceeaşi întrebare a suta oară. Am avut însă un candidat care a decis că e mai bine să pună condimentele într-un sertar, pentru că e mai comod să citeşti Braille de pe suprafeţele orizontale decât de pe cele verticale. (Încercaţi şi dumneavoastră!) A fost o idee atât de creativă încât am rămas surprins – purtasem zeci de interviuri până atunci, dar niciodată nu am primit un asemenea răspuns. Omul făcuse un "salt" creativ uriaş, dincolo de limitele problemei. Am angajat candidatul doar pe baza acestui răspuns (puncte slabe nu avea) şi cu timpul a ajuns unul dintre cei mai buni manageri din echipa Excel.
Căutaţi să vedeţi încheierea – ea face parte din Duce lucrurile la capăt. Unii candidaţi vor oscila, nefiind în stare să ia o decizie; alţii vor căuta să evite întrebările dificile. Uneori, vor lăsa întrebările grele fără răspuns şi vor încerca să meargă mai departe. Nu e bine. Candidaţii buni au o tendinţă naturală să înainteze, chiar dacă încercaţi să-i ţineţi pe loc. Dacă discuţia ajunge să bată pasul, iar candidatul spune ceva de genul "ştiţi, putem să vorbim toată ziua despre asta, dar trebuie să decidem ceva, haideţi să mergem pe varianta X" – este un semn foarte, foarte bun.
Astfel ajungem la nr. 7, Provocarea. Asta chiar o să vă placă. Pe tot parcursul interviului, notaţi-vă un lucru anume spus de candidat care să fie absolut, categoric, indiscutabil corect. Apoi spuneţi: "stai o clipă, stai o clipă" şi preţ de 2 minute faceţi pe avocatul diavolului. Contraziceţi-l deşi sunteţi sigur că are dreptate.
Candidaţii slabi vor ceda. Respins.

Candidaţii puternici vor găsi o cale să vă convingă. Unii vor scoate la bătaie tot arsenalul de fraze răsuflate din Dale Carnegie ca să vă câştige de partea lor. "Probabil, nu vă înţeleg eu bine", vor spune ei. Dar îşi vor apăra punctul de vedere. Angajat.
Să recunoaştem, într-un interviu, cei doi nu sunt pe picior egal. Există riscul ca persoana să se teamă să vă contrazică pentru că sunteţi într-o poziţie superioară. DAR... candidaţii buni vor fi atât de captivaţi de dispută încât ar putea să uite pe moment că sunt la interviu şi se vor implica trup şi suflet încercând să vă convingă. Aceştia sunt oamenii pe care vrem să-i angajăm.
În final, întrebaţi candidatul dacă are întrebări. Unora le place să observe dacă persoana va şti să pună întrebări inteligente – o tehnică standard din cărţile de interviuri. Personal, nu mă interesează deloc ce întreabă; în acest moment, decizia mea este deja luată. Vedeţi dumneavoastră, candidatul a mai discutat cu 5-6 oameni în aceeaşi zi; nimeni nu poate să scoată din pălărie 5-6 întrebări strălucite şi diferite într-o singură zi, aşa că nu mă deranjează deloc dacă omul nu are întrebări.
De fiecare dată, fără excepţie, rezervez 5 minute la sfârşitul interviului ca să fac reclamă firmei mele, Fog Creek. Este un lucru foarte important chiar dacă aţi hotărât să nu-l angajaţi. Dacă aţi avut norocul să găsiţi un candidat cu adevărat bun, acum este în interesul nostru să facem tot posibilul ca şi el să-şi dorească să lucreze la Fog Creek. Şi chiar dacă e un candidat nepotrivit, e în interesul nostru să îi placă tot ce aude despre Fog Creek Software şi să plece de la noi cu o impresie bună. Gândiţi-vă la următorul lucru: aceşti oameni nu sunt doar potenţiali angajaţi, ci şi potenţiali clienţi. Mai mult, ei vor lucra în folosul nostru: dacă au plecat cu impresia că Fog Creek este un loc de lucru nemaipomenit, nu vor ezita să le recomande prietenilor să depună şi ei un CV.
A, şi să nu uit: am promis să vă dau nişte exemple de întrebări absolut nepotrivite – evitaţi-le cu orice preţ.
Înainte de toate, nu puneţi întrebări nepermise. Orice discuţie legată de rasă, religie, sex, etnie, vârstă, eligibilitatea pentru serviciul militar, statutul de veteran, orientare sexuală sau handicap fizic este, pur şi simplu, ilegală. Dacă în CV-ul candidatului scrie că a fost în armată în 1990, nu-l întrebaţi, nici măcar de dragul conversaţiei, dacă a participat la războiul din Golf. Este o întrebare interzisă prin lege. Dacă în CV scrie că a studiat la universitatea Technion din Haifa, nu-l întrebaţi, nici măcar în treacăt, dacă este evreu. Este interzis prin lege. O discuţie destul de bună despre întrebările interzise prin lege (în Statele Unite - n.t.) se găseşte aici. (Totuşi, celelalte întrebări de interviu înşirate acolo sunt cam stupide).
Mai departe, evitaţi orice întrebări din care să rezulte că vă interesează unele lucruri (sau că îl veţi discrimina pe baza lor) care de fapt nu vă interesează şi oricum nu aveţi de gând să faceţi vreo discriminare. Primul exemplu care îmi vine în minte, este să întrebi dacă are copii sau dacă este căsătorit. Candidatul va avea impresia că nouă ni se pare că oamenii cu copii nu acordă suficient timp lucrului, sau că o persoană căsătorită va avea la un moment dat un copil şi va cere, din senin, concediu de maternitate.
În final, evitaţi întrebările din categoria "aranjaţi 6 chibrituri de lungime egală astfel încât să formeze 4 triunghiuri echilaterale identice". Faptul că i-a picat sau nu "fisa" la o întrebare de genul "aha!" nu vă ajută cu nimic să stabiliţi dacă omul e "inteligent/duce lucrurile la capăt". "
(De Joel SpolskyTradus de catre Alexandru Pojoga Joi, 23 martie 2000)

Obs : Joel Spolsky este fondatorul
Fog Creek Software, o mica firma de software din New York City. El a absolvit Universitatea Yale si a lucrat ca programator si manager la Microsoft, Viacom si Juno.

    pagina urmatoare >>


"Viata nu e posibila decat datorita deficientei memoriei si imaginatiei noastre.".. Cioran
  • <<2017.Iulie 
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31      

Cautare

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele poze

Blog Status

Vizitatori:538.426
Insemnari:673
Comentarii:88
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare