Marti, Octombrie 31, 2006, 03:46 PM 

Culinare
     media: 0.00 din 0 voturi

" Reteta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucuresti
Bucuresti, la 28 maiu 1920

Onorate Domnule Ofiter! Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani in urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Luca Caragiale este, pe langa onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la randu-mi dovada de cavalerism, impartasindu-va la dorinta onoratei Dumneavoastre sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul.

Astfel dau dovada de incredere in Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la randul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului.

Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastre sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavarsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut.

Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotararea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele in capitala, in tara intreaga si in strainatate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pina la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrie, ori ca fel de mancare de sine statatoru.

Ei isi au originea in Balkani, provenind din Serbia, dar se intilnesc si in Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria romaneasca. Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, in Regat, din carne cu mirodenii, avand menirea sa incante gustul mesenilor. Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacam, ori la scobitoare sub forma de gustare.

Se ia carnita de vaca de la gat, fara a se indeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cat mai bine si cat mai uniform. Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pana la 150 de grame pe fiecare kilogram cantarit de carne. Nu se va lua in nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decat sa strice gustul si sa ia din minunata savoare a mititeilor.

Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum urmeaza:
8 grame de piper proaspat pisat marunt
12 grame de cimbru uscat cat mai proaspat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat marunt
2 grame de coriandru pisat marunt
2 grame de chimion turcesc pisat marunt
1 gram de anis stelat pisat marunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 lingurite de zeama de lamaie
1 lingura de untdelemn
1 capatana buna de usturoi aromat si nu din cel iute
La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, cate o masura mai mult din mirodeniile pomenite.
Se framanta carnea intr-un vas pe masura timp de un ceas, adaugand la inceput bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamaie.
Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin cate putin.

Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa cateva ceasuri la dezmortit si se mai framanta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita.
Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatana pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas.
Se stoarce mujdeiul de usturoi intr-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framanta odata amestecul pret de un sfert de ceas.
Se da din nou la ghetar pina a doua zi.
Pret de trei ceasuri inainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se incalzi si inmuia; dupa trei ceasuri sau cand s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete si se lasa sa stea la zvantat un ceas.
Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungandu-se din cand in cand cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de jur imprejur.

Gratargii nostri intorc fiecare mititel doar de trei ori pana este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor. Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, leapada tot sucul aromat si devin seci.
Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinta si cu sare.
Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie inmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afara ca scad mai putin la prajit decat cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati.
O greseala mare mai este si zgarcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu.
Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atat de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu-l va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decat urmasului meu Maitre Cuisiner Sorin Luca plecat asta vreme prin tara intru cunoasterea clientelei si instruiri.

Mititeii preparati de Dansa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!
Va astept luna viitoare cand va intoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si cateva halbe impreuna!
Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de maini Doamnei Mariuta, cea mai desavarsita gospodina si Doamna din inalta societate!

Dumnezeu sa va ajute!

Cu plecaciune,

M. D.
Maestru Gastronom "
..................................................................................................................................................................................................
Placinta din foi cu dovleac
(12 portii)
Placinta din foi cu dovleac este o bunatate de placinta, usor de facut si foarte potrivita zilelor de noiembrie. O putem face cu aluat preparat in casa dar si cu foi cumparate. Se poate consuma atat calda cat si rece.

Ingrediente:
1 pachet de foi de placinta
1 kg dovleac curatat
150 g unt
50 g gris
100 g zahar vanilie

Mod de preparare:
Se rade dovleacul, se pune intr-o cratita cu zaharul, 100 g unt si vanilia; Se pune cratita cu umplutura pe foc mic, si se lasa, amestecand mereu pana se inmoaie, se lasa sa se raceasca; Se intind foile intr-o tava unsa cu grasime astfel: se pun mai intai 3 foi pe fundul tavii, stropite intre ele cu unt, pe a treia se presara gris, apoi se alterneaza foile cu umplutura de dovleac in mod egal, se incheie tot cu 3 foi fara umplutura; Se pune tava in cuptorul cald si se coace la foc potrivit 30 minute.

Dupa ce se raceste putin, presarati zahar pudra pe deasupra
Umplututra va fi mai savuroasa daca adaugati miez de nuca sau seminte de dovleac cojite si prajite putin.

Pentru foile de placinta folositi ‘aluatul pentru foi de strudel’ sau cumparati-le din comert gata preparate.
.................................................................................................................................................................................................
Pui pe sticla
(4 portii)

Puiul pe sticla este o isteata si inventiva reteta romaneasca. Pregatita in acest fel, carnea de pui se va fragezi si patrunde de mirodenii in intregime. Reteta implica coacerea puiului impreuna cu garnitura si in acest concert de arome totul va fi la inaltimea asteptarilor.

Ingrediente:
un pui mare
cartofi
1 ardei gras rosu
1 ardei gras verde
2 cepe rosii
2 capatani de usturoi
1 conserva ciuperci
400 g stafide(facultativ)
ulei unt pentru uns
condimente pui

Mod de preparare:

Se curata puiul se condimenteaza si se fac crestaturi in el, in care se introduc bucatele de usturoi si stafide; Se spala foarte bine o sticla care se umple cu apa; Puiul se introduce pe sticla, sticla urmand sa stea in picioare in tava, daca pulpele sau aripile se departeaza foarte mult, ele se pot lega cu sforicica; Pe langa sticala/in interiorul puiului se mai introduc bucatele de usturoi, stafide si un pic de unt; Se curata legumele, se taie bucati potrivite si se aseaza in tava (cartofi, ardei, ceapa, stafide); In centrul tavei se pune sticla cu puiul, se mai adauga condimete, se stropeste cu ulei si se toarna apa in tava cat sa se acopere legumele;

Se da la foc mic, avand grija cand introduceti tava ca sticla plina cu apa si pe care este puiul sa incapa in cuptor; Nu se deschide 30 de min cuptorul; Dupa 30 de minute se incepe ungerea puiului - cam din 5 in 5 minute - cu unt;

Pe final - cand puiul este gata - se incepe ungerea cu bere astfel incat friptura sa capete o crusta frumoasa; Cand este gata, se scoate tava si se impinge puiul de jos in sus pentru a fi scos de pe sticla; Se aseaza intr-o tava impreuna cu garnitura din tava.
..........................................................................................................................
Piept de pui cu ciuperci
(2 portii)

piept de pui cu ciuperci – se prepara din pui, cascaval si ciuperci - fragezimea pieptului de pui combinat cu savoarea ciupercilor si cascavalul topit confera un gust minunat – este rapid, usor si apetisant – ideal pentru cina

Ingrediente:
2 piepti de pui dezosati
4 ciuperci intregi cat mai mari
4 felii cascaval
100 ml ulei
sare, piper,
mirodenii dupa gust

Mod de preparare:
Se bate pieptul de pui ca pentru snitel, se pune in mijloc o feliuta de cascaval, deasupra 1-2 palarii de ciuperca si peste, alta feliuta de cascaval; Se ruleaza carnea, se sareaza, se pun mirodenii si se prinde cu o scobitoare. Se prajeste in ulei, foc moderat, cu capac deasupra.

Se poate servi in functie de preferinta cu un vin alb demisec sau cu un vin rosu gen cabernet

P.S.
Se mai poate decupa un buzunar fiecarei jumatati de piept, in care se introduc cascavalul si ciupercile
..............................................................................................................................................
Porc dulce acrisor
(4 portii)

Porc dulce acrisor este o mancare foarte populara in China si in bucataria internationala. Putem prepara porc dulce-acrisor dupa mai multe retete, inlocuind ingredientele tipic chinezesti cu ce gasim pe piata. De asemenea putem adauga langa bucatile de porc, din reteta de porc dulce-acrisor, ardei gras pentru culoare si bucati de praz.

Ingrediente:
1 kg carne de porc bucati de 3-4 cm
1 lingura sare
1,5 linguri Brandy (optional)
1 ou
1 lingura faina
600 ml ulei
1 usturoi taiat marunt
100 g muguri de bambus din conserva
1 lingurita piper verde macinat

Sos :
3 linguri otet din vin
3 linguri zahar
1/2 lingura sare
2 linguri sos sau pasta rosii
2 linguri suc de portocale
1 lingura sos de soia
1 lingura ulei de susan
1 lingura faina

Mod de preparare:
Se amesteca bucatile de porc cu sarea si cu brandy-ul si se lasa la marinat 15 minute; Se amesteca oul batut, faina si se introduc bucatile de porc inauntru, pana cand toate bucatile de porc sunt acoperite de ou si faina; Se amesteca ingredientele pentru sos int-un bol; Se incinge uleiul foarte tare, se pun bucatile de porc pe rand, se frig cam 30 secunde pe ambele parti, se scot si se pun pe servetele curate pentru a se scurge de ulei; Se incinge uleiul pana la fumegare, se pune din nou porcul si mugurii de bambus inauntru, se tin 2 minute pana devin aurii. Se scot si se pun din nou la scurs pe servetele; Se pune la incalzit un castron, se adauga sosul si se amesteca pana se ingroasa putin; Se pune sosul peste porc si mugurii de bambus inainte de a se servi.

In reteta romaneasca mugurii de bambus pot fi inlocuiti de castraveti
.....................................
Pui cu migdale

Ingrediente:
- fasii de carne de pui marinate in sos de soia
-morcov si telina taiate fasii
-migdale

Mod de preparare:
Intr-o tigaie “se trage in ulei” puiul, se adauga morcovii si telina, iar la sfarsit sosul de soia pentru aroma.
Garnitura este din orez “tras la abur” si, optional, curry.
...........................................................
Salata calda de legume
(4 portii)

Salata calda de legume este o garnitura excelenta pentru o cina festiva. Sosul de vinegreta cu ulei de alune da un gust aparte legumelor crocante din salata calda cu legume. Resturile de salata calda de legume se pot incalzi cu ulei de masline si busuioc si servi alaturi de paste.

Ingrediente:
2 ardei grasi, unul galben si unul rosu
4 ciuperci mari
2 cepe rosii
1 cartof mare
2 linguri ulei de masline
1 lingura ulei de alune sau de masline
1 lingurita mustar iute
1 lingura otet de vin rosu
1 legatura patrunjel verde
sare si piper dupa gust

Mod de preparare:
Se incinge cuptorul, se curata legumele si se spala; Se taie cartoful, ciupercile si ardeii cuburi, iar ceapa felii; Se pune cartoful taiat intr-o oala cu apa cu sare, la fiert, se da in clocot, pana se inmoaie un pic; Se aseaza toate legumele intr-o tava de copt incapatoare, se toarna uleiul de alune/masline pe deasupra, se sareaza, se amesteca bine, se coace totul la cuptor timp de 35 de minute, pana se rumenesc la suprafata, apoi se scoate tava din cuptor; Se adauga uleiul de alune, mustarul, otetul si patrunjelul, se condimenteaza, se amesteca bine si se serveste ca atare.

Obs :
· Salata calda de legume se poate servi si rece, alaturi de paine calda si o branza degresata ca gustare usoara.
..................................................................................................
Legume gratinate
(1 portie)
'Legume gratinate' este unul din delicioasele feluri de mancare pe care le prefera vegetarienii. Aceste legume sunt gustoase, iar adaosul de branza le face irezistibile. Legumele gratinate merg si pentru cei care nu sunt neaparat vegetarieni. Sunt aspectuoase incat se potrivesc si unei cine romantice.

Ingrediente :
1 dovlecel
1 rosie
1 vanata
2 ciuperci
30 g mozzarella
2 rosii pomodori sechi din conserva
1 praf de oregano 2 linguri de ulei sare dupa gust

Mod de preparare:
Se taie cate 2 felii de: dovlecei, vinete, rosii, ciuperci(2 buc). Se pun toate pe gratar. Dupa ce se intorc pe ambele parti, se aseaza pe o farfurie in centru. Deasupra se pune un bulgare de mozzarella taiat felii. Se baga totul la cuptor pana cand mozzarella incepe sa se topeasca; Mai apoi, se scoate totul din cuptor, se stropeste cu ulei de masline si praf de oregano iar pe marginea farfuriei se pun 2 rosii uscate la soare (pomodori sechi) taiate felii.

Obs: aceste legume se servesc calde, eventual cu parmezan deasupra.
......................................................................................................

Ciuperci umplute cu USTUROI si cascaval
(4 portii)

Ciupercile sunt delicioase si foarte hranitoare, exista foarte multe moduri de a le gati, dar retetele de ciuperci umplute sunt cele favorite.

Ingrediente:
500 g ciuperci proaspete mari si frumoase
200 g cascaval
50 g ulei
1 ceapa
4 catei usturoi
50 g praz
1 legatura de marar
1 pahar de vin rosu busuioc
sare si piper dupa gust

Mod de preparare:
Se curata ciupercile, se desfac piciorusele si se pun la scurs; Se toaca ceapa, cateii de usturoi, mararul, prazul, piciorusele de la ciuperci, se rade cascavalul si se amesteca toate adaugand putina sare, piper, busuioc si cele 50 g de unt; Se pun ciupercile intr-o tava cu "palariuta" in sus, iar in fiecare "palariuta se pune umplutura obtinuta; Se adauga apa, 50 gr ulei si paharul de vin. Se dau la cuptor pana se rumenesc frumos. Vezi si urmatoarele retete de ciuperci umplute:

Obs:
· Se poate renunta la cascavalul din umplutura si se rade pur si simplu cascaval deasupra ciupercilor cand sunt gata.

………………………………………………………….
Ciuperci umplute cu legume
(4 portii)
Pentru cei care tin post, se poate prepara o reteta de ciuperci umplute cu legume. Nu este nevoie decat de o varietate cat mai mare de legume si de o jumatate de ora. Iata o reteta de ciuperci umplute, dar aceasta nu este batuta in cuie. Putem lasa imaginatia sa isi faca de cap in voie.

Ingrediente:
500 grame de ciuperci de marime medie
100 grame rosii mici, cherry
1 ardei capia
1 morcov mic
1 ceapa mica patrunjel (cam o legatura)
5 linguri de ulei de masline piper dupa gust sare dupa gust

Mod de preparare:
Se spala ciupercile bine si se curata, taindu-le cozile; Cozile de la ciuperci se pun intr-un alt vas si se taie marunt; Se taie marunt ceapa, ardeiul capia, rosiile, morcovul, patrunjelul si se amesteca cu cozile ciupercilor taiate marunt; Se inabuseste amestecul creat intr-o tigaie de teflon timp de 1-2 minute, cu sarea, piperul si uleiul; Se condimenteaza interiorul ciupercilor ramase cu sare si piper dupa gust; Se aranjeaza intr-o tava toate ciupercile cu gaura in sus, tinandu-se cont sa se lase loc intre doua ciuperci astfel incat sa nu se amestece umpluturile acestora; Ciupercile se umplu cu amestecul de legume preparat; Se introduce tava cu ciupercile umplute la cuptor; Se lasa ciupercile la cuptor timp de 10 minute; Cand se scot de la cuptor se lasa foarte putin sa se raceasca si se presara patrunjel tocat din ce a ramas peste ele; Se servesc calde.
…………………………………………
Ciuperci umplute cu cascaval si LEGUME
(4 portii)

Ciuperci umplute cu cascaval si legume? Nimic mai usor. Pentru lacto-vegetarieni este foarte usor si sanatos sa manance ciuperci umplute cu cascaval special gatite pentru lacto-vegetarieni. Pentru a prepara ciuperci umplute cu cascaval nu e nevoie de mai mult de 45 minute la dispozitie si de jumatate de kilogram de ciuperci. Restul ramane la latitudinea fiecaruia si putem lasa imaginatia sa zboare.

Ingrediente:
500 g de ciuperci de marime medie
500 g de orez
100 g cascaval ras
1 ardei gras o ceapa mare
2 rosii mari, nu foarte coapte 2 lingurite ulei de masline
2 lingurite patrunjel tocat marunt
sare dupa gust piper dupa gust

Mod de preparare:
Se spala ciupercile bine si se curata, taindu-le cozile; Cozile de la ciuperci se pun intr-un alt vas si se taie marunt; Se taie marunt ceapa, ardeiul si se amesteca cu cozile ciupercilor taiate marunt; Se inabuseste amestecul creat intr-o tigaie de teflon timp de 1-2 minute, cu sare si ulei; Se condimenteaza interiorul ciupercilor ramase cu sare si piper dupa gust; Se adauga patrunjelul tocat marunt peste amestecul inabusit; Se aranjeaza intr-o tava toate ciupercile cu gaura in sus, tinandu-se cont sa se lase loc intre doua ciuperci astfel incat sa nu se amestece umpluturile acestora; Ciupercile se umplu cu amestecul de legume si cu cascavalul ras pe deasupra; Se introduce tava cu ciupercile umplute la cuptor; Se lasa ciupercile la cuptor timp de 10 minute; Cand se scot de la cuptor se lasa foarte putin sa se raceasca si se presara patrunjel tocat din ce a ramas peste ele; Se servesc calde.
..............................................................................................
Chiftelute marinate
(4 portii)
Ingrediente:
1 ceapa tocata marunt
3 felii de paine uscata, curatate de coaja
100 ml lapte
450 g carne de vita tocata
1 ou batut
2 linguri parmezan ras
1 legatura patrunjel verde tocat faina pentru modelat
750 ml suc de rodii 1 foaie de dafin ulei pentru prajit.

Mod de preparare:
Incingeti 1 lingura de ulei intr-o tigaie, adaugati ceapa si caliti timp de 3-4 minute, la foc mic, amestecan continuu; Puneti painea la inmuiat in lapte, timp de 10 minute, carnea intr-un castron, stoarceti painea si adaugatu-o peste carne; Adaugati ceapa calita, oul, parmezanul si patrunjelul, potriviti de sare si piper; Amestecati cu mainile compozitia pentru a deveni catt mai omogena. Presarati pe o suprafata făina si modelati chiftelute mici, rotunde. Intr-un vas, incalziti sucul de rosii, adaugati 1 praf de sare si 1 foaie de dafin si tineti la cald; Incingeti ulei intr-o tigaie si prajiti jumatate din cantitatea de chiftelute. Adaugati-le pe rand in sos. Fierbeti la foc potrivit, timp de 20 minute.

Pentru ca sa fie mai gustoase, se servesc cu paste.
…………………………………………………………………..

Duminica, Octombrie 29, 2006, 06:11 PM 

Songs to play_ Frank Sinatra
     media: 0.00 din 0 voturi

http://www.song2play.com/f/frank_sinatra-2449/come_dance_with_me-9905/cheek_to_cheek-129499.html

http://www.song2play.com/f/frank_sinatra-2449/come_dance_with_me-9905/come_dance_with_me-129491.html

http://www.song2play.com/f/frank_sinatra-2449/come_dance_with_me-9905/how_are_ya_fixed_for_love-129506.html

Duminica, Octombrie 29, 2006, 05:31 PM 

Temperamente
     media: 4.60 din 20 voturi

.....................................................................................................
"Temperamentul NERVOS
Este considerat “copilul teribil” al caracterologiei. Este reprezentat prin nume ilustre ale istoriei artei: Byron, Chopin, Baudelaire, Dostoievski, Gaugain, Mozart, Edgar Poe, etc. Temperamentului nervos i s-au consacrat volume intregi de cercetari si analize profunde din care am selectat cele mai importante observatii. Temperamentul nervos nu trebuie asociat cu un om scos din sarite, decat in anumite ocazii. Este adevarat ca stapanirea de sine este mai curand o mare dorinta pe care o aveti, decat o virtute cu care “ati fi daruit de la natura”. Principala dumneavoastra problema este dispozitia, prea se schimba usor, cu si fara motiv. Prea va strica “in targ”, la examene, in societate, intentiile cu care ati pornit initial “de acasa”. Poate ca sunteti emotiv, impresionat de prea multe lucru uneori mimica, vocea, miscarile pe care le faceti “nu va asculta” ca pe altii, impenetrabilii pe care ii invidiati. Este sigur ca sunteti “afectiv”, in sensul ca aveti o traire sufleteasca foarte vie, contradictorie si care va influenteaza puternic actiunile. Pentru ca discutam despre actiuni trebuie sa observam ca emotivitatea si nevoia dumneavoastra permanenta de emotii este in serioasa contradictie cu activitatea dumneavoastra, discontinua si nu intotdeauna eficienta. Ati dori sa faceti multe lucruri si incepeti multe dar, prea des insa, actiunile dumneavoastra raman in faza de intentie. Tot ceea ce va putem recomanda in aceasta privinta este sa faceti cat mai putine compromisuri, sa nu fiti comod si sa va alegeti o munca, fie ea si dificila, dar care sa va placa intr-adevar si care in acelasi timp sa va oblige la ordine si autoorganizare. Daca va veti iubi profesiunea, nimic nu va poate impiedeca sa aveti rezultate excelente. Mai avem o sugestie: temperamentul nervos sufera de o permanenta lipsa de energie in contradictie cu sensibilitatea si imaginatia sa bogata si de aceea este bine sa o economisiti. O trasatura importanta pe care o aveti este nerabdarea, “viata aici si acum”. Nici un temperament nu este mai legat de prezent ca si dumneavoastra. Pe de o parte este o mare calitate: sunteti un adevarat seismograf al schimbarilor, al problemelor spontane, gata sa reactionati prompt, sa va adaptati la ele si sa-i ajutati si pe altii sa le observe. Reversul promptitudinii este frecventa contradictie, pe care cei din jur v-o reproseaza des, intre ce spuneti ieri si ce faceti astazi si, poate, lipsa de obiectivitate cu care sustineti si argumentati vreun punct de vedere care va convine pe moment. In legatura cu modul de a comunica, specialistii considera ca “nervosul” are mai mult ca oricine tendinta, uneori agasanta, de a critica de dragul criticii si contradictiei, sa vorbeasca mai mult despre lucruri sau despre altii si mai putin despre el insusi.
...........................................................................................................................................
Temperamentul SENTIMENTAL
Sa incepem cu o precizare: impartirea antica a lui Hyppocrate, cuprinzand temperamentele: coleric, sangvinic, melancolic si flegmatic are tendinta sa va repartizeze in categoria melancolicilor. Dupa o apreciere superficiala un om sentimental este considerat adesea melancolic. Nimic nu este mai gresit decat sa consideram sentimentalul un temperament slab. Banuim ca nici dumneavoastra nu ati accepta aceasta tipologie si v-ati considera undeva la mijloc, intre celelalte temperamente. In realitate aveti o trasatura care nu este deloc slaba – emotivitatea. Oricare dintre “temperamentele emotive” are o viata interioara de o bogatie care respinge epitetul slab. Dovada este data de biografiile unor sentimentali celebrii ca Alfred de Vigny, Jean Jack Rousseau, Leconte de Lisle, astfel incat s-a ajuns la concluzia ca sentimentalii prezinta un numar aproape infinit de varietati care nu se lasa reduse prea usor la un singur tip. Temperamentul dumneavoastra este “frate” cu tipul nervos, de care il aproprie si carenta de energie. Citind descrierea “nervosului” ati gasit probabil multe lucruri care vi se potrivesc. In ciuda acestor puncte comune, cele doua firi sunt adesea in contradictie: daca “nervosul” ramane un vesnic adolescent iritabil, “sentimentalul” este mai curand un permanent copil fragil si sensibil. Daca nervosul are uneori tendinta sa fie egoist, sentimentalul este mai curand egocentric, in sensul ca pentru dumneavoastra tot ce se petrece in jur apare ca o problema personala. Ceea ce va deosebeste cel mai mult de nervos (si va aproprie de pasionat si flegmatic) este desfasurarea in timp a vietii sufletesti. Traiti mai curand in trecut si in viitor decat in prezent. Vi se poate reprosa ca nu stiti sa uitati. Sensibil si tentat spre autoanaliza, chiar daca nu va place, din teama sau din rezerva, sa va destainuiti altora, va supuneti unei continue autoaprecieri, din pacate adesea subiective. Va cunoasteti mai bine slabiciunile decat fortele. Pentru dumneavoastra principala problema este vointa, depasirea acelei nesigurante, a neincrederii in sine, care va este proprie. Exista o mare contradictie intre idealurile pure si perfecte pe care le aveti si acest sentiment de neputinta (de altfel nerealist). Multi sentimentali manifesta o resemnare anticipata, avand o adevarata fascinatie a esecului, subtil exprimata in zicala populara: “mai bine un sfarsit cu spaima, decat o spaima fara sfarsit. Pentru ca am inceput prin a descrie temperamentul dumneavoastra, asa cum se manifesta in special in adolescenta, trebuie sa mai notam subiectivitatea dumneavoastra analitica – atentia excesiva pe care o aveti pentru amanunte - astfel incat adesea “din cauza copacilor nu vedeti padurea”, timiditatea si nehotararea paralizanta pe care o simtiti atunci cand trebuie sa actionati. Despre sentimentali se spune ca, spre deosebire de nervosi, care incep mereu si nu termina niciodata, ei se pregatesc mereu si nu incep niciodata. O interesanta trasatura a temperamentului dumneavoastra este reactia la situatiile grave. Paradoxal, in timp ce micile neplaceri si piedici va tulbura profund, atunci cand obstacolul sau pericolul devine clar si nu mai poate fi amplificat prin imaginatie, reactionati cu mult echilibru si curaj. Mentionam acest lucru deoarece faptele eroice ale sentimentalilor I-au uimit de multe ori pe cei din jur si au fost chiar relatate de scriitori.
................................................................................................................................
Temperamentul COLERIC
Asemenea pasionatilor, flegmaticilor si sangvinicilor, si temperamentul dumneavoastra este considerat puternic. Va caracterizeaza in esenta trei trasaturi: o emotivitate puternica, multa energie si o mare legatura cu prezentul. La coleric dialectica interioara este mai putin utila. El este tentat atunci cand nu reuseste ceva sa schimbe mai curand obiectele sau situatiile din jurul sau, decat pe el insusi. O alta trasatura peste care psihologii va recomanda insistent sa treceti este cea sintetizata intr-o expresie caracteristica pentru dumneavoastra: “sunt asa cum sunt si trebuie sa ma luati ca atare”, trasatura excelent exprimata in celebrul “daca voi nu ma vreti, eu va vreau” al lui Alexandru Lapusneanu. Desigur, nu este nimic rau in faptul ca, foarte natural, aveti initiativa si conduceti grupul in care va aflati. Necazurile apar atunci cand datorita firii dumneavoastra prea aprinse, impulsive, prea putin controlate, mai ales in adolescenta, vi se intampla sa faceti gafe sau sa intreceti masura. Temperamentul dumneavoastra are o mare calitate: caldura, usurinta cu care vorbiti cu oamenii, reconfortante chiar si pentru temperamentele mai reci (flegmaticii, nonsalantii, melancolicii). Altfel, o trasatura importanta a temperamentului coleric este valoarea mare acordata actiunii. Psihologia si literatura de specialitate au descris de multe ori destine tumultoase ale unor colerici ca Beaumarchais sau Hemingway, care au avut tendinta sa traiasca mai multe existente, sa cunoasca tot, sa realizeze tot. Alti colerici, desi excelent dotati, au realizat foarte putin, fiindca n-au reusit sa se restranga doar la cateva domenii. “Strunit” prin educatie si integrare in colectiv, temperamentul dumneavoastra se indulceste si devine mai stabil si mai intelept.
............................................................................................................................
Temperamentul PASIONAT
Temperamentul pasionat a fost supranumit temperamentul celor trei forte: afectivitatea puternica, activitatea intensa si tenacitatea. Daca nu se poate vorbi despre superioritatea prin definitie a unui temperament, se poate spune despre cel pasionat ca este cel mai intens. Ceea ce iese in evidenta la dumneavoastra este intensitatea dramatica si concentrarea trairilor. Marii pasionati ca: Napoleon, Marie Curie, Blaise Pascal, Lev Tolstoi, Ludwig van Beethoven, Luis Pasteur, au vrut “totul”. Spre deosebire insa de temperamentul coleric, pasionatii intuiesc ca nu pot ajunge departe decat stabilindu-si o directie unica, mergand in profunzime. De aceea se spune ca pasionatul prefera absolutul totalitatii. Pentru ca am inceput descrierea cu superlative si pentru ca nu dorim sa va magulim gratuit amorul propriu, va precizam ca pasionat nu inseamna cu tot dinadinsul “genial”. Prea de multe ori unii pasionati nu se realizeaza, sau nu creeaza nimic, pentru ca nu isi indreapta fortele spre directii sociale utile. Este un temperament echilibrat. Echilibrul dumneavoastra este insa scump platit, fiind, dupa cum va dati si singur seama, rezultatul unui efort de “strunire a tensiunilor” pe care vi le produc emotivitatea intensa si dorinta de a realiza cat mai mult. Din cauza acestor presiuni interioare, diferentele de comportare, de personalitate intre reprezentantii temperamentului dumneavoastra sunt foarte accentuate. Caracterologii francezi considera ca pasionatii se manifesta de la singuratatea cea mai abstracta si nedreapta pana la un adevarat model de echilibru si sociabilitate in functie de gradul lor de interiorizare. In orice caz, ceea ce sunteti la maturitate, gasirea unei vocatii, depinde in cea mai mare masura de ceea ce psihologii numesc “dialectica personala”, modul in care va construiti constient si voluntar o personalitate fata de care aveti toata raspunderea. Este motivul pentru care autoaprecierea acelor “lucruri pe care nu le cunoastem despre noi insine, sau daca le banuim ne este frica sa le afirmam cu certitudine”, constituie o adevarata datorie a temperamentului dumneavoastra. Ca si pentru sentimentali, trecutul, copilaria, amintirile au o mare importanta pentru dumneavoastra. Puterea de munca si dorinta de activitate va orienteaza insa mai mult spre viitor, pentru ca traiti mai mult pentru viitor. Napoleon spunea: “am trait totdeauna cu un avans de doi ani”. Cei mai activi reprezentanti ai temperamentului pasionat au o obsesie a folosirii timpului care curge prea repede, supraincarcandu-si zilele, scurtandu-si noptile, renuntand la tot in favoarea muncii care ii pasioneaza. Pasteur remarca: “un singur lucru poate fi interesant – munca”. O trasatura negativa spre care este posibil sa tindeti e duritatea, neglijenta fata de oamenii cu care veniti in contact. Uneori vi se reproseaza individualismul, izolarea de cei din jur sau, dimpotriva, tendinta de a-i domina, de a spune “eu” in loc de “noi”. Adevarul este ca oricat de multa energie, fermitate si independenta ati avea, in afara colectivului nu puteti realiza nimic viabil. O ultima remarca despre dragoste. Caracterologii va avertizeaza asupra tendintei de a reactiona dupa cum urmeaza: “ii daruiesc celui iubit (celei iubite), toata viata mea”, ceea ce se poate traduce si in: “il (o) oblig sa traiasca numai viata mea, nu si pe a sa proprie, pe care eu oricum nu o inteleg”. Pasionatii vor sa faca fiintei iubite tot binele sau, daca nu se poate asa, tot raul de care sunt in stare. Poate ca principala primejdie a temperamentului dumneavoastra, atat de dotat, este excesul, fie in munca, fie in familie, in relatiile din societate, cu oamenii de care aveti mare nevoie, iar principala cale spre succes este modestia, deschiderea spre lume si spre oameni.
..............................................................................................................................
Temperamentul FLEGMATIC
P. Grieger il numeste impenetrabil din cauza foarte retinutei exteriorizari a vreunei emotii. Realitatea este (asa cum adesea emotivii nu sunt in stare sa inteleaga) ca permanenta stapanire de sine, care va caracterizeaza, poate ascunde ca la oricare alt om o mare varietate de trairi si imbolduri. Ceea ce contrariaza in autocontrolul dumneavoastra este originea sa gandita si voita. Echilibrul, rabdarea, vointa, meditatia, care sunt in general calitatile temperamentului dumneavoastra, au reprezentanti remarcabili ca: Charles Darwin, Pierre Curi, George Washington, Berthelot, Lavoisier, Franklin sau Kant. Autoreconstructia logica si voluntara pe care v-o atribuie psihologia mascheaza adesea o emotivitate destul de puternica. Multi flegmatici se apropie de pasionati sau sunt pasionati care au reusit sa-si impuna un puternic autocontrol. Datorita acestei obiectivitati, temperamentul dumneavoastra refuza sa va determine sa va angajati in vreo actiune inainte de a fi avut suficient timp sa observe si sa aprecieze prudent si distant. De aici, o serie de ocazii in care “pierdeti trenul” – la figurat desigur, niciodata la propriu. Pentru dumneavoastra totul se traduce in probleme care trebuie cantarite si rezolvate pe baza unor reguli si legi generale. Din cauza economiei de mijloace, pareti adesea mai putin activi, iar unii va pot considera chiar lenesi, ceea ce nu este cazul......Temperamentul dumneavoastra se caracterizeaza si prin timpuria aparenta adulta. Despre Lavoisier un biograf remarca: “la douazeci de ani era un barbat in toata firea, n-a avut tinerete”. In copilarie este probabil ca ati fost linistit si serios, nici entuziast, dar nici negativist, de obicei atent, ascultator, adaptabil la un colectiv, dar putin comunicativ. Este interesanta tendinta pe care o aveti, de a va elimina din comportare orice nu ar avea vreun scop sau explicatie. Aproape puteti fi recunoscut de oricine dupa formula preferata: “Este logic” sau “Nu este logic”.
......................................................................................................................................
Temperamentul AMORF
Slabiciunea temperamentului dumneavoastra se manifesta pregnant in situatiile critice. Altfel reprezentantii acestui temperament nu se divulga si se recomanda mai degraba prin ceea ce au pregnant: mobilitate si echilibrare. In conditii de lucru neprimejdioase, nealarmante, cei cu temperamentul amorf actioneaza normal si chiar dovedesc rabdare, spirit de analiza detaliata, constiinciozitate. Revenind la temperamentul dumneavoastra, trebuie sa-l diferentiem de cel melancolic prin plasticitatea sa mare si prin legatura directa cu realitatea imediata. De aici si constatarea ca viata dumneavoastra depinde in cea mai mare masura de mediul in care traiti, de educatie, scoala, locul de munca. Potrivit parerii lui Scheldon, sunteti prin excelenta omul pe care il defineste si il determina meseria pe care o are..... Reprezentantii temperamentului amorf se pot remarca prin rezultatele excelente atunci cand isi descopera si folosesc vreo aptitudine speciala. Este cazul fabulistului La Fontaine sau al celebrului actor Alec Guiness. De altfel, multi actori apartin acestui tip de temperament datorita plasticitatii si rezonantei lor innascute. Principala resursa prin care va puteti depasi inhibitiile este inteligenta. Problema este sa puneti in aplicare concluziile juste la care ajungeti. La temperamentul dumneavoastra trebuie precizat mai mult ca oriunde, caracterul lui psihic. Multi cred ca un temperament slab inseamna neaparat un fizic plapand si o aparitie palida. Nimic mai gresit. Aceasta caracteristica a temperamentului dumneavoastra se refera nu atat la resurse cat la economia de energie, deoarece nu sunteti lipsit de robustete, de forta si rezistenta fizica, capabil fiind de numeroase rezultate sportive. De altfel, multi amorfi isi aleg ocupatia de profesor de sport, caci sunt asemanati cu un motor care demareaza lent si are nevoie de mult carburant si scantei puternice. Accentuam: cautati aceste scantei la cei din jur. Cautati profesiuni in care impulsul spre activitate sa vina de la altii, fie prin organizare disciplinata, cum este armata, fie prin contactul cu un public permanent si variat care sa va ceara sa actionati, cum sunt actorii si profesorii. Sociabil, conciliant (poate superficial), va va fi usor sa va adaptati. Probabil ca marea confruntare pe care trebuie sa o aveti pentru a realiza ceva in viata va fi impotriva celui mai mare dusman pe care il aveti – comoditatea.
…………………………………………………………………..
Temperamentul MELANCOLIC
Nonemotiv, inactiv, interiorizat si avand tendinte sa amane totul, melancolicul se hotaraste greu sa actioneze. Ca si temperamentul nonsalant, temperamentul dumneavoastra a fost multa vreme neglijat si gresit inteles de caracterologi. Este de remarcat ca temperamentul dumneavoastra este opus simetric celui coleric. Lipsit de multe dintre calitatile acestuia, melancolicul are in schimb altele. Trebuie sa va spunem ca pentru temperamentul dumneavoastra este mai mult ca oriunde adevarata constatarea ca nu exista trasaturi psihologice innascute bune sau rele prin sine, ci orice trasatura devine utila, valoroasa sau daunatoare in functie de educatia si autoeducatia responsabila. Sa mentionam cateva aspecte negative ale temperamentului dumneavoastra. In primul rand tendinta de a se strecura neobservat, de a se confunda cu decorul. Apoi, caracterul ascuns, inchis, care de multe ori este cauza lipsei de intelegere a celor din jur. Un al treilea dezavantaj pe care multi psihologi il considera principal este inclinatia spre o reverie neconstructiva, care se rupe de realitate. Totusi aceste scaderi isi gasesc antidotul in acelasi mare catalizator al valorii umane care este de fapt pentru toti oamenii, indiferent de orice clasificare temperamentala, inteligenta, participarea sociala si munca.
...............................................................................................................................
Temperamentul SANGVINIC
A fost mult timp considerat, si nu intamplator, prototipul omului normal. Nonemotiv, capabil de o activitate sustinuta, reactionand prompt la realitatile inconjuratoare si, in general, echilibrat, nu va remarcati de obicei ca avand deosebite probleme psihologice. Aceasta explica si interesul mai redus al temperamentului dumneavoastra pentru investigatii de tipul acestui test. Psihologii sunt de obicei de acord ca principala dumneavoastra calitate este bunul simt, care va face sa va bucurati de viata si sa nu aveti dificultati in relatiile cu oamenii pe care stiti sa-i luati asa cum sunt, punand foarte rar la inima micile conflicte pe care, de altfel, aveti priceperea sa le transformati in jocuri. Apartinand unui tip care stie sa se exteriorizeze fara sa se aprinda si sa-si piarda controlul, sociabil si plin de respect fata de normele, va remarcati in sens pozitiv, dar si negativ prin abilitatea de a manevra oamenii si lucrurile in propriul interes. Caracterologii remarca tendinta tipului dumneavoastra de a pune la punct o “tehnica a reusitei” bazata pe experienta, sau retete de care stiti sa nu va indepartati, obtinand maximum de confort material si moral. Ar fi totusi o eroare sa transformam normalitatea intr-o vina si dorinta justificata a oricui de a trai mereu mai bine si fara conflicte in oportunism.. Nenumaratele exemple de sangvinici ca: Montesquieu, Giradoux, Anatole France, Montaigne, Helvetius, vin sa demonstreze inca o data ca nu exista temperamente negative sau pozitive si ca in nici un caz personalitatea constienta si responsabila a unui om nu poate fi explicata prin integrarea pasiva a unui “dat” innascut. Retinand aceste precizari, putem aminti in continuare dintre observatiile referitoare la temperamentul sangvinic, aptitudinea de a pastra din viata ceea ce este placut, amical, util si de a neglija pur si simplu lucrurile neplacute, dar evitabile. “Fugi de rele, cruta-ti mahnirile, nu duce stirile rele si nu le primi”, spune Gracian intr-o viziune tipic sangvinica. Traind activ, muncind eficient, fara graba, cu optimism si prudenta, deschis spre orice experienta utila si agreabila, rezistent si echilibrat, sangvinicul a fost considerat de unii psihologici un temperament ideal. Ca orice temperament si acesta are insa dezavantajele sale, cum ar fi adaptabilitatea rapida, buna pentru activitati creatoare poate sa nu mai fie valoroasa in relatiile cu oamenii si indeosebi in ordinea morala. Modul in care stabiliti relatiile cu oamenii este piatra de incercare a posibilitatii si vointei dumneavoastra de a dezvolta si perfectiona o personalitate multilaterala care sa se identifice comunitatii umane. "

Sambata, Octombrie 28, 2006, 12:09 AM 

Songs to play_ Queen
     media: 0.00 din 0 voturi

We will rock you
http://www.song2play.com/q/queen-3630/news_of_the_world-16519/we_will_rock_you-219309.html

Somebody to love
http://www.song2play.com/q/queen-3630/a_day_at_the_races-16520/somebody_to_love-219326.html

Jealousy
http://www.song2play.com/q/queen-3630/jazz-16518/jealousy-219296.html

Dragon attack
http://www.song2play.com/q/queen-3630/the_game-16517/dragon_attack-219284.html

We are the champions
http://www.song2play.com/q/queen-3630/news_of_the_world-16519/we_are_the_champions-219310.html

Love of my life
http://www.song2play.com/q/queen-3630/a_night_at_the_opera-16510/love_of_my_life-219192.html

Who wants to live for ever
http://www.song2play.com/q/queen-3630/the_platinum_collection-16497/who_wants_to_live_forever_digital_remaster-218970.html

Bohemian Rhapsody
http://www.song2play.com/q/queen-3630/a_night_at_the_opera-16510/bohemian_rhapsody-219194.html
Is this the real life?
Is this just fantasy?
Caught in a landslide,
No escape from reality
Open your eyes,
Look up to the skies and see,
I'm just a poor boy,
I need no sympathy Because
I'm easy come, easy go,
Little high, little low
Any way the wind blows doesn't really matter to me, to me
Mama, just killed a man,
Put a gun against his head
Pulled my trigger, now he's dead
Mama, life had just begun
But now I've gone and thrown it all away
Mama, ooh,
Didn't mean to make you cry
If I'm not back again this time tomorrow carry on, carry on as if nothing really matters
Too late, my time has come
Sends shivers down my spine, body's aching all the time
Goodbye, ev'rybody, I've got to go
Gotta leave you all behind and face the truth
Mama, ooh,
I don't want to die
I sometimes wish I'd never been born at all
I see a little silhouetto of a man Scaramouche, Scaramouche, will you do the Fandango
Thunderbolt and lightning, very, very fright'ning me (Galileo.) Galileo. (Galileo.) Galileo, Galileo figaro Magnifico.
I'm just a poor boy and nobody loves me
He's just a poor boy from a poor family
Spare him his life from this monstrosity
Easy come, easy go, will you let me go
Bismillah! No, we will not let you go (Let him go!)
Bismillah! We will not let you go (Let him go!)
Bismillah! We will not let you go (Let me go.)
Will not let you go (Let me go.)
Will not let you go. (Let me go.)
Ah No, no, no, no, no, no, no. (Oh mama mia, mama mia.)
Mama mia, let me go
Beelzebub has a devil put aside for me, for me, for me
So you think you can stone me and spit in my eye
So you think you can love me and leave me to die
Oh, baby, can't do this to me, baby
Just gotta get out, just gotta get right outta here
Nothing really matters,
Anyone can see
Nothing really matters
Nothing really matters to me
Any way the wind blows
http://www.song2play.com/q/queen-3630/the_platinum_collection-16497/bohemian_rhapsody_digital_remaster-218946.html


Vineri, Octombrie 27, 2006, 04:07 PM 

Cugetari(Pensees)
     media: 0.00 din 0 voturi

"Nu-ti numara prietenii cand ai
Onoruri, bogatii, indestulare!
Vezi cati raman in jurul tau cand n-ai
Nimic de dat si sufletul te doare

(Tes amis les meilleurs ne sont pas
Ceux qui te suivent dans ta route triomphale
Mais ceux qui restent, fideles, aupres de toi
Sans condition quand la vie te fait mal..)
............................................................................
Ii judecam pe altii pentru greseli ce noi
Le facem cu firescul dreptului dobandit.
Ce ne indeamna sa fim instransigenti si rai
Cand stim prea bine gustul dulcelui fruct oprit?
.............................................................................
O, gura lumii nu va conteni
Sa spuna cate toate despre tine:
De cate n-ai facut va tot vorbi,
Nesocotind ce-ai implinit tu bine.
..............................................................................
Ai facut rau si-astepti sa fii cu bine rasplatit?
Ti-as spune de obrazul palmuit.
Dar cine sa te-nvete dreapta judecata
Vreodata?!
..............................................................................
Sa nu invidiezi norocul altora
Nici partea lor de fericire-n viatza.
Mai mult decat ti-e dat nu vei avea.
Ura e hada, dragostea se-nvata..
..................................................................
Sa nu-i invidiati pe cei bogati!
Somnul nu le e somn iar de onoare
N-au stire, cu infernul sunt legati -
Li-i sufletul pandit de fiare..
.................................................................
Greseala uneori e sfetnic drept
Si pentru prost si pentru cel cu minte -
Daca pe primul nu-l face intelept
Pentru cel'lalt e riu de-nvataminte..
................................................................
Si moartea si prostia sunt de nevindecat,
Sa nu le infruntam nicicand cu teama!
Spre a ne duce viatza ce-n lume ni s-a dat,
Pe-acesti doi monstri aprigi sa nu ii luam in seama!
........................................................................................
Se vor gasi destui care sa zica
Ba ca in viatza n-ai facut nimic,
Ba ca de greul vietii ti-a fost frica -
Sunt mori de vant ce macina nisip..
..............................................................................
Dintr-o greseala poti ajunge chiar
In varful piramidei omenesti.
Fereste-te de gustul ei amar
Cand s-o afla ce nulitate esti..
......................................................................
Sa cresti un pui de om, ce framantare!
Sa-l vezi devenind om, ce mangaiere!
Dar sa ajunga neom in lumea mare -
Nu poate fi mai crancena durere!
.....................................................................
O, lumea asta, teatru de vana ratacire,
E plina de atatia nefericiti eroi
Care vorbesc intruna doar despre fericire
Fara a o cunoaste. Dar noi, iubire, noi?..
....................................................................
Ai aruncat o piatra si-ai vrea apoi s-o faci
Sa se opreasca-n aer? Zadarnica ti-e vrerea.
Ai aruncat o vorba taioasa celor dragi
Si crezi ca poti pe urma sa le alini durerea?
..........................................................................
Destinul are grija sa ne puna
Viata intr-un scenariu definit.
Cum sa-l jucam, el uita sa ne spuna
Si doar ceilalti vor sti de-am izbutit..

(Le destin nous programme a l'avance
La vie. Tout est preetabli.
Comment jouer le drame de l'existence
Il ne nous le dit pas. Donc, allos-y!) "

Joi, Octombrie 26, 2006, 05:22 PM 

Vise de weekend
     media: 0.00 din 0 voturi

...ce as face in weekend? mi-as dori sa merg la munte ....visez senzatia aceea de placere si de siguranta .... imi doresc o seara blanda la cabana..imi doresc intimitate... sa fiu departe de agitatia orasului, sa ma plimb prin padurea deasa, sa respir aer proaspat si rece, sa -mi beau cafeaua de dimineata pe terasa scaldata-n soare si sa privesc la linistea naturii.. sa merg agale pe alei lasand in urma timpul..sa uit de ceas si gandurile apasatoare..iar seara-as vrea ca sa ma cuibaresc in asternut pufos si cald...as vrea sa simt caldura focului din soba si sa ma scald in razele galbui de lemn

Miercuri, Octombrie 25, 2006, 05:10 PM 

Songs to play_ Wasis Diop
     media: 0.00 din 0 voturi

http://www.song2play.com/w/wasis_diop-12512/everything_is_never_quite_enough-31216/everything_is_never_quite_enough-401308.html

Everything is never quite enough _ Wasis Diop
(The Thomas Crown Affair Soundtrack)Moments take so very long: who has time to fear?
Trust to set no precedent; why should it be accompli?
Giving you a little less is taking what I need.
Everything is never quite enough.

Let machinery fake my face: who has time to chase?
Digital is where it is; love can always be replaced.
Welcome to my consciousness - welcome to our race.
Everything is never quite enough.

Can't see my face: what are you thinking?
Fill in the space, please - oh let me hear you¡­

Sterilize behind these gates, locked behind the green.
Even if I had you here - what we had was never clear
No more words to say to you; no more thoughts appear

Love was taking way too long: who had breath to waste?
Tired of disappointing you; bored with everything I do.
Every day there's less of you. Me, I've been erased.

Miercuri, Octombrie 25, 2006, 12:10 AM 

Songs to play_ Vangelis
     media: 0.00 din 0 voturi

http://song2play.com/v/vangelis-1685/chariots_of_fire-6521/chariots_of_fire-83797.html

http://song2play.com/v/vangelis-1685/chariots_of_fire-6521/titles-83791.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/reprise_19901999-6512/1492_conquest_of_paradise-83713.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/titans-83667.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/roxanes_veil-83673.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/gardens_of_delight-83672.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/roxanes_dance-83670.html

http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/reprise_19901999-6512/blade_runner_rachels_song-83722.html

http://song2play.com/v/vangelis-1685/direct-6518/the_will_of_the_wind-83771.html




Luni, Octombrie 23, 2006, 12:25 PM 

Michelangelo_ art
     media: 0.00 din 0 voturi

Michelangelo Buonarroti 1475-1564


Michelangelo’s Life
• Born March 6, 1475 in Caprese, Italy
• Mother died when he was six
• Grew up without affection
• Father wanted him to be a merchant
"When I told my father that I wish to be an artist, he flew into a rage, 'artists are laborers, no better than shoemakers."

Michelangelo’s Youth
• Apprenticed at age 12 to painter in Florence
• Lived with ruling Medici family in their palace
• Started working as a sculptor under Donatello
Sculpted Bacchus

Michelangelo wanted to learn about anatomy by studying corpses. The Catholic Church forbid it. He made an agreement with the Church that he could study bodies in return for a carved wooden crucifix. Studying bodies made him ill many times.

Pieta at Saint Peter's Basilica


Michelangelo did not want to paint. Pope Julius II insisted he paint the ceiling of the Sistine Chapel. It became Michelangelo’s greatest work. He painted scenes from the Old Testament

The Sistine Chapel





Jeremiah


Moses, the centerpiece of Pope Julius II’s tomb

Pope Julius II commissioned him to build a magnificent tomb. Michelangelo worked on it for years, but did not finish the 40 statues ordered.



Pope Paul VII Farnese asked him to paint a fresco of the Last Judgment which would be the largest painting in the world at that time. The Last Judgment

Michelangelo’s last years were spent chiseling a last pieta. He wrote his best poetry near the end of his life. When he died his body was put in a sarcophagus in Rome. His nephew sneaked his body out of Rome and buried it in Florence where he wanted to be buried.










Luni, Octombrie 23, 2006, 12:15 AM 

Ganduri_Ce sa aleg?
     media: 0.00 din 0 voturi

Ce sa aleg?

..Sa traiesc prezentul ignorand viitorul? Sa traiesc prezentul ignorand trecutul si viitorul?…Sa traiesc prezentul privind cu speranta spre viitor?…Fiecare alege ce il taie capul…Interesant e faptul ca, din ce in ce mai multi oameni(in special barbatzii) pun prêt doar pe prezent… ca si cand ziua de maine ar fi efemera si n-ar conta…Mare greseala, zic eu…Cum sa nu privesti spre viitor? Cum sa ucizi speranta? …Daca nu mai credem in binele si frumosul ce va fi sa fie, vom ajungem sa traim marunt si fara noblete…fara scop , fara tzel, fara capatai ..

Duminica, Octombrie 22, 2006, 01:10 AM 

CLASSICAL MUSIC_ my favorites
     media: 0.00 din 0 voturi

Wolf-Ferrari-Intermezzo - The Jewels of Madonna
The Last Mohican - Cora
Mozart - Concerto for Piano and Orchestra No.21 in C K467 'Elvira Madigan’
Vivaldi - Concerto in C Major
Chopin - Nocturne Op. 15, No. 2
Chopin - Nocturne Op. 9, No. 2
Wagner - Song Of The Evening Star From Tannhauser
Offenbach - Barcarolle From The Tales Of Hoffman
Puccini - E Lucevan Le Stelle From Tosca

Vineri, Octombrie 20, 2006, 02:31 PM 

Songs to play_ Let's Make A Night To Remember
     media: 0.00 din 0 voturi

Let's Make A Night To Remember_Bryan Adams
http://song2play.com/b/bryan_adams-14/the_best_of_me-86/lets_make_a_night_to_remember-1060.html

I love the way ya look tonight
With your hair hangin' down on your shoulders
N' I love the way ya dance your slow sweet tango
The way ya wanna do everything but talk
And how ya stare at me with those undress me eyes
Your breath on my body makes me warm inside
Let's make out - let's do something amazing
Let's do something that's all the way
Cuz I've never touched somebody like the way
I touch your body Now I never want to let your body go...
Let's make a night - to remember
From January - to December
Let's make love - to excite us
A memory - to ignite us
Let's make honey baby - soft and tender
Let's make sugar darlin' - sweet surrender
Let's make a night - to remember - all life long
I love the way ya move tonight Beads of sweat drippin' down your skin
Me lying here - n' you lyin' there
Our shadows on the wall and our hands everywhere
Let's make out - let's do something amazing
Let's do something that's all the way
Cuz I've never touched somebody like the way
I touch your body Now I never want to let your body go...
Let's make a night - to remember From January - to December
Let's make love - to excite us
A memory - to ignite us






Let's make honey baby - soft and tender
Let's make sugar darlin' - sweet surrender
Let's make a night - to remember - all life long
I think about ya all the time
Can't you see you drive me outta my mind
Well I'm never holdin' back again Ya
I never want this night to end
Cuz I've never touched somebody like the way
I touch your body
Now I never want to let your body go...

Joi, Octombrie 19, 2006, 01:59 PM 

Winchester Mystery House
     media: 0.00 din 0 voturi

http://www.winchestermysteryhouse.com/
Winchester Mystery House din San Jose/ California este un conac victorian, construit(într-o perioada de 30 de ani) de mostenitoarea inventatorului carabinei Winchester. Dupa moartea Dlui.Winchester, Dna. Sarah Winchester a cedat psihic. Astfel, a devenit obsedata de gadul ca fantomele celor ucisi de carabina inventata de sot ii vor bantui casa daca muncitorii constructori se vor opri din lucru si vor finaliza constructia conacului. Este o poveste stranie dar in acelasi timp interesanta. Vizitand casa vom afla scari ce nu duc nicaieri, un camin ce traverseaza patru etaje si se opreste la o distanta mica de tavan, usi care se deschid catre pereti goi, acoperisuri atipice s.a.m.d……Conacul este inconjurat de o superba gradina care prin prospetimea ei, risipeste atmosfera incarcata din incaperi.





Winchester Mystery House este un loc plin de mister dar cu un farmec aparte. Merita vizitat.


Miercuri, Octombrie 18, 2006, 03:54 PM 

Suparici
     media: 0.00 din 0 voturi

Am schimbat prefixul!! Sunt suparici:))

Marti, Octombrie 17, 2006, 04:49 PM 

Songs to play_ If You're Not The One
     media: 0.00 din 0 voturi

If you are not the one_Daniel Bedingfield
http://www.youtube.com/watch?v=m5CWuOCdxwQ&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=vEYYNo70jUo&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=9VVLRZox5Ys

http://www.youtube.com/watch?v=anahkAJBXUM&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=OHGwitNHBjk&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=NurA9BeyBl0

http://song2play.com/d/daniel_bedingfield-134/gotta_get_thru_this-835/if_youre_not_the_one-11317.html

If you?re not the one then why does my soul feel glad today?
If you?re not the one then why does my hand fit yours this way?
If you are not mine then why does your heart return my call
If you are not mine would I have the strength to stand at all

I never know what the future brings
But I know you are here with me now
We?ll make it through
And I hope you are the one I share my life with

I don't want to run away but I can't take it, I don't understand
If I'm not made for you then why does my heart tell me that I am?
Is there any way that I can stay in your arms?

If I don't need you then why am I crying on my bed?
If I don't need you then why does your name resound in my head?
If you?re not for me then why does this distance maim my life?
If you?re not for me then why do I dream of you as my wife?

I don't know why you?re so far away
But I know that this much is true We?ll make it through
And I hope you are the one I share my life with
And I wish that you could be the one I die with
And I pray in you?re the one I build my home with
I hope I love you all my life

I don't want to run away but
I can't take it, I don't understand
If I'm not made for you then why does my heart tell me that I am
Is there any way that I can stay in your arms?

?Cause I miss you, body and soul so strong that it takes my breath away
And I breathe you into my heart and pray for the strength to stand today ?
Cause I love you, whether it's wrong or right
And though I can't be with you tonight
And know my heart is by your side

I don't want to run away but I can't take it, I don't understand
If I'm not made for you then why does my heart tell me that I am
Is there any way that I can stay in your arms?

Luni, Octombrie 16, 2006, 11:38 PM 

Songs to play_ Hero
     media: 0.00 din 0 voturi

http://song2play.com/m/mariah_carey-2782/greatest_hits-11829/hero-154688.html

There's a hero
If you look inside your heart
You don't have to be afraid
Of what you are
There's an answer
If you reach into your soul
And the sorrow that you know
Will melt away

And then a hero comes along
With the strength to carry on
And you cast your fears aside
And you know you can survive
So when you feel like hope is gone
Look inside you and be strong
And you'll finally see the truth
That a hero lies in you

It's a long road
When you face the world alone
No one reaches out a hand
For you to hold
You can find love
If you search within yourself
And the emptiness you felt
Will disappear

And then a hero comes along
With the strength to carry on
And you cast your fears aside
And you know you can survive
So when you feel like hope is gone
Look inside you and be strong
And you'll finally see the truth
That a hero lies in you

Lord knows
Dreams are hard to follow
But don't let anyone
Tear them away
Hold on
There will be tomorrow
In time
You'll find the way

And then a hero comes along
With the strength to carry on
And you cast your fears aside
And you know you can survive
So when you feel like hope is gone
Look inside you and be strong
And you'll finally see the truth
That a hero lies in you

Sambata, Octombrie 14, 2006, 07:58 PM 

Songs to play_ Because of You
     media: 0.00 din 0 voturi

http://song2play.com/k/kelly_clarkson-4093/breakaway-18888/because_of_you-250031.html



I will not make the same mistakes that you did
I will not let myself cause my heart so much misery
I will not break the way you did
You fell so hard
I learned the hard way, to never let it get that far
Because of you
I never stray too far from the sidewalk
Because of you
I learned to play on the safe side
So I don't get hurt
Because of you
I find it hard to trust
Not only me, but everyone around me
Because of you
I am afraid
I lose my way
And it's not too long before you point it out
I cannot cry
Because I know that's weakness in your eyes
I'm forced to fake a smile, a laugh
Every day of my life
My heart can't possibly break
When it wasn't even whole to start with
Because of you
I never stray too far from the sidewalk
Because of you
I learned to play on the safe side
So I don't get hurt
Because of you
I find it hard to trust
Not only me, but everyone around me
Because of you
I am afraid
I watched you die
I heard you cry
Every night in your sleep
I was so young
You should have known better than to lean on me
You never thought of anyone else
You just saw your pain
And now I cry
In the middle of the night
Over the same damn thing
Because of you
I never stray too far from the sidewalk
Because of you
I learned to play on the safe side so
I don't get hurt
Because of you
I tried my hardest just to forget everything
Because of you
I don't know how to let anyone else in
Because of you
I'm ashamed of my life because it's empty
Because of you
I am afraid
Because of you

Sambata, Octombrie 14, 2006, 02:29 PM 

Songs to play_ Alucinado
     media: 0.00 din 0 voturi

http://song2play.com/t/tiziano_ferro-2013/rojo_relativo_bonus_tracks-8095/alucinado_imbranato-105621.html

Alucinado
(Tiziano Ferro)
Ha empezado todo, era tu capricho,
yo no me fijaba, era sólo sexo.
Mas qué es el sexo, una actitud, como el arte en general,
así lo he comprendido... estoy aquí.
Escúchame si trato de insistir,
aguanta soportándome,
mas te amo... te amo... te amo,
soy pesado, es antiguo, mas te amo.

Perdona si te amo,
y si nos encontramos,
hace un mes o poco más,
perdona si no te hablo bajo,
si no lo grito muero,
te he dicho ya... que te amo?.
Perdona si me río, por mi desasosiego
te miro fijo y tiemblo, sólo con tenerte al lado,
y sentirme entre tus brazos,
si estoy aquí, si te hablo emocionado,
si estoy alucinado, si estoy alucinado.

Chao... ¿cómo estás?
¡pregunta estúpida!
A mí el amarte me vuelve previsible,
hablo poco, es extraño, voy muy lento,
es el viento, es el tiempo, es el ¡fuego!

Perdona si te amo,
y si nos encontramos,
hace un mes o poco más,
perdona si no te hablo bajo,
si no lo grito muero,
te he dicho ya... que te amo?.
Perdona si me río, por mi desasosiego
te miro fijo y tiemblo, sólo con tenerte al lado,
y sentirme entre tus brazos,
si estoy aquí, si te hablo emocionado,
si estoy alucinado, si estoy alucinado.

Sí, amor, yo te amo.

Vineri, Octombrie 13, 2006, 03:44 PM 

Vampirii..de suflete
     media: 0.00 din 0 voturi

...vampirii sufletelor...cine sunt ei? sunt cei ce se hranesc cu sufletele frumoase ale oamenilor buni...sunt cei ce vor ca sa primeasca dragostea, sa se infrupte cu nesatz din ea, sa-si umple pentru scurta vreme interiorul gol si fad...sunt cei care stiu doar sa ceara...sunt cei care nu vor sa ofere mai nimic celor ce daruiesc...sunt cei ce vin, ce iau si pleaca, lasand in urma lor inimi zdrobite si secatuite ...sunt cei ce se iubesc doar pe ei insisi precum si starea lor de bine si confort...sunt zisii invingatori ai zilelor prezente, puternici, duri si egoisti ...

Luni, Octombrie 9, 2006, 04:45 PM 

Ce imi place
     media: 0.00 din 0 voturi

...daca ma gandesc bine, nu am scris niciodata ce-mi place....voi scrie acum si voi lua totul precum un joc...
.............................
Imi place
Muzica… clasica, jazz, blues, country, buddha bar..
Vinul rosu…cea mai minunata licoare
Teatrul…e lumea mea de vis
Sa fac dragoste…oare cui nu-i place?
Amurgul
Palatul Peles
Sampania
Leneveala in pat ...duminicile blande de toamna
Iesirile in oras cu prietenii
Praga
Viena
Jobul…imi place sa merg la serviciu…ciudat, nu?
Imi place sa ma balacesc in cada si sa cant
Sa-mi beau cafeaua citind ziarele pe net
Ceaiul de la ora 17
Zilele insorite
Culoarul Timis-Cerna
Crema de zahar ars
Ciocolata After Eight
Sa citesc bloguri..indeletnicire noua
Sa ma joc in ploaie
Sa merg desculta-n iarba
..........................
Imi plac
Plimbarile in parc
Anotimpurile
Calatoriile cu trenul
Plimbarile cu masina in amurg
Locurile animate
Cabanele de munte
Candelabrele de crystal
Fetele de masa albe
Paharele cu picior
Margaretele si florile de camp
Sfesnicele
Rosul si orange
Animalele
Muntii… locul meu de reculegere
Catedralele
Brasovul si Sibiul
Cartile lui Brucan
Plimbarile prin ploaie
Arghezi, Minulescu si Eliade
Icoanele
Cinele romantice
Terasele vesele
Restaurantele cochete
Copiii intre 2 si 10 ani:)
Pantofii cu toc
Parfumurile
Provocarile
Rochiile de matase
Tartele cu fructe
Caltitele cu dulceata de visine
Papanasii
Intalnirile in familie de sarbatori
Sarmalele facute de mama
Cadourile frumos impachetate cu funde lucioase
Romanele de dragoste
Talkshowurile
Campaniile electorale de la tv:)
Plimbarile cu vaporul pe Dunare
Masinile mari..evident nu ma refer la autobuze:))
Piesele lui Caragiale
Filmele bune
Covoarele pufoase
Vitraliile
Luminile orasului

Duminica, Octombrie 8, 2006, 02:31 PM 

Making sex
     media: 0.00 din 0 voturi

..sa faci doar sex uneori este tulburator de placut…sex si doar sex fara alte implicatii…dar nu ma refer la sexul pe care unii-l practica precum un sport, ci la sexul ca descarcare fizica impletita cu o usoara descarcare emotionala…te ajuta sa te eliberezi de tensiuni, de temeri si de tot ceea ce inseamna frustrare…poti trai cu adevarat clipe de extaz …este ca o betie trecatoare…incep sa inteleg din ce in ce mai bine barbatii ….spre deosebire de noi, femeile, in ei exista puterea de a se bucura doar de prezent..exista puterea de a primi ce li se ofera si de a-si continua drumul……uneori este bine sa fie asa.. e bine sa poti uita trecutul, e bine sa poti ignora viitorul, e bine sa te bucuri doar de clipa.....................dar nu poate fi un stil de viata pentru ca in timp te distruge…cand ai plecat pe usa farmecul se risipeste, simturile se diminuaeaza si totul ramane doar o scurta amintire……………cand faci dragoste totul se redimensioaneaza…faci dragoste cu ‘trup si suflet’....faci dragoste carnal dar si cu tot ceea ce-nseamna spirit...te daruiesti total …………..putini oameni s-au bucurat de privilegiul de a intalni dragostea…putini barbati stiu ce insemana 'sa iubesti' si nu 'sa domini'… putini oameni stiu sa daruiasca………………….imi place sexul dar inima mea va iubi intotdeauna dragostea

Luni, Octombrie 2, 2006, 04:17 PM 

PLAY LIST 7_ music on line
     media: 0.00 din 0 voturi

Sade
Somebody Already Broke My Heart - Sade

Bon Jovi
Bed of roses _Bon Jovi
http://www.youtube.com/watch?v=FVvTu1yKLWU&mode=related&search=
Blaze Of Glory_Bon Jovi
http://www.youtube.com/watch?v=bjbbp8Nu5l8
GUNS N' ROSES, POISON, AEROSMITH AND BON JOVI TOGETHER
http://www.youtube.com/watch?v=T1lKtgokAaw
Always_Bon Jovi
http://www.youtube.com/watch?v=5iRX5hGinOU

Paul Young
Zucchero & Paul Young - Senza Una Donna
http://www.youtube.com/watch?v=TosUAGuLyMo


Nickelback
Nickelback - How you remind me
http://www.youtube.com/watch?v=X_Cfvj4Avfo&mode=related&search

Texas
texas - say what you want

Tori Amos
tori amos sleep with butterflies
Tori Amos - Crucify
Tori Amos China
Tori Amos - 1000 Oceans
Tori Amos - Cornflake Girl [US version]



Luni, Octombrie 2, 2006, 01:40 PM 

PLAY LIST - CLASSICAL MUSIC
     media: 0.00 din 0 voturi

La leçon de piano avec Pascal Obispo - Chopin
http://www.youtube.com/watch?v=AbltbsGlPw0&mode=related&search=

Beethoven piano concerto no 1
http://www.youtube.com/watch?v=XgURuzc3GmQ

Beethoven piano concerto no 4 Rubinstein
http://www.youtube.com/watch?v=Otn1uEOT91g&mode=related&search=

Beethoven - concerto n°3 - 1st mvt (Zimerman)
http://www.youtube.com/watch?v=SfstcHZINYE&mode=related&search=

J.S. Bach - D-minor concerto BWV1052
http://www.youtube.com/watch?v=fhlTXhT4B7M&mode=related&search=

Chopin - piano concerto No.2
http://www.youtube.com/watch?v=E2zAHVi0kyg&mode=related&search=

Chopin - Polonaise N.6 Op.53 (Rubinstein)
http://www.youtube.com/watch?v=twW1WXltX90&mode=related&search=

Chopin, Vladimir Valdivia plays Chopin Nocturne Op.9 Nr.2
http://www.youtube.com/watch?v=bu3P8BwAPj8&mode=related&search=

Vladimir Valdivia plays Schubert Impromptu Op.90 Nr.4
http://www.youtube.com/watch?v=W6lGyqBGn7A&mode=related&search=

Rachmaninoff Piano Concerto No. 2 in C Minor - mvt. 3
http://www.youtube.com/watch?v=wo9V-P3F0NU&mode=related&search=

Tchaikovsky Piano Concerto No 1 part 1 - Dimitris Sgouros
http://www.youtube.com/watch?v=6ZF3ZduXmhY

Ruggiero Ricci plays Tchaikovsky
http://www.youtube.com/watch?v=zFyPsF0_NEs

Duminica, Octombrie 1, 2006, 11:31 PM 

Caractere puternice
     media: 0.00 din 0 voturi

..admir dintotdeauna oamenii puternici, oamenii care stiu sa-si pastreze echilibrul, oamenii care stiu sa creada in farmecul vietii , oamenii care au puterea sa lupte indiferent de necazuri si slabiciuni, oamenii care au forta de a merge inainte, oamenii care stiu sa-si pastreaze optimismul, oamenii care se ridica dupa fiecare ingenunchere si pornesc din nou la drum, oamenii care nu cunosc expresia 'nu pot' , oamenii care au incredere in propriile fortze si in viitorul lor....

Duminica, Octombrie 1, 2006, 11:12 PM 

PLAY LIST 6 _ music on line
     media: 0.00 din 0 voturi

Eros Ramazzotti
La Nostra Vita
http://www.youtube.com/watch?v=XCjUUYecd7E&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=2
Un angelo non é_Eros Ramazzotti
http://www.youtube.com/watch?v=flDPWxohMYc&feature=PlayList&p=1D8EDEB7B5363A61&index=4
Cose de la vita _Eros Ramazzotti/Tina Turner
http://www.youtube.com/watch?v=3pV5CY94eqA&feature=PlayList&p=DAF0C23E5BF17780&index=2
Tina Turner & Eros Ramazzotti
http://www.youtube.com/watch?v=-ELpeN7b460&feature=PlayList&p=5AABAA677F038E53&index=4
Un'Emozione per sempre _Eros( 2004 live http://www.youtube.com/watchv=Ivgv0jAa7kA&feature=PlayList&p=32345CD7FF872A3D&index=6
Adesso tu_Eros Ramazzotti (Roma 2004live)
http://www.youtube.com/watch?v=ootm4MHZfp8&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=0
Piu Bella Cosahttp://www.youtube.com/watch?v=Aqmz1gdggYs&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=12
Se Bastasse Una Canzone
http://www.youtube.com/watch?v=8UV3HZQEcDk&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=4
Bambino nel Tempo
http://www.youtube.com/watch?v=ZMgH-8iDjcc&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=16
Fuego En El Fuego
http://www.youtube.com/watch?v=_wfYE_0RcOw&feature=PlayList&p=677B8C86C0E4DFAD&index=6
Otra Como Tu
http://www.youtube.com/watch?v=C9KcmAZBxYY&feature=PlayList&p=E8C3418D35956686&index=15
I belong to you_ Anastacia & Eros Ramazzoti
http://www.youtube.com/watch?v=tF5kF5bnmuw&feature=PlayList&p=DAF0C23E5BF17780&index=4
Piu che puoi
http://www.youtube.com/watch?v=gqUwBhLJZDw&feature=PlayList&p=0B66B38F7EE04AC1&index=2
That's All I Need To Know _Eros Ramazzotti feat. Joe Cocker [Live]
http://www.youtube.com/watch?v=stPnkuQMzAQ&feature=PlayList&p=2D777112AE6BCAF6&index=5
Ti Vorrei_Eros Ramazzoti
http://www.youtube.com/watch?v=_BK9LMfCpks&feature=PlayList&p=2D777112AE6BCAF6&index=1

Alejandro Sanz
No es lo mismo - Alejandro Sanz
http://www.youtube.com/watch?v=n5Z3LPzW20Q&mode=related&search=
Corazon partio
http://www.youtube.com/watch?v=tJoYBrzcyEshttp://www.youtube.com/watch?v=RnpFoutuQes
Quisiera Ser - Alejandro Sanz
http://www.youtube.com/watch?v=NSoEVcpCBE8&mode=related&search=
Alejandro Sanz and Destiny's Child Quisiera Ser
http://www.youtube.com/watch?v=HVG9OPW5q4M
Una noche - Alejandro Sanz & The Corrs
http://www.youtube.com/watch?v=pZexyBQXgZw&mode=related&search=
ALEJANDRO SANZ - The hardest day /Me ire/
http://www.youtube.com/watch?v=yIrOdrSMzZc&mode=related&search=
ALEJANDRO SANZ Y SHAKIRA - Te lo agradesco pero no
http://www.youtube.com/watch?v=UKsjIOudCV8&mode=related&search=
ALEJANDRO SANZ Y SHAKIRA - La tortura
http://www.youtube.com/watch?v=367ZBnShEL4&mode=related&search=

Ronan Keating
The Way You Make Me Feel!_Ronan Keating
http://www.youtube.com/watch?v=qtuUPFzQtjo&feature=PlayList&p=0F0C20D98E263C89&index=54
When you say nothing at all_Ronan Keating
http://www.youtube.com/watch?v=yPHEHDWs72o&feature=PlayList&p=D6BB797437921EA8&index=1
Weve got tonight_Ronan & Lulu
http://www.youtube.com/watch?v=6USAA8-wZW4&feature=PlayList&p=D6BB797437921EA8&index=0
Lost forWords_Ronan
http://www.youtube.com/watch?v=rmCPvRUYHkU&feature=PlayList&p=D6BB797437921EA8&index=5

Richard Marx
Silent Scream _Richard Marx
http://www.youtube.com/watch?v=Dp5g5s3YP_U&feature=PlayList&p=2D9C0A8F17BBA419&index=13
Ready To Fly_Richard Marx(Brian Boitano Skating Spect.)
http://www.youtube.com/watch?v=9QyG42ElzGg&feature=PlayList&p=37A29DEEFB5062A6&index=19
Take This Heart _Richard Marx
http://www.youtube.com/watch?v=WUaGEuBfYoc&feature=PlayList&p=B3388E0607D27241&index=2
Anastasia : "At the Beginning" _ Richard Marx & Donna Lewis
http://www.youtube.com/watch?v=B0eyeEEdk_w&feature=PlayList&p=334BFDC1CCBB3B25&index=10
Hold On To The Nights_Richard Marx
http://www.youtube.com/watch?v=H8M6Oypjqtw&feature=PlayList&p=334BFDC1CCBB3B25&index=8

Duminica, Octombrie 1, 2006, 10:40 PM 

PLAY LIST - LATINO DANCE
     media: 5.00 din 3 voturi

Alex Si Mandinga - Cand Sunt Cu Tine
http://www.e-muzica.net/muzica/Alex-Si-Mandinga-Cand-Sunt-Cu-Tine-3817.html
Los Ilegales - La morena
http://www.youtube.com/watch?v=rbRbWrL_m1M&mode=related&search=
PROYECTO UNO - LATINOS
http://www.youtube.com/watch?v=hfqIfPqIfT0&mode=related&search=
Garibaldi - Ritmo Latino
http://www.youtube.com/watch?v=MOIXXYeoOnk
GARIBALDI QUE TE LA PONGO
http://www.youtube.com/watch?v=aLLm1SPVRx0&mode=related&search=
Garibaldi - Me late
http://www.youtube.com/watch?v=sTu2XUYm-qg&mode=related&search=
Elena - Vocea Ta [ Album Full ]
http://manele4all.org/Romaneasca.html

Duminica, Octombrie 1, 2006, 10:10 PM 

PLAY LIST - JAZZ ROMANTIC collection
     media: 5.00 din 1 vot


Miles Davis - Jazz Moods
Miles Davis - Round About Midnight
Paul Desmond - Then I'll Be Tired Of You
Sarah Vaughan - Someone To Watch Over Me
Paul Desmond - Body And Soul
George Benson - Unchained Melody
Natalie Cole - Ask A Woman Who Knows
Norah Jones
Smooth Jazz

Duminica, Octombrie 1, 2006, 10:09 PM 

PLAY LIST - SOFT COUNTRY
     media: 0.00 din 0 voturi

Bruce Hornsby
Bruce Hornsby - The Way It Is
2Pac Ft Bruce Hornsby-The Way It Is (Ss Mixx)

Keith Urban
Your Everything
keith urban you'll think of me europe video
Keith Urban - Once in a Lifetime
Keith Urban - Who Wouldn't Wanna Be Me
You're My Better Half
Raining on Sunday - Keith Urban

Kenny Chesney

Kenny Chesney- I Go Back
http://www.youtube.com/watch?v=iDqYT4h94Fw
Kenny Chesney- Who You'd Be Today
http://www.youtube.com/watch?v=I_C_QuP4mYc
JAG (You Had Me From Hello) Kenny Chesney
http://www.youtube.com/watch?v=brCJiJ43ikQ

Sara Evans
I could not ask for more - Sara Evans or Edwin McCain
http://www.youtube.com/watch?v=PlsDAz4QMXc
http://www.youtube.com/watch?v=a_i5ixLE-wMhttp://www.youtube.com/watch?v=cg6Xwt-Sjas&mode=related&search=

Martina McBride
Valentine_Martina Mc Bright & Jim Brickman
http://www.youtube.com/watch?v=UiwIYppfoXw

Mark Willis
Wish You Were Here_Mark Wills
http://www.youtube.com/watch?v=E7L-t6_Nmdo

Brad Pasley
I wish you’d stay-Brad Pasley
http://www.song2play.com/b/brad_paisley-2590/part_ii-10623/i_wish_youd_stay-138987.html

Leann Rimes

Please Remember_Leann Rimes
http://www.youtube.com/watch?v=nNTyrxYg1Nw&mode=related&search=
Life goes on
http://www.youtube.com/watch?v=Me7Ci4FHijM&mode=related&search=
How Do I Live?
http://www.youtube.com/watch?v=g_YrdFHvUws&mode=related&search=
And It Feels Like
http://www.youtube.com/watch?v=_lzdUbpI5yM&mode=related&search=
I Need You
http://www.youtube.com/watch?v=6mS14QUUjCk&mode=related&search=

Shania Twain
When_you_kiss_me_Shania Twain
http://www.song2play.com/s/shania_twain-3222/up_green_version-14328/when_you_kiss_me-189947.html

...................................................
RANDY TRAVIS *ANGELS*
Lucky One
Alison Krauss & Union Station
Man Of Constant Sorrow
Alison Krauss-Restless

Back When ~ Tim McGraw
Taylor Swift Tim McGraw
Josh Gracin - I Just Wanna Live!
Kenny Chesney- "Old Blue Chair"
Dixie Chicks - Not Ready To Make Nice
Big n Rich Holy water
Martina McBride "Anyway"

Duminica, Octombrie 1, 2006, 04:11 PM 

PLAY LIST - VANGELIS & YANNI
     media: 0.00 din 0 voturi

Vangelis:
Chariots_of_fire_Vangelis
http://song2play.com/v/vangelis-1685/chariots_of_fire-6521/chariots_of_fire-83797.html http://song2play.com/v/vangelis-1685/chariots_of_fire-6521/titles-83791.html
Conquest_of_paradise_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/reprise_19901999-6512/1492_conquest_of_paradise-83713.html Titans_Alexander_original_motion_picture_soundtrack_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/titans-83667.html
Roxanes Veil_Alexander_original_motion_picture_soundtrack_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/roxanes_veil-83673.html Gardens of delight_Alexander_original_motion_picture_soundtrack_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/gardens_of_delight-83672.html
Roxanes Dance_Alexander_original_motion_picture_soundtrack_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/alexander_original_motion_picture_soundtrack-6509/roxanes_dance-83670.html
Blade_runner_rachels_song_Vangelis
http://www.song2play.com/v/vangelis-1685/reprise_19901999-6512/blade_runner_rachels_song-83722.html
The_will_of_the_wind_Vangelis
http://song2play.com/v/vangelis-1685/direct-6518/the_will_of_the_wind-83771.html
..................................................................
Jon Anderson: Owner of A Lonely Heart solo acoustic
http://www.youtube.com/watch?v=JdQt43KORr0&mode=related&search=
kitaro & jon anderson / island of life
http://www.youtube.com/watch?v=nx0Q0Of_CXo
.......................................................................
Yanni
Yanni - Deliverance
Yanni - Concert Event - 02 Standing in motion
Yanni - Aria (Live at the Forbidden City)
yanni in live taj mahal Renegade
yanni live at the taj mahal india - love is all
Yanni Live! The concert Event - Nostalgia
Yanni live event! 2006 / 04 Enchantment
Yanni - Prelude & Nostalgia




Duminica, Octombrie 1, 2006, 12:30 PM 

PLAY LIST 5_music on line
     media: 0.00 din 0 voturi

Westlife
I Don't Wanna Fight
http://www.youtube.com/watch?v=-Ub89zMZ8ag
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/i_dont_wanna_fight-193355.html
Fool Again
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/fool_again-193359.html
Can't Lose What You Never Had
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/cant_lose_what_you_never_had-193354.html
We Are One
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/we_are_one-193363.html
No No
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/i_need_you-193364.html
If I Let You Go
http://www.song2play.com/w/westlife-3282/westlife-14610/if_i_let_you_go-193358.html
http://www.youtube.com/watch?v=-GQesvAn_Us&mode=related&search=
http://www.youtube.com/watch?v=fhwE5HNPbrU&mode=related&search=
Try Again
http://www.youtube.com/watch?v=1U7QTLhepA0&mode=related&search=

George Michael And Mutya Buena - This Is Not Real Love
http://www.youtube.com/watch?v=Nk2BY1MBHMI
Fast Love_George Michael
http://www.youtube.com/watch?v=G-J8CoCl6fU

Amanda Lear - Blue Tango (Me Chi Ma Amanda)
http://www.youtube.com/watch?v=FCNBTr2-BqM

Vaya Con Dios
Vaya con dios - Don't deny
http://www.youtube.com/watch?v=khoEDhVPkBc&mode=related&search=
Vaya con dios - What's a woman
http://www.youtube.com/watch?v=zNRvI_PXWHg&mode=related&search=
Vaya con dios - Pauvre Diable
http://www.youtube.com/watch?v=xwRXuwFsiW0&mode=related&search=
Vaya con dios - Just a friend of mine
http://www.youtube.com/watch?v=NBPYWYZanpw&mode=related&search=
Vaya Con Dios - Heading For A Fall / 1992
http://www.youtube.com/watch?v=8Fe1hEosO00
Vaya con dios - No one can make you stay live
http://www.youtube.com/watch?v=q1ifqtm08P4
Vaya con dios - Nah neh nah
http://www.youtube.com/watch?v=7LUm-E4GPU8&mode=related&search=

Rod Stewart
Have I Told You Lately That I Love You - Rod Stewar
thttp://www.youtube.com/watch?v=0UkIM1WqCi0&mode=related&search=
Reason to belive - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=gJkNrnGp7Ik
Have you ever seen the rain? - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=c8fobsmIEZU&mode=related&search=
It's a heartache Live 2006 - Rod Stewart - Elfy and Brice
http://www.youtube.com/watch?v=yQfEp6-_QUo&mode=related&search=
Sailing - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=iJeUqrnP1HA&mode=related&search=
People get ready - Rod Stewar
thttp://www.youtube.com/watch?v=kNvNpwJVFWM&mode=related&search=
Forever young - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=4rPh1hWGk00&mode=related&search=
I´ll stand by you Live 2006 - Rod Stewart & Cynthia
http://www.youtube.com/watch?v=KCWBCmDRA0g&mode=related&search=
Nothing compares to you - Rod Steward
http://www.youtube.com/watch?v=yQfEp6-_QUo&mode=related&search=
All For Love - Bryan Adams, Rod Stewart & Sting
http://www.youtube.com/watch?v=3iaajSoiR-s
Passion - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=BOS53eIpT0Y
Rhythm of my heart - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=Y2XPOVIH22Q
Time After Time 2003 - Rod Stewart
http://www.youtube.com/watch?v=U6d30JAWalI&mode=related&search=




Duminica, Octombrie 1, 2006, 10:23 AM 

PLAY LIST 4_music on line
     media: 0.00 din 0 voturi

Beyonce hip hop star
http://www.youtube.com/watch?v=8LA8UR96Yd4&mode=related&search=
Beyonce - Knowles
http://www.youtube.com/watch?v=DfQkHhX6d8Q&mode=related&search=
Beyonce
http://www.youtube.com/watch?v=hrn2-MRvUEI&mode=related&search=
Destiny's Child - Crazy in love
http://www.youtube.com/watch?v=KPvQZrJubug&mode=related&search=
Beyonce & Jay-Z

http://www.youtube.com/watch?v=_8P1johNFyU
Beyonce - Irreplaceable
http://www.youtube.com/watch?v=cNVqwxHNZt0&mode=related&search=

Sugababes - Stronger
http://www.youtube.com/watch?v=hdtOK08gQkY&mode=related&search=
http://www.youtube.com/watch?v=hMXyzXAn-iw&mode=related&search=
Sugababes - Push The Button
http://www.youtube.com/watch?v=A_cB5UNGqVs&mode=related&search=
Sugababes - Breathe Easy
http://www.youtube.com/watch?v=DP792TtQdTM&mode=related&search=

Pussy Cat Dolls
http://www.youtube.com/watch?v=jY7FjB0Ze30
Pussy Cat Dolls - Beep on Yahoo
http://www.youtube.com/watch?v=nLFTPrTEfq4http://www.youtube.com/watch?v=2-N3biORTQw&mode=related&search=
Pussy cat dolls - Lost dancing
http://www.youtube.com/watch?v=JaNBGicYv9M

Atomic Kitten - Walking on the Water
http://www.youtube.com/watch?v=NMtwfAtBZZA
Atomic Kitten - You Are
http://www.youtube.com/watch?v=mdBajOOTwak
Atomic Kitten - Love doesn't have to hurt
http://www.youtube.com/watch?v=A-v9EQgUmAc
Atomic Kitten - It's ok
http://www.youtube.com/watch?v=OrNUPaTwLJ4&mode=related&search=
Atomic Kitten - Eternal Flame
http://www.youtube.com/watch?v=d5QvfVkTlS8
Atomic Kitten - Last Goodbye
http://www.youtube.com/watch?v=WZMr3itGKDk&mode=related&search=
Whole again
http://www.youtube.com/watch?v=uvEgCUwL9Qo&mode=related&search=
Atomic Kitten - If You Come To Me
http://www.youtube.com/watch?v=tNtzHJGnDgM&mode=related&search=

Lindsay Lohan - Rumors
http://www.youtube.com/watch?v=Tf5NMdFvm8A
A Beautiful Life By Lindsay Lohan
http://www.youtube.com/watch?v=rOgH5trBAOI&mode=related&search=
lindsay lohan
http://www.youtube.com/watch?v=axRWmoLetc0&mode=related&search=
Lindsay Lohan - Drama Queen
http://www.youtube.com/watch?v=p4ARpZqh9e8&mode=related&search=
Lindsay Lohan's- Opening Dance
http://www.youtube.com/watch?v=pcoh5xNWVpo&mode=related&search=

Kelly Clarckson - Because of You
http://www.youtube.com/watch?v=UZD5pEua6Jshttp://www.youtube.com/watch?v=R2ubfiQ9ckc
Kelly Clarckson - Breakaway
http://www.youtube.com/watch?v=qem4IZroYME

Vanessa Williams - Save The Best For Last
http://www.youtube.com/watch?v=KQeMeZoV1PQ&mode=related&search=
Chayanne & Vanessa Williams - You Are My Home
http://www.youtube.com/watch?v=Q0sFSegzNAg&mode=related&search=
Colour of the wind - Vanessa williams
http://www.youtube.com/watch?v=xbuzskVs6rc
Vanessa Williams - Sweetest Days
http://www.youtube.com/watch?v=S0PTfZ1WzMY&mode=related&search
Vanessa Williams - Love Is
http://www.youtube.com/watch?v=geStzi9kj_U&mode=related&search=
http://www.youtube.com/watch?v=0WV1kYwSIDc&mode=related&search=

Spice girls - Holler
http://www.youtube.com/watch?v=2bGqoY7H2Vc
Spice Girls - 2 become 1
http://www.youtube.com/watch?v=XCSqDt0WXcw&mode=related&search=

Melanie C- If that were me
http://www.youtube.com/watch?v=8tC-Dpun_s0&mode=related&search=

Natasha Thomas - It's over now
http://www.youtube.com/watch?v=_nnQBMMemik
Natasha Thomas - Skin Deep -
http://www.youtube.com/watch?v=exkyhq90L60&mode=related&search=
Natasha Thomas - Save your kisses for me
http://www.youtube.com/watch?v=N0yfKf8bz1w&mode=related&search=

Anastacia - Same old story
http://www.bestmusic.ro/module.php?module=artisti_detaliu&artistid=869#

Whitney Huston
When you believe_The Prince of Egypt
http://www.youtube.com/watch?v=ZYi-w5GBU-U&mode=related&search=
you believe_Mariah & Whitney
http://www.youtube.com/watch?v=ETjDspZyNuc&mode=related&search=

Duminica, Octombrie 1, 2006, 10:00 AM 

PLAY LIST - MUZICA ROMANEASCA
     media: 4.25 din 4 voturi

Spin - www.radio3net.ro/rorock.php?cx=albume&id=357

Inca o zi - Spin

http://209.85.135.104/search?q=cache:sl3KFcVyATQJ:muzicadetop.uv.ro/romaneasca.html+inca+o+zi+spin&

Intrebari – Spin

http://209.85.135.104/searchq=cache:sl3KFcVyATQJ:muzicadetop.uv.ro/romaneasca.html+spin+intrebari+versuri



Directia 5 - http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=albume&id=210



Vh2 - http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=albume&id=293http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=details&id=674



Pasarea Colibri - http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=albume&id=18



Holograf

Asa Frumoasa

Holograf - videoclip "Esti asa frumoasa"

http://www.holograf.ro/video.html

Vine o zi

http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=details&id=394

Ochii tai

Holograf-Ochii Tai

Dragostea mea

Holograf - Dragostea mea

http://www.youtube.com/watch?v=NXxQDKC8rl8&feature=PlayList&p=6AD62D7EE180B052&index=11



Compact - http://www.radio3net.ro/rorock.php?str=compact&cx=search2


Voltaj - http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=details&id=201



Phoenix - Mugur de fluier

http://www.youtube.com/watchv=VBJRv7A0GG8&feature=PlayList&p=F4514D080D98CDD9&index=18



Adriana - Emotie de toamna (versuri Nikita Stanescu)

http://www.youtube.com/watch?v=OuwTnLDLwFY&feature=PlayList&p=C09144118909E48F&index=3



Lil’ Lee

Razvan Fodor & Lili Sandu - Pacatele Evei

Lil'lee - Aproape De Tine



Asa cum esti_Lavinia http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=310



Dj Vasile http://www.youtube.com/watch?v=x9uw0GPDHO4&feature=PlayList&p=662496C24EB03985&index=0



Jaga Jaga - Kalibra http://209.85.135.104/search?q=cache:0HV5inLI4jMJ:www.220.ro/Jaga__Jaga-content7560.html+jaga+jaga&hl=ro&gl=ro&ct=clnk&cd=10&lr=lang_ro

http://209.85.135.104/search?q=cache:xlK5CzTukq8J:forum.softpedia.com/index.php%3Fautomodule%3Dblog%26blogid%3D1027%26showentry%3D1003+jaga+jaga&hl=ro&gl=ro&ct=clnk&cd=4&lr=lang_ro



Anii mei si tineretea_Ion Suruceanu http://www.muziczone.net/modules.phpname=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=485



Ma iubeste femeile_Mihai Margineanu http://www.muziczone.net/modules.phpname=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=407



Anycka Maya_Ana Lesko http://www.muziczone.net/modules.phpname=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=592 http://www.youtube.com/watch?v=ufNkpgsDTnc&feature=PlayList&p=9424D1D5584B909C&index=18



Doua maini_Bosquito http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=161



Vocea ta_Elena http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=793



Spune-mi cine_Simona Nae feat Connect-R http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=384



Secretul Mariei_Smiley & Delia http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=169



Numele tau_Stefan Banica Jr. & Angela Ghiorghiu http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=312



Never_Sistem http://www.muziczone.net/modules.php?name=Downloads&d_op=viewdownloaddetails&lid=758

Hara

http://www.radio3net.ro/rorock.php?cx=details&id=610#p_player3133


"Viata nu e posibila decat datorita deficientei memoriei si imaginatiei noastre.".. Cioran

Cautare

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele poze

Blog Status

Vizitatori:538.378
Insemnari:673
Comentarii:88
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare